Altex preia Brico Dépôt România de la Kingfisher

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Grupul Kingfisher plc, companie internațională de bricolaj, a anunțat vânzarea Brico Dépôt România către Altex România, pentru o valoare a companiei de 70 milioane euro(echivalentul a 58 milioane GBP). Tranzacția include întreaga rețea Brico Dépôt, formată din 31 de magazine în 24 de orașe, operațiunile de distribuție, precum și sediul central din București.

Finalizarea tranzacției este supusă aprobării din partea instituțiilor de reglementare din România și este estimată a se finaliza în prima jumătate a anului 2025.

Suntem încântați că am găsit în Altex un partener de încredere cu experiență și viziune pentru Brico Dépôt România. Această decizie ne permite să ne concentrăm pe piețele unde suntem cel mai bine poziționați pentru a genera randamente atractive și valoare mai mare pentru acționari și clienți. Doresc să mulțumesc tuturor colegilor de la Brico Dépôt România pentru angajamentul lor și pentru atenția acordată clienților de-a lungul anilor. Interesul major pentru această tranzacție este o confirmare a progreselor realizate de echipă în consolidarea afacerii.”, a declarat Thierry Garnier, CEO Kingfisher.

Brico Dépôt România își va continua activitatea în mod obișnuit pe parcursul acestei tranziții, menținându-și angajamentele față de clienți, angajați și parteneri.

„Altex România, liderul pieței de electro-IT, anunță cu entuziasm achiziția rețelei de magazine Brico Dépôt. Acesta este un moment important pentru toți cei implicați, iar acest prim pas ne deschide noi orizonturi de dezvoltare și oportunități pe piața de bricolaj din România. Obiectivul nostru principal este să continuăm să ne dezvoltăm și să oferim servicii de calitate, având clientul în centrul atenției. Strategia noastră de creștere se bazează pe un model omnichannel, asigurând o experiență de cumpărare coerentă și plăcută pentru clienți, indiferent de canalul de vânzare ales. Doresc să transmit un mesaj de încredere tuturor clienților, angajaților și partenerilor Brico Dépôt. Suntem dedicați dezvoltării acestei activități, aducând inovație și eficiență în fiecare aspect al afacerii. Fiecare membru al echipei noastre va beneficia de oportunități de dezvoltare profesională și de un mediu de lucru stimulant, care pune accent pe colaborare și excelență. Altex România este încrezătoare în viitorul companiei Brico Dépôt și este hotărâtă să continue să servească comunitatea cu produse și servicii de înaltă calitate.”, a precizat Dan Ostahie, CEO Altex România.

„Această tranziție marchează un moment important pentru Brico Dépôt România și cei peste 2.000 de angajați. De-a lungul anilor, am construit o fundație solidă, devenind o destinație de încredere pentru proprietarii de locuințe și profesioniștii din întreaga țară. Cu o rețea națională de 31 de magazine, suntem mândri să jucăm un rol esențial pe piața de bricolaj. Privind spre viitor, ne menținem angajamentul față de clienți, angajați și parteneri. Alături de întreaga noastră echipă, de parteneri și împreună cu Altex, vom continua să dezvoltăm business-ul și să explorăm noi oportunități de creștere.”, a adăugat Adela Smeu, CEO Brico Dépôt România.

Autor: Ioana Andrei
Foto: Altex
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Mai multe articole

Știrile zilei