Campania de imunizare împotriva poliomielitei a început în Fâșia Gaza, în prima zi fiind vaccinați 87.000 de copii. Din păcate, munca lucrătorilor sanitari este îngreunată de luptele continue, astfel că familiile au probleme atunci când vor să ajungă la centrele de vaccinare. Deși s-a promis o „pauză umanitară”, părțile implicate în conflict nu și-au respectat cuvântul, iar reprezentanții ONU sunt obligați să acționeze în condiții de război, atât ei cât și cei care își aduc copiii pentru imunizare fiind în pericol.
Reprezentanții ONU au declarat că își doresc ca până marți să fie imunicați în jur de 156.000 de copii cu vârsta sub 10 ani din „zona centrală” a Fâşiei Gaza. Acești copiii vor avea nevoie de o a doua doză de vaccin peste patru săptămâni.
În contextual în care regiunea este în plin război, este prea periculos pentru unele familii să ajungă la centrele de vaccinare, iar echipelor mobile de vaccinare le este dificil să ajungă la aceste familii din cauza violenţelor din regiune.
Pentru a facilita eforturile de vaccinare sunt în vigoare pauze zilnice în luptele din zone aflate în centrul Fâşiei Gaza între orele 6:00 şi 14:00. Louise Wateridge de la UNRWA, agenţia ONU care sprijină refugiaţii palestinieni, a declarant că luptele nu s-au oprit complet şi că au avut loc mai multe atacuri militare israeliene peste noapte şi luni dimineaţă.
Pentru a preveni răspândirea virusului poliomielitei, experții OMS au atras atenția că este nevoie ca peste 90% dintre copii să fie vaccinați.
CITEȘTE ȘI: „Pauză umanitară” în Fâșia Gaza. A început campania de vaccinare împotriva poliomielitei
Poliomielita a revenit în forță
În urmă cu 25 de ani, poliomielita a fost eradicată în Gaza, dar în contextul actual în care populația este nevoită să trăiască în condiții greu de imaginat, s-a confirmat primul caz la un copil în vârstă de zece luni. Descoperirea a fost făcută după ce o tulpină a virusului a fost detectată în probele de apă reziduală.
Experții au atras atenția că există un mare pericol pentru sănătatea publică a planetei, având în vedere că poliovirusul care a fost identificat în Fâșia Gaza a suferit mutaţii din sursa conţinută iniţial în vaccinul anti-polio oral (OPV). Pentru o campanie de vaccinare eficientă, părțile beligerante trebuie să conștientizeze că este important să le permită lucrătorilor sanitari să intervină. Șeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a făcut apel „la o încetare a focului” sau cel puțin la „zile de liniște”.
Vaccinarea este singura soluție
Bolile infecţioase precum hepatita, poliomielita, difteria, tetanosul au reprezentat, în trecut, o importantă cauză de deces. Dezvoltarea vaccinurilor a dus, prin imunizarea activă, la stoparea răspândirii infecţiilor, la salvarea de vieţi şi chiar la eliminarea din anumite regiuni sau eradicarea unor boli grave.
Din păcate, numărul celor care se vaccinează este în scădere, iar fenomenul acesta a generat apariția de noi epidemii.
Imunizarea prin vaccinare este cea mai sigură metodă prin ne putem proteja împotriva anumitor boli infecţioase precum rujeola, rubeola, poliomielita, tusea convulsivă, difteria, tetanosul, hepatita virală B etc.
„În cazul în care un copil vaccinat va contracta un agent patogen, sistemul lui imunitar va şti să reacţioneze, să lupte împotriva infecţiilor, va fi pregătit pentru a combate rapid şi eficient boala”, explică specialiștii.
În urmă cu patru ani, în 2020, cazuri de poliomielită au mai fost constatate în Pakistan şi în Afganistan, vaccinul împotriva acestei boli infecţioase fiind dezvoltat şi introdus pe scară largă în anul 1955.
Situația s-a schimbat dramatic ca urmare a pandemiei de COVID 19, astfel că poliomielita a reapărut în mai multe regiuni din lume.
În calendarul național, vaccinarea împotriva poliomielitei a fost introdusă în 1956. Pana în anul 2008 s-a administrat în România vaccinul polio oral (VPO, vaccin viu atenuat), iar din 2009 a fost înlocuit cu vaccinul polio injectabil (VPI, vaccin inactivat).Administrarea vaccinului polio injectabil (VPI) are un număr extrem de limitat de contraindicații și efecte secundare reduse, ceea ce îl recomandă ca un vaccin sigur.
Lista țărilor pentru care se solicită vaccinarea antipolio este actualizată periodic de către OMS după primirea rapoartelor din țările afectate.
Manifestările clinice ale bolii
- Perioada de incubație (timpul de la momentul infectării la apariția primelor semne de boala) este în mod frecvent de 6-20 de zile (cu limite de 3-35 de zile), în medie de 7-14 zile
- Forma cea mai comună este cea fără simptome sau semne de boală – în proporție de 95%, dar poate evolua în proporție de 1-5% sub formă de poliomielită paralitică sau iritație meningeală
- Paralizia este flască (moale), asimetrică (la unul din membre), cuprinde mușchii de la rădăcina membrelor. În cazurile grave, afectarea este simetrică și poate cuprinde și mușchii respiratori, ducând la deces
- Paralizia este invalidantă și permanentă
Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Pixabay.com
CITEȘTE ȘI: Variola maimuței îi sperie pe experții OMS. Epidemia de de mpox, calificată drept urgență internațională

