Get this Widget

Ce învață creștinii în ultimele zile de urcuș spre Înviere?

2

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel spune despre Săptămâna Patimilor că este „Pridvorul Sfintelor Paști”. În lucrarea „Foame şi sete după Dumnezeu”, explică tot ceea ce ar trebui să învețe creștinii și să pună în practică în cele șase zile de urcuș spre Înviere.

Sfânta și Marea Luni 

În Sfânta şi Marea Luni din Săptămâna Patimilor se face pomenirea fericitului Iosif cel preafrumos şi se amintește de smochinul neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului.

Iosif, fiul Patriarhului Iacob din Vechiul Testament, este lăudat în cântările Deniei ca fiind o preînchipuire sau o pre­figurare profetică a Domnului nostru Iisus Hristos.

„Hristos Domnul a făcut această minune asupra smochinului ca să ne cheme la umilinţă şi pocăinţă, la părăsirea păcatelor, simbolizate de frunzele frumoase, dar neroditoare, şi la cultivarea virtuţilor, întrucât fiecare suflet lipsit de roadă duhovnicească este un smochin neroditor”.

Sfânta și Marea Marți

Textele biblice rostite la slujbele din Sfânta și Marea Marți se referă la întunericul care este în cei ce nu-l au pe Dumnezeu în suflet. Pericopa evanghelică centrală a zilei este Pilda celor zece fecioare.

Pilda celor zece fecioare este un îndemn la priveghere, la trezvie. Patriarhul Daniel subliniază semnificația candelei și a uleiului din această parabolă:

„Există o mulțime de oameni foarte evlavioși, dar foarte zgârciți, adică nemilostivi. Aceștia sunt candele fără ulei, fără untdelemn. Candela fără ulei poate simboliza multa știință teoretică, dar puține fapte bune”.

„Candela fără ulei poate fi realizarea de sine, individualistă, narcisistă și egoistă, în totală nesupunere fașă de nevoile celor din comunitate. Candela fără ulei mai poate însemna și doctrina clară, dar fără iubire frățească”.

Sfânta și Marea Miercuri

În Sfânta și Marea Miercuri dumnezeieștii Părinți au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care a uns cu mir pe Domnul, pentru că lucrul acesta s-a întâmplat puțin înainte de mântuitoarea patimă. Ziua liturgică începe, după cum aflăm din Triod, marți seara cu Denia, adică Utrenia din Sfânta și Marea Miercuri. În cadrul acestei slujbe a fost citită Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Ioan capitolul 12, vs. 17-50.

În cadrul aceleași Denii aflăm și semnificațiile din Sfânta și Marea Miercuri prin lectura Sinaxarului din care aflăm: „Când Iisus S-a suit în Ierusalim în casa lui Simon leprosul, o femeie păcătoasă s-a apropiat de El și a turnat pe capul Lui acel mir de mare preț, în valoare cam de trei sute de dinari. Ucenicii, dar mai ales Iuda, au certat-o. Hristos însă i-a luat apărarea ca să nu îndepărteze gândul ei cel bun.

Pe urmă Hristos face pomenire de îngroparea Sa spre a întoarce pe Iuda de la vânzare și a învrednici pe femeie de marea cinste de a se propovădui pretutindeni, în toată lumea, fapta ei bună. Femeia aceasta nu este una și aceeași la toți Evangheliștii.

După cum spune Sfântul Ioan Hrisostom, la cei dintâi trei Evangheliști este vorba de una și aceeași femeie, numită îndeosebi femeia cea păcătoasă. La Evanghelistul Ioan însă nu e vorba de această femeie, ci de altă femeie, care are o viață curată, Maria, sora lui Lazăr, care, cu șase zile înainte de Paști, pe când Domnul ședea la masă în casa ei din Betania, a întrebuințat mir și l-a turnat pe frumoasele Lui picioare și I le-a șters cu părul capului ei, arătând față de Hristos un respect nespus de mare, oferindu-I mirul ca lui Dumnezeu.

Ea știa bine că la jertfe se aducea untdelemn lui Dumnezeu, preoții se sfințeau cu mir, iar Iacov altădată a uns cu untdelemn stâlpul înălțat lui Dumnezeu. I-a adus Lui acest mir și l-a dăruit Învățătorului ca lui Dumnezeu, pentru că l-a sculat din morți pe fratele ei. Din pricina asta nici Domnul nu-i făgăduiește vreo răsplată. Într-adevăr, cu acest prilej numai Iuda murmura, din pricina iubirii sale de argint.

Cealaltă femeie, adică cea păcătoasă, după cum au istorisit Sfinții Evangheliști Matei și Marcu, a turnat acel mir de preț pe capul lui Iisus cu două zile înainte de Paști, pe când Iisus era tot în Ierusalim și tot pe când stătea la masă, dar în casa lui Simon leprosul. Pe această femeie păcătoasă și ucenicii s-au supărat, pentru că se gândeau bine la dorința lui Hristos de a face milostenie. Mai mult, acestei femei păcătoase i s-a dat și răsplata de a se duce vestea despre fapta ei bună în toată lumea.

Dumnezeiescul Ioan, împreună cu Marcu, dumnezeieștii Evangheliști, au arătat și cum era mirul. L-au numit curat și de mare preț. Prin curat, este obiceiul să se arate ceea ce este nefalsificat și neamestecat. Poate că acest cuvânt era numele celui mai bun mir, care curge întâi.

Marcu adaugă că femeia în grabă a spart vasul, care era strâmt la gură; un astfel de vas se numește alabastru. Acest vas, spune Sfântul Epifaniu, este de sticlă și e făcut fără toartă; un astfel de vas se numește amforă. Mirul acela era făcut din mai multe materii: flori de smirnă, scorțișoară bine mirositoare, stânjenel, trestie aromată și untdelemn”. („Deniile din Postul Mare”, Editura TRINITAS, 1999)

Sfântul Cuvios Iosif Imnograful s-a născut în insula Sicilia, Italia din părinţi creştini: Plotin şi Agatia. Din cauza invaziei turcilor în Sicilia, acesta a plecat împreună cu familia sa în Peloponez, Sudul Greciei, şi apoi în Tesalonic.

A intrat în monahism în Mănăstirea Latomas, fiind hirotonit apoi preot. A călătorit cu Sfântul Grigorie Decapolitul la Constantinopol rămânând la Mănăstirea Sfinților Serghie şi Vah. În perioada iconoclastă, în timpul împăratului Leon Armeanul (813-820) Sfântul Iosif a fost trimis la Roma de Sfântul Grigorie Decapolitul, dar pe drum a fost prins de către soldaţi, fiind întemniţat în insula Creta.

După restabilirea cultului icoanelor, Sfântul Iosif a fost eliberat din închisoare şi a plecat la Constantinopol, unde a primit în dar o parte din moaştele Sfântului Apostol Bartolomeu şi a zidit, în Tesalia, o biserică în cinstea acestuia.

Sfântul Iosif s-a rugat lui Dumnezeu să-i ofere darul de a alcătui cântări religioase şi a văzut un om cu chip de apostol, care a i-a pus Evanghelia pe piept şi l-a binecuvântat. De atunci a alcătuit numeroase cântări şi canoane religioase aflate în uzul Bisericii Ortodoxe.

Fiind un apărător al Sfintelor Icoane a fost exilat în Chersonez, localitate în partea de Sud-Vest a peninsulei Crimeea, de unde s-a întors abia după moartea împăratului Teofil. În timpul Patriarhului Ignatie (+ 877) a fost numit schevofilax – eclesiarh însărcinat cu păstrarea obiectelor de cult – al Patriarhiei Constantinopolului, ascultare pe care a îndeplinit-o până în anul 833, când, în luna aprilie, a trecut la cele veşnice.

Tot astăzi Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe Sfinții Cuvioși Gheorghe de la Maleon şi Zosima.

Sfânta și Marea Joi

În Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor sunt prăznuite patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de Taină, adică predarea înfricoşătoarelor Taine, rugăciunea cea mai presus de fire şi vânzarea (trădarea) Domnului.

La Denia din Joia Mare accentul cade pe cea mai mare virtute pe care o vedem în viaţa Mântuitorului: dragostea Sa îndelung răbdătoare.

„Sfinţii Părinţi ai Bisericii şi, mai ales, Sfântul Maxim Mărturisitorul ne arată că Mântuitorul a biruit două feluri de ispite: ispitele plăcerii şi cele ale durerii, şi ne cheamă şi pe noi, pe creştini, care-i purtăm numele, să biruim şi noi aceste ispite”, spune Patriarhul Daniel.

Sfânta și Marea Vineri

Sinaxarul zilei precizează că se face pomenirea Sfintelor, mântuitoarelor şi înfricoşătoarelor Patimi ale Mântuitorului nostru lisus Hristos: scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa şi, înainte de toate, crucea şi moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi.

Se mai face pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El.

„Din slujbele din Sfânta şi Marea Vineri învăţăm să ne deschidem sufletul pentru ca Hristos-Domnul Cel Răstignit, cu prezenţa Sa nevăzută, dar reală, să ne dăruiască şi nouă putere duhovnicească de a birui răutatea cu bunătatea şi păcatul cu sfinţenia” – Patriarhul Daniel.

Sfânta și Marea Sâmbătă

În Sfânta și Marea Sâmbătă din Săptămâna Patimilor prăznuim îngroparea Domnului și pogorârea la iad.

Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt, iar cu sufletul Lui curat și dumnezeiesc Se pogoară și în iad.

Sufletul a fost despărțit prin moarte de trup și l-a dat în mâinile Tatălui. Tot Tatălui i-a dat și propriul Său sânge, fără să-I fie cerut; iar sângele Lui a fost preț de răscumpărare pentru noi.

„Sfânta și Marea Sâmbătă este ziua care leagă Sfânta și Marea Vineri, Paște al Crucii, de Ziua Învierii, sau Paștele Domnului. Sfânta și Marea Sâmbătă transformă tristețea în bucurie”, subliniază Părintele Patriarh Daniel.

Legătura dintre Crucea, Mormântul și Învierea lui Hristos se vede și în icoana Coborârii la Iad a Mântuitorului, care, în Ortodoxie, este și icoana Învierii Domnului, pentru că Învierea din mormânt a lui Hristos Cel Răstignit începe cu biruința Lui asupra iadului.

Informațiile referitoare la semnificațiile duhovnicești ale Săptămânii Patimilor sunt preluate din volumul Foame şi sete după Dumnezeu”, al PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ed. Basilica, Bucureşti, 2010.

Text: Sorin Ionițe/ Basilica.ro
Foto: Robert Nicolae / Basilica.ro
Video: TrinitasTv Facebook

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Facebook Comments

Share.