Ambulatoriul Integrat de Specialitate al SJU „Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești se ocupă de un număr mare de pacienți

Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești face eforturi pentru ca pacienții care ajung în cadrul Ambulatoriului Integrat de Specialitate să beneficieze de condițiile cele mai bune.

Ambulatoriul a fost modernizat complet în anul 2024, în urma unui proiect derulat cu fonduri asigurate de Consiliul Județean Prahova. Astfel că, la momentul actual, spațiile destinate pacienților sunt dotate cu numeroase locuri de ședere, amplasate atât în zonele de așteptare, cât și pe holurile ambulatoriului. De altfel, se fac eforturi constante pentru ca persoanele care  se prezintă la consultații să beneficieze de condiții cât mai bune pe durata așteptării.

Modernizarea ambulatoriului a inclus lucrări de renovare a spațiilor, îmbunătățirea circuitelor funcționale, crearea unor condiții moderne pentru desfășurarea activității medicale și asigurarea unui mediu mai confortabil atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical. Este adevărat că, în anumite intervale orare, ca urmare a numărului foarte mare de pacienți care se prezintă la consultații, pot exista perioade de aglomerare temporară. Aceste situații sunt generate de adresabilitatea crescută a unității noastre și de faptul că Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești deservește pacienți din întreg județul Prahova și din județele învecinate. Cu toate acestea, conducerea spitalului depune permanent eforturi pentru optimizarea fluxurilor de pacienți și pentru menținerea unor condiții cât mai bune de confort și siguranță.

Mulțumim Consiliului Județean Prahova pentru sprijinul acordat în modernizarea Ambulatoriului Integrat și mulțumim pacienților pentru încrederea și răbdarea de care dau dovadă. Împreună, continuăm să construim un sistem medical mai modern, mai accesibil și mai aproape de nevoile comunității!”, transmit reprezentanții SJU Ploiești.

Autor: Sofia Filip
Foto: SJU Ploiești

CITEȘTE ȘI: Neurochirurgul Valeriu Zaharia își reia activitatea la SJU Ploiești. Va oferi consultații în cadrul Ambulatoriului de Specialitate

Mai multe articole

Știrile zilei