Analiză. Activitatea din construcții a avut cea mai mare contribuție sectorială la creșterea PIB

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Sectorul construcțiilor a fost unul dintre principalii piloni ai economiei românești în 2025, având cea mai mare contribuție sectorială la creșterea produsului intern brut (PIB). Datele Institutului Național de Statistică (INS) arată că nivelul acesteia a fost de +0,5%, fiind cea mai ridicată dintre toate ramurile economiei.

În ansamblu, economia României a înregistrat în 2025 o creștere modestă, de 0,7% față de anul anterior. Evoluția pozitivă a construcțiilor a fost unul dintre principalii factori care au susținut avansul economic.

Astfel,volumul activității în sectorul construcțiilor a crescut anul trecut cu 7% față de 2024, fiind cel mai ridicat ritm dintre ramurile economiei.

Prin comparație, agricultura a înregistrat o creștere de 6,6%, iar sectorul IT și comunicații a avansat cu 4,1%.

Pe de altă parte, unele sectoare importante au avut evoluții negative.

Activitățile profesionale și serviciile suport au înregistrat o scădere de 4%, iar comerțul, transporturile și sectorul HoReCa au avut o contracție ușoară, de aproximativ 0,3%.

Această evoluție confirmă faptul că investițiile publice în infrastructură au continuat să susțină activitatea economică într-un an caracterizat de o creștere economică modestă.

În același timp, valoarea totală a activității din construcții a depășit anul trecut 165 miliarde lei.

Construcțiile au avut în 2025 o pondere de 8,7% în formarea PIB, ceea ce plasează sectorul printre cele mai importante ramuri ale economiei românești.

Importanța sectorului pentru creșterea economică a fost și mai evidentă în trimestrul IV al anului trecut, când creșterea PIB a fost de 0,2%.

Contribuția contrucțiilor la creșterea PIB a fost de 0,7%, a activităților de informații și comunicații de 0,5% iar a tranzactiilor imobiliare de 0,2%, în timp ce celelalte categorii de activități economice au avut aport zero sau chiar contributie negativă.

În concluzie, fără aportul sectorului de construcții, creșterea economică ar fi fost semnificativ mai mică anul trecut.”, punctează Federația Patronatelor Societăților din Construcții.

Autor: Mihai Colț
Foto: Arhiva Ordinea Zilei
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Mai multe articole

Știrile zilei