Get this Widget

Iurie Cevdar, psihologul-artist pentru care joaca s-a transformat în arta de a-I bucura pe ceilalți

1

Este mai mult decât pasiune deoarece a devenit, pentru mulți dintre noi, astăzi, un stil de viață. Se numește handmade. Specialistul nostru de azi, care a acordat un interviu în exclusivitate pentru Ordinea Zilei, este Iurie Cevdar. Trăiește la Chișinău, este căsătorit și are un băiețel, Alexandru, care în curând împlinește trei ani.

Absolvent al Facultății de psihologie din Republica Moldova, Iurie a revenit la prima iubire și anume ”meșteritul”, prin utilizarea de lut polimeric. Chiar dacă are o vârstă respectabilă, încă se mai joacă cu plastilină. La propriu. Uneori îl ajută și cavalerul Sașa, așa cum îl alintă părinții.

A cochetat cu presa o perioadă, dar adevărata pasiune a descoperit-o într-o joacă la vârsta de 3-4 ani. În copilărie, participa frecvent la competiții și expoziții locale și regionale.

Tratează lucrul cu deosebită seriozitate, implicându-se în muncă, totalmente, zi și noapte. Pentru Iurie nu există sărbătoare și nici zi liberă dacă este vorba despre o pasiune. Lutul polimeric l-a descoperit, însă, în urmă cu doi ani.

”Lutul îl coc la temperatura de 115 grade timp de 30 de minute. Depinde de mărimea și grosimea lucrării”, ne-a povestit artistul handmade.

După absolvirea facultății, Iurie a ales să facă masteratul la Universitatea de Stat Moldova, specialitatea design de landshaft.

L-am întrebat pe Iurie –”de ce psihologia dacă adevărata vocație este designul și arhitectura?” Și răspunsul nu ezitat să apară:”Am citit mai multe cărți de psihologie încă din clasa a X-a și, ulterior, a XI-a. Și mi-au plăcut foarte mult”.

De 1 martie a confecționat mărțișoare tip broșe din lut polimeric.

În restul anului, creează și personaje de poveste, la cererea părinților, pentru copii sau cu diferite cu ocazii sau evenimente.

Poate creea designul interior pentru diferite locații interioare sau în aer liber. Dar cea mai atractivă compoziție este ”terarium”. Într-un bol de sticlă așează cu o măiestrie deosebită plante diferite, cactuși, pietre de râu, nisip, altele.

Prețul unei creații pleacă de la 2,5 euro pentru un mărțișor  și poate ajunge la 42,5 euro pentru lucrările terarium.

Autor: Ligia Beatrice Vasilescu
Facebook Comments

Share.

Un comentariu

Leave A Reply