Probele examenului de bacalaureat s-au încheiat, iar absolvenții de liceu sunt acum în perioada în care încep demersurile pentru a se înscrie la facultate. Mulți dintre ei știu deja ce drum vor alege, iar Facultatea de Drept din cadrul Universității din București este de foarte mult timp în preferințele tinerilor care vor să aibă un parcurs profesional de succes. Atractivitatea acestei instituții de învățământ superior este susținută de faptul că își alege cu grijă studenții, pe baza unui concurs de admitere riguros, acordă o mare atenție pregătirii acestora și își adaptează programul educațional cerințelor de pe piață, astfel încât absolvenții să poată ulterior să-și construiască o carieră în domeniul juridic. Facultatea de Drept din cadrul Universității din București nu este o fabrică de diplome, așa cum se întâmplă în cazul multor altor instituții cu profil similar, ci o creatoare și formatoare de specialiști cu mare căutare pe piața muncii.
Într-o discuție cu Ordinea Zilei, prof.univ. dr. Răzvan Dincă, decanul acestei instituții, amintește faptul că Facultatea de Drept a Universității din București deține cele mai multe recorduri naționale în domeniul învățământului juridic superior din România și în privința programelor de licență. O trecere în revistă a zece dintre aceste recorduri evidențiază tot atâtea motive pentru care un tânăr care vrea o carieră juridică trebuie să aleagă să studieze în cadrul acestei facultăți.
-
Trei programe de licență și urmează cel de-al patrulea
În prezent, Facultatea de Drept din cadrul UB pune la dispoziția candidaților cel mai mare număr de programe. „Oferim trei programe de licență și suntem în procedura de acreditare a unui al patrulea program. Pe lângă consacratul program de licență în drept, înființat odată cu facultatea printr-un decret din 1859 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, instituția noastră organizează o dublă diplomă de licență cu Universitatea Paris I Pantheon Sorbona începând cu anul 1995, în cadrul Colegiului Juridic Franco-Român de Studii Europene. Se adaugă programul învățământ la distanță, ai cărui absolvenți au adesea rezultate în cariera juridică superioară absolvenților multora dintre programele cu frecvență ale celor peste 60 de facultăți de drept din România.”, punctează prof.univ. dr. Răzvan Dincă.
Interlocutorul Ordinea Zilei menționează faptul că speră ca, în acest an, facultatea să finalizeze procedura de acreditare și să poată lansa un program de licență în drept european și internațional exclusiv în limba engleză. „Este o premieră absolută în învățământul juridic românesc destinat studenților internaționali din București care doresc să aprofundeze, în limba cu cea mai largă circulație internațională, dreptul comparat, dreptul european și dreptul internațional.”, susține decanul Facultății de Drept din cadrul UB.
-
Peste 4.000 de studenți înmatriculați în toate programele
Un alt record al acestei instituții de învățământ superior pleacă de la faptul că are cel mai mare număr de studenți. „Promoțiile Facultății de Drept sunt proiectate pentru circa 1.000 de studenți pe an. Este motivul pentru care, în prezent, efectivele facultății sunt cele mai numeroase din istorie: peste 4.000 de studenți înmatriculați în toate programele”, explică prof.univ. dr. Răzvan Dincă.
De altfel, pentru anul universitar 2026-2027 facultatea scoate la concurs 600 de locuri la învățământul cu frecvență, dintre care 300 cu finanțare de la bugetul de stat și 400 de locuri la învățământ la distanță. „În cazul în care va fi acreditat, programul de drept european și internațional în limba engleză va avea o capacitate de 100 de locuri și va putea fi școlarizat în primul an sub condiția înmatriculării a cel puțin 50 de studenți. Numărul studenților înmatriculați la Colegiul Juridic Franco-Român de Studii Europene și deci și la Universitatea Paris I Pantheon Sorbona a crescut în ultimii ani chiar dacă la nivel național numărul cunoscătorilor de limba franceză nu crește. Efectivele anului I apropie acum 120-130 de studenți ceea ce este unul din cele mai puternice indicii ale succesului acestei cooperări academice franco-române de prestigiu la mai mult de 30 de ani de la fondarea sa.”, completează interlocutorul Ordinea zilei.
-
Facultatea are aproape 90 de cadre didactice titulare
Rezultatele excepționale obținute de această instituție sunt datorate și profesorilor care se implică în pregătirea noilor generații de juriști. Prof.univ. dr. Răzvan Dincă se mândrește cu faptul că echipa facultății pe care o coordonează are cel mai numeros și valoros corp profesoral. „Sunt aproape 90 de cadre didactice titulare în Facultatea de Drept a Universității din București: între aceștia gradele didactice cele mai înalte, profesorii și conferențiarii dețin ponderea cea mai mare. Sunt, de asemenea, aproape 200 de cadre didactice asociate, profesori emeriți de mare prestigiu în dreptul românesc, specialiști de renume cu o prodigioasă carieră juridică și tineri doctoranzi în cea mai mare școală doctorală de drept din România care este Școala Doctorală a Facultății de Drept din București. La Colegiul Juridic Franco-Român de Studii Europene predau circa 40 de profesori pe an, care provin din cele 18 universități franceze ca susțin Colegiul și sunt selectați de Școala de Drept a Sorbonei în funcție de prestigiul științific obținut în Franța ca specialiști în materiile din macheta Colegiului.”, detaliază decanul facultății.
-
Palatul Facultății de Drept, monument istoric de valoare națională
Tinerii care aleg să studieze aici au posibilitatea de a învăța în cea mai mare, mai frumoasă și mai funcțională clădire academică din București. Palatul Facultății de Drept, monument istoric de valoare națională, este cea mai prestigioasă operă modernistă a arhitectului Petre Antonescu, unul dintre cei mai mari arhitecți români, ridicat în anii 1934-1937 nu numai cu sprijinul statului român ci și cu eforturile financiare și logistice ale profesorilor și studenților Facultății. Iar clădirea a făcut în ultimii ani obiectul mai multor lucrări de reabilitare, restaurare, dotări funcționale și de tehnologie didactică, însumând investiții de aproape 40 de milioane de lei.
Palatul Facultății de Drept are o suprafață construită de două hectare, găzduiește cea mai mare aulă academică din Capitală, șase amfiteatre, trei săli de conferință, o sală de procese simulate, două laboratoare de informatică juridică, un laborator de criminalistica și 28 de săli de seminar. În plus, Biblioteca Facultății de Drept este cea mai mare bibliotecă juridică din România găzduind peste 300.000 de volume. Totodată, Palatul găzduiește și Muzeul Universității din București.
-
Cel mai dezvoltat sistem de sprijin financiar pentru studiui
Calitatea pregătirii oferite de Facultatea de Drept din cadrul UB reiese și din faptul că un număr important de studenți de aici beneficiază din partea statului român de burse de studiu și de burse de merit.
Prof. univ. dr. Răzvan Dincă subliniază faptul că instituția pe care o conduce are cel mai dezvoltat sistem de sprijin financiar pentru studiu. „Anual circa 400 de studenți ai Facultății de Drept beneficiază de burse de merit și de studiu din partea Ministerului Educației. La acestea se adaugă ajutoarele pentru studenți acordate prin fondul moștenirii lui Constantin Stoicescu. Acest profesor de drept roman și de drept civil, decan al Facultății de Drept în anii 1940, a lăsat facultății o moștenire impresionantă care astăzi are o valoare de circa 150 de milioane de lei, cu sarcina pentru Consiliul Facultății ca, din veniturile ce se vor obține, studenți merituoși și lipsiți de mijloace ai facultății să primească sprijinul financiar necesar pentru continuarea studiilor.”, explică interlocutorul Ordinea Zilei.

-
Cea mai internaționalizată facultate de drept din România
Un alt record cu care instituția de învățământ din București se face remarcată este acela că este cea mai internaționalizată facultate de drept din România. „Mulți dintre judecătorii români la instanțele internaționale sunt profesori ai Facultății de Drept a Universității din București. Facultatea noastră are protocoale de colaborare privind schimburile de profesori și studenți cu peste 150 de universități de pe toate continentele. Colegiul Juridic Franco-Român de Studii Europene are circa 60 se studenți care nu sunt cetățeni romani Facultatea găzduiește sau organizează zeci de conferințe internaționale anual. În cadrul facultății funcționează Colegiul Juridic Franco-Român de Studii Europene, deja evocat, precum și Centrul de Drept Britanic organizat de Iuris Angliae Scientia, o fundație a profesorilor Universității din Cambridge. Anual în cadrul facultății, profesori ale unor prestigioase universități din țările respective, prezintă cursuri introductive de drept american, drept chinez și drept spaniol. Colaborăm cu institutul Francez, cu Institutul Confucius, cu Fundația Fullbright, cu Reprezentanța Comisiei Europene la București și cu mai multe ambasade din București pentru organizarea unor cursuri, dezbateri, ateliere aplicative și conferințe. ”, indică decanul facultății.
-
Cel mai bogat program de studii
„Planul de învățământ al programului de licență al Facultății de Drept a Universității din București este cel mai bogat plan de învățământ juridic superior din țară. El comportă atât cele mai numeroase cursuri și seminare obligatorii dedicate materiilor fondamentale, formatoare pentru gândirea juridică și de cea mai mare aplicație practică, cât și cea mai variată paletă de opțiuni de specializare în cadrul cursurilor și seminarelor la materii opționale. În sinteză acest plan de învățământ include 40 de discipline obligatorii, 48 de discipline opționale și aproape 100 de discipline facultative. Este inclus, de asemenea, un stagiu de practică obligatoriu și mai multe stagii de practică opțională. Facultatea de Drept și Asociația Studenților în Drept au peste 400 protocoale de practică cu instituții din toate sferele aplicării dreptului, instituții politice și administrative europene, centrale și locale, instanțe naționale și internaționale, autorități, parchete, cabinete de avocatură, cabinete notariale, agenți economici cu bogată activitate juridică etc.”, mai spune prof. univ. dr. Răzvan Dincă.
-
Cea mai bogată activitate studențeasca asociativă
Asociația Studenților în Drept de la Facultatea de Drept a Universității din București este una dintre cele mai puternice asociații de studenți din România, atât prin numărul și selecția membrilor săi cât și prin intensitatea, numărul și calitatea proiectelor și activităților în domeniul inițiativei legislative și al reprezentării studenților în relație cu autoritățile competente, cu universitatea și facultatea, al evenimentelor extracuriculare, relației cu mediile profesionale, al sprijinului la studiu, voluntariatului, sprijinirii activităților facultății, socializării și vieții studențești.
De asemenea, în facultatea din București acționează și European Law Students Association București, cea mai puternică rețea a studenților în drept din Europa.

-
Cea mai atractivă facultate de drept din România
„Cu excepția anului trecut în care scăderea bruscă și temporară cu circa 20-30% a numărului de bacalaureați la nivel național s-a repercutat, în parte, și asupra numărului de candidați la examenul de admitere în facultatea noastră, numărul candidaților la examenul de admitere a fost în creștere continuă din 2020 încoace. În anul 2024 s-a atins cel mai mare număr de candidați din ultimii 15 ani, iar la simularea examenului de admitere pe care am organizat-o în mai 2026 acest număr a fost egalat. În consecință ne așteptăm în acest an la o concurență de 5-6 candidați pe loc bugetat.”, transmite interlocutorul Ordinea Zilei.
Examenul de admitere cuprinde întrebări grilă de limba română (gramatică și vocabular), economie și gândire critică. Aceste probe verifică abilități și cunoștințe utile oricărui jurist, iar organizarea de către facultate a acestui examen îi permite selecția potrivit propriilor reguli și criterii relevante a celor mai buni studenți ai săi. „Tocmai motivarea de a câștiga acest concurs de admitere relativ dificil stimulează asumarea de către candidatul devenit student a unui proiect de carieră în care el se învestește și prin care se împlinește. Implicit sporește calitatea studiilor sale și asiduitatea cu care le va urmă. Și din acest motiv probabil, ratele de abandon școlar în cadrul facultății noastre sunt relativ reduse, studenții perseverând cât este necesar în promovarea tuturor examenelor până la obținerea celor celor 240 de credite transferabile și licenței în drept.”, argumentează interlocutorul Ordinea Zilei.
-
Cel mai util mijloc în construirea unei cariere juridice
În rândul acestor zece recorduri pe care Facultatea de Drept din cadrul UB le deține, unul dintre cele mai importante este acela că de foarte mulți ani s-a detașat ca fiind cel mai util mijloc în construirea unei cariere juridice. „Circa 45% din magistrații și avocații țării sunt absolvenți ai Facultății de Drept ai Universității din București. Sub indicatorul inserției în cele mai relevante profesii juridice, facultatea noastră produce singură cam cât produc celelalte facultăți de drept la un loc. Absolvenții noștri sunt bine reprezentați și în celelalte profesii juridice: notari, consilieri juridici, grefieri, executori judecătorești etc. Normativitatea dreptului, ca mijloc de organizare eficientă și echitabilă a acțiunii sociale, poate fi exploatată profesional de cel care a deprins-o și în profesii care nu sunt percepute în mod obișnuit ca juridice, spre exemplu înalt funcționar, diplomat, manager al unei întreprinderi economice etc. În concluzie, inserția profesională a absolvenților facultății noastre este amplă și variată; ea aduce facultății și profesorilor ei satisfacția datoriei împlinite.”, încheie decanul Facultății de Drept din Cadrul Universității din București.
Sesiunea de admitere la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București are loc pe 22 iulie. Informații despre programele de studiu, numărul de locuri, probe de examen găsiți AICI.

