Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a atras atenția că persoanele care au realizat în 2025 venituri din străinătate pentru care există obligaţia declarării în România trebuie să depună formularul 212.
Contribuabilii aflați în această situaţie vor primi notificări şi vor avea posibilitatea să îşi clarifice situaţia fiscală înainte de stabilirea obligaţiilor de plată.
Reprezentanții ANAF au explicat că informațiile privind veniturile obţinute din alte state nu au fost disponibile la momentul precompletării Declaraţiei unice, deoarece autorităţile fiscale străine transmit aceste date după expirarea termenului de depunere din România.
Astfel, contribuabilii care au realizat în 2025 venituri din străinătate pentru care există obligaţia declarării în România, dar nu le-au raportat până la 25 mai 2026, trebuie să îşi actualizeze situaţia fiscală.
Instituţia a făcut precizări legate de situațiile în care există această obligaţie:
- dacă nu a fost depusă deloc Declaraţia unică, se poate transmite acum formularul 212;
- dacă a fost depusă deja declaraţia, dar fără menţionarea veniturilor din străinătate, trebuie depusă o declaraţie rectificativă.
- dacă primesc o notificare de la ANAF, ei pot prezenta documente sau explicaţii pentru clarificarea situaţiei.
„ În situaţia în care obligaţiile declarative nu sunt îndeplinite, organul fiscal poate stabili din oficiu impozitele datorate. Chiar şi după emiterea unei decizii de impunere, contribuabilii au la dispoziţie 60 de zile pentru a depune Declaraţia unică, iar decizia emisă anterior va fi anulată”, au arătat reprezentanții ANAF.
ANAF a pus la dispoziţia persoanelor fizice, pentru veniturile realizate în 2025, informaţiile existente în evidenţa fiscală prin precompletarea formularului 212. Datele privind veniturile obţinute din străinătate nu au putut fi incluse automat, pentru că ele sunt comunicate ulterior de administraţiile fiscale din alte state.
Persoanele fizice care au realizat, anul trecut, venituri din străinătate pentru care Codul fiscal prevede obligaţia declarării în România, au obligaţia depunerii declaraţiei unice până la data de 25 mai 2026 inclusiv, potrivit dispoziţiilor art.122 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Autor: Victoria Preda
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

