Bombardamentele amână campania OMS de vaccinare din nordul Fâşiei Gaza

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat amânarea campaniei de vaccinare împotriva poliomielitei, care trebuia să înceapă miercuri în nordul Fâşiei Gaza, din cauza „bombardamentelor intense” ale armatei israeliene.

Condiţiile actuale (…) fac imposibil ca familiile să îşi poată aduce copiii în siguranţă pentru a fi vaccinaţi şi ca personalul medical să îşi desfăşoare activitatea”, arată reprezentanții OMS.

OMS motivează suspendarea campaniei prin „escaladarea violenţei, bombardamentele intense, ordinele de deplasare în masă şi absenţa unor pauze umanitare garantate în cea mai mare parte a nordului Fâşiei Gaza”.

OMS a solicitat Israelului să îi permită finalizarea în siguranţă a celei de-a doua etape a campaniei de vaccinare împotriva poliomielitei în Fâşia Gaza, în special în zona nordică.

A doua etapă a campaniei a început luni în centrul Fâşiei Gaza, cu obiectivul de a vaccina circa 590.000 de copii cu vârsta sub zece ani de pe întreg teritoriul.

După descoperirea primului caz de poliomielită – şi singurul, până în prezent – în Fâşia Gaza din ultimii 25 de ani, OMS a lansat o campanie de amploare, la 1 septembrie, pentru a preveni izbucnirea unei epidemii.

Autor: Sofia Filip
Foto: Arhiva Ordinea Zilei
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Mai multe articole

Știrile zilei