Fiecare piesă găzduită într-un muzeu are în spate o poveste care vorbește despre oameni, fapte, obiceiuri, despre istoria noastră. Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva este una dintre instituțiile de profil de la noi din țară care deține un patrimoniu impresionant. Colecții valoroase sunt găzduite atât de Palatul Magna Curia, cât și de celelalte imobile în care funcționează secții ale muzeului. Galeria de artefacte prețioase de la MCDR include monede, statui și inscripții din piatră, obiecte cu valoare etnografică, dar și cu importanță maximă pentru științele naturii. Totodată, biblioteca adăpostește peste 30.000 de volume, aici fiind multe dintre cărțile rare pe care le deține țara noastră.
Sunt bogății neprețuite de care ne putem bucura și pe care le putem descoperi vizitând muzeul din Deva. Odată ce ați intrat în lumea populată cu aceste piese, aveți ocazia să pătrundeți într-un univers al cunoașterii care vă aduce mai aproape de tot ce ceea înseamnă istoria acestor meleaguri.
În fiecare lună, Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva aduce în atenția publicului unul dintre artefactele mai puțin cunoscute pe care le deține și pe care iubitorii de istorie îl pot vedea online.
Prezentăm cel de-al doilea episod al acestei serii.
Cârlig pentru pescuit
Uneori, când descoperi un obiect vechi, te surprinde prin … banalitatea formei, a aspectului sau a materialului din care a fost realizat. Uneori, sunt atât de asemănătoare obiectelor folosite în ziua de azi încât … te gândești că lumea nu a evoluat prea mult din acele vremuri și până azi. De multe ori, îți amintești cu multă precizie momentul descoperirii lui și emoțiile pe care le-ai trăit atunci. Așa poate să fie descris și momentul descoperirii cârligului (sau acului) pentru pescuit care este subiectul prezentării de astăzi.
Era într-una dintre ultimele zile ale verii anului 2009, iar investigația noastră avea ca obiectiv cercetarea atelierului despre care am vorbit și în prezentarea din luna ianuarie.
Nu pot să spun că nu am fost bucuros când am ținut pentru prima oară în mână piesa respectivă. Dar încă nu îmi dădeam seama cât de multe ne poate spune un … banal cârlig pentru pescuit. Biografia sa, asemenea zarului prezentat anterior și a altor piese, a început să se întrevadă după ce a ajuns pe masa de lucru, sub lupă, iar mai apoi, la bibliotecă …
Într-o primă etapă am constatat că obiectul este realizat din sârmă de bronz și că are o lungime de circa trei 3 cm. Însă la o privire mai atentă remarcăm detaliile. Se poate observa cu ușurință „contraacul”, partea ascuțită menită să agațe peștele păcălit și să nu-i permită să se elibereze cu ușurință.
Un alt capăt al piesei a fost lățit pentru a permite legarea firului undiței.
Mai trebuie să remarcăm și faptul că exemplarul se păstrează foarte bine și este un exponat valoros, care face cinste oricărui muzeu.
După cum s-a văzut, piesa nu a fost dificil de descris, astfel că putem să trecem la următoarea etapă a analizei în care vom stabili ,,contextul” din care provine. Să ne amintim că în acest moment ne îndreptăm atenția asupra particularităților locului în care a fost găsit acul pentru pescuit, dacă are legătură cu o construcție sau nu. O maximă importanță pentru acest demers o are înregistrarea datelor descoperirii.
Pe șantierele arheologice, obiectele sunt etichetate și depozitate în funcție de tipul artefactelor, de materialul din care sunt realizate, de poziția în care au fost găsite și de alte criterii relevante. Eticheta atașată cârligului pentru pescuit ne precizează că a fost descoperit chiar pe podeaua atelierului, în apropierea vetrei de forjă.
Având la dispoziție toate aceste date este momentul să stabilim un set de întrebări al căror răspuns va contribui la descifrarea biografiei obiectului
O primă întrebare pe care o punem în legătură cu orice obiect este exprimată sub forma: Ce este? sau La ce folosește obiectul?
Însă în acest caz, cred că răspunsul este foarte clar pentru toată lumea. O altă întrebare relevantă se referă la cine a folosit cârligul. Pentru a răspunde, trebuie să ținem cont de locul în care a fost descoperit: pe podeaua atelierului. Este evident că are legătură cu atelierul și cu meșterul care își desfășura activitatea acolo. Însă pescuia chiar el? Sau a realizat acul pentru a fi livrat altcuiva? Răspunsul ne este oferit de alte descoperiri provenind din același loc. Anume oasele de pește, cu predilecție vertebre de crap. Să consemnăm și faptul că una dintre vertebrele respective a fost ,,modelată” sub forma unei mărgele.
Faptul ne demonstrează că în casa meșterului se mânca pește și că spiritul său creativ a găsit o modalitate de a utiliza chiar și oasele de pește … Și pentru că vorbim despre pește, ne vine în minte, firesc, o altă întrebare.
Unde a fost prins peștele?
Satul Ardeu este străbătut de o vale care înconjoară dealul Cetățuie la nord și spre vest. În momentele de secetă, abia se scurge un firicel de apă în albia săpată în piatră. Însă atunci când plouă abundant, apa vine vijelios și aduce aluviuni. Dovadă a momentelor de furie a apelor sunt și Cheile Ardeului, scurte dar impresionante.
Ei bine, într-un astfel de pârâu întâlnim pești de mici dimensiuni precum cleanul. Poate că în vremurile îndepărtate era întâlnit și păstrăvul sau lostrița. Însă crapul este prezent în apele mai mari și mai line de la câmpie, așa cum este Mureșul, în zona noastră. Iar distanța de la Ardeu până la Mureș nu este deloc mare. Sunt cam 20 de km, distanță care poate să fie parcursă de un pescar pasionat în doar câteva ore chiar și pe jos. Dar ca să poți să mergi la pescuit, în acele vremuri ca și astăzi, trebuie să dispui de timp liber. Se pare că meșterul de la Ardeu avea suficient de mult timp liber pentru ca, din când în când, să poată să meargă la pescuit.
Probabil că era mai mult o activitate recreativă, un fel de sport, pentru că, dacă vrei să pescuiești o cantitate mare într-un timp scurt, folosești o plasă. Sau dacă nu ai timp de pierdut, folosești un coș din nuiele confecționat anume ca peștele să poată intra, dar să nu mai iasă, o vârșă. O lași seara în apă, iar dimineața aduni captura.
Cu undița nu este chiar la îndemâna oricui. Este un fel de întrecere în care peștele are și el o șansă. Trebuie să îl faci să muște momeala și cârligul. Iar pentru aceasta trebuie să te înarmezi cu răbdare, să știi cum trăiesc peștii, să găsești locul potrivit, uneori chiar să îl momești și câte și mai câte. Un pescar ar putea să completeze încă mult și bine toate însușirile pe care trebuie să le aibă. Meșterul nostru se pare că era un astfel de pescar, care avea și timp la dispoziție și pasiune pentru pescuit.
Ajunși cu analiza noastră până aici, ne putem gândi că am epuizat tot setul de întrebări pe care ni le putem pune în legătură cu acest obiect ,,banal”. Vă amintiți că la început am avut sentimental că este un obiect banal? Dar ce am mai putea să ne întrebăm?
Din descrierea piesei ne amintim că unul dintre capete a fost lățit, pentru a facilita prinderea cârligului de fir.
Dar oare, din ce era confecționat firul?
Astăzi firul pentru pescuit este confecționat din ,,nilon”, din material plastic și e făcut să reziste, în funcție de grosimea sa, tensiunii provocate de peștii care se străduiesc să se elibereze după ce au mușcat momeala. Însă, în acele vremuri încă nu se inventase materialul plastic. Nu vom ști poate niciodată cu siguranță ce fel de fire folosea pescarul de la Ardeu, însă, poate că, fire cum sunt cele din cozile unor cai ar fi putut să satisfacă nevoile pentru pescuit. Ele sunt deopotrivă subțiri, rezistente și la îndemână.
În legătură cu pescuitul, putem să ne gândim și la alte detalii care trebuie să îl fi preocupat pe meșterul pescar. Este vorba, cum este și firesc, de momeli. Dar a detalia despre râme, viermi sau gândaci poate că nu va fi pe placul tuturor cititorilor noștri, cu toate că sunt pe placul peștilor. De aceea, ne vom limita la a presupune că momelile erau ușor de procurat în mediul în care trăia pescarul.
Ajunși cu analiza spre final, va trebui să formulăm câteva concluzii. Piesa ,,banală”, analizată în contextul nederanjat din Antichitate, ne oferă o serie de informații în legătură cu cel care a utilizat obiectul. Și în acest fel, putem să reconstituim o serie de detalii ale vieții unui personaj a cărui identitate nu o cunoaștem, dar care a trăit, în urmă cu două milenii, într-o cetate dacică.
Cu speranța că v-a plăcut povestea noastră de azi, vă așteptăm cu sugestii și comentarii și sugestii pentru ca să îmbunătățim experiența noastră!
Autor: dr. Iosif Vasile Ferencz, cercetător consacrat din cadrul secției de arheologie a Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva
Foto: Iosif Vasile Ferencz/Corneliu Beldiman
CITEȘTE ȘI: Iosif Vasile Ferencz, arheologul fascinat de viața vechilor daci
