Get this Widget

La Ordinea Zilei:Șapte cărți pe care trebuie să le incluzi în biblioteca ta

0

Oferta editorială a ultimelor luni este una bogată, titlurile aduse în atenția iubitorilor de literatură acoperind o gamă largă de gusturi. Am ales pentru dumneavoastră șapte cărți pe care cred că ar trebui să le includeți în biblioteca personală.

Prima recomandare este romanul Drumul spre casă al autoarei Yaa Gyasi.

Aflată la debut, scriitoare Yaa Gyasi reușește într-un mod extraordinar să aducă în atenția cititorului realitățile sălbatice ale sclaviei, punând accent pe traumele provocate de aceasta, de-a lungul secolelor. Acțiunea debutează în Ghana, secolul al optsprezecelea, atunci când două surori vitrege se nasc în sate diferite, fără ca vreuna să ştie de existenţa celeilalte.

Soarta le va trasa destine diferite. Una dintre ele are șansa de a se căsători din dragoste cu  un englez şi de a duce o viaţă confortabilă la Castelul Cape Coast. Cealaltă va simți pe propria piele vitregiile scaviei, fiind capturată într-un raid care are loc în satul ei, închisă în acelaşi castel şi vândută.

Datorită talentului de povestitor de care face dovadă, Yaa Gyasi redă cu măiestrie firul acțiunii, conducând cititorul prin viețile paralele ale acestor surori şi ale descendenţilor fiecăreia, de-a lungul a opt generaţii: de la Coasta de Aur la plantaţiile din Mississippi, de la Războiul Civil american până la epoca jazzului în Harlem.

Romanul Drumul spre casă pune în lumină moştenirea împovărată de suferinţe a sclaviei atât pentru cei care i-au căzut pradă, cât şi pentru cei rămaşi în urmă, şi arată modul cum memoria ei este gravată în sufletul naţiunii americane.

Cartea se citește foarte ușor, impresionând datorită modului dur în care sunt prezentate toate întâmplările. Într-o recenzie a romanului, Los Angeles Review of Books nota: „Drumul spre casă ţese o naraţiune palpitantă. Gyasi dă glas nu doar unei singure voci sau unui moment izolat, ci unui cor răsunător de opt generaţii.”

Scriitoarea a reușit prin această carte să se înscrie, încă de la debut, în galeria autorilor de succes, pentru că așa cum scris Vogue, „Gyasi împărtăşeşte capacitatea neaşteptată a lui Toni Morrison de a cristaliza, într-un singur eveniment, impactul moral şi emoţional al sclaviei. Niciun roman nu a ilustrat cu mai multă forţă modul în care rasismul a devenit instituţionalizat în această ţară.”

Unde ai dispărut, Bernadette? este una dintre acele cărți care te obsedează până ce reușești să-i afli finalul. Scriitoarea Maria Semple a reușit într-un mod inteligent și strălucitor să construiască un roman care, așa cum titra Elle, “își poartă cititorii într-o aventură a imaginației originală și emoționantă.“

Când Bee, fiica de cincisprezece ani a lui Bernadette, îi cere mamei sale să plece în excursia cu familia pe care i-a promis-o dacă obține rezultate bune la școală, aceasta din urmă începe să facă pregătiri frenetice pentru călătorie. Agorafobă și extenuată de viața în Seattle pe care nu și-a dorit-o niciodată, Bernadette este în pragul unei crize de nervi până când, într-o bună zi, dispare de acasă. Iar lui Bee nu-i rămâne decât să pună cap la cap e-mailuri, documente oficiale și scrisori pentru a dezvălui trecutul secret pe care Bernadette l-a ascuns timp de zeci de ani…

O altă recomandare din grupajul nostru, la Ordinea Zilei, este romanul Acasă, în care scriitoarea Marilynne Robinson relatează într-o manieră strălucită parabola fiului risipitor, plasată în oraşul Galaad din Iowa.

Cartea îi pune față în față pe Jack și pe Glory. Jack este fiul depravat al reverendului Boughton, care revine acasă după douăzeci de ani. Şiret şi prefăcut în tinereţe, acum un alcoolic pe umerii căruia atârnă secrete vechi de douăzeci de ani, el este în permanent conflict cu tatăl său cu spirit conservator, deşi rămâne cel mai iubit copil. În timp ce Jack încearcă o reconciliere cu tatăl, începe să lege o relaţie puternică cu sora sa, Glory, ea însăşi revenită acasă cu inima zdrobită după un trecut plin de frământări.

Marilynne Robinson reușește în Acasă să prezinte într-o manieră luminoasă familia așa cum este ea în realitate, cu secrete, certuri, credință. Într-o cronică despre romanul semnat de una dintre cele mai iubite şi mai apreciate autoare ale Americii, The New Yorker nota: „Acasă începe simplu, evitând formulările preţioase şi evoluează treptat spre o compoziţie complexă, care în ultimele cincizeci de pagini devine de-a dreptul magnifică.”

Cartea redă “un tablou idilic al bunei-cuviinţe şi al compasiunii, care este, totodată, şi o acuzaţie furioasă şi nimicitoare la adresa laşităţii morale şi a păcatelor neizbăvite, nerecunoscute.”

Cei care au simțit gustul cărților semnate de Jojo Moyes trebuie să parcurgă Eu, și totuși alta pentru a afla ce s-a mai întâmplat în viața deja celebrei Lou Clark. Romanul este o continuare a bestsellerurilor Înainte să te cunosc și După ce te-am pierdut.

Daily Mail spune despre „Louisa Clark că este un personaj de vis, iar acest roman va avea un succes uriaș, așa cum și merită.“

În Eu, și totuși alta, o descoperim pe Lou Clark, care știe o mulțime de lucruri. Știe câți kilometri sunt între noua ei casă din New York și noul ei iubit Sam din Londra. Știe că angajatorul ei e un om bun și că soția lui păstrează un secret față de el. Ceea ce Lou nu știe este că e pe cale să întâlnească pe cineva care îi va da toată viața peste cap. Pentru că Josh îi va reaminti de un bărbat pe care l-a cunoscut cândva, iar asta o va face să sufere. Poate că Lou nu va ști ce să facă în continuare, dar indiferent ce alegere va face, asta îi va schimba cu totul viața.

Noul roman, semnat de cunoscuta Jojo Moyes, spune o poveste emoționantă, plină de optimism, iar de data acesta finalul este unul perfect, plin de speranță.

John Green spune despre Mici focuri pretutindeni că i-a plăcut la nebunie, fiind romanul său preferat dintre cele pe care le-a citit anul acesta.

Cartea explorează povara secretelor, natura artei și a identității, atracția irezistibilă a maternității și falsa credință că respectarea regulilor poate preveni dezastrul.

În Shaker Heights, o suburbie liniștită din Cleveland, totul este planificat – de la culoarea caselor și până la viețile oamenilor. Și nimeni nu întruchipează mai mult spiritul orașului decât Elena Richardson, al cărei principiu călăuzitor este să respecte regulile. Atunci când Mia Warren – o artistă enigmatică și mamă singură – ajunge în oraș cu fiica ei adolescentă, Pearl, și închiriază o casă de la familia Richardson, Mia și Pearl devin mai mult decât chiriașe: toți cei patru copii Richardson sunt atrași de perechea mamă–fiică. Dar Mia are un trecut misterios și o lipsă de respect față de reguli care amenință să distrugă această comunitate ordonată.

Când prietenii apropiați ai familiei Richardson încearcă să adopte o fetiță de origine chineză, se dezlănțuie o bătălie pentru custodie care împarte în mod dramatic orașul, Mia și Elena aflându-se în tabere opuse. Însă Elena este hotărâtă să descopere secretele din trecutul Miei, iar obsesia ei va avea urmări devastatoare…

Pentru cititorii care adoră poveștile de dragoste, Nebunie de-o vară este cartea ideală. Sadie Turner nu e obsedată de control, ci doar… ordonată. Iar când soțul o înșală, dând peste cap lumea ei extrem de echilibrată, Sadie își ia copiii și pleacă într-o vacanță la casa de pe lac a mătușii ei, sperând să se relaxeze și să uite de bărbați. De toți bărbații. Dar excentrica mătușă Dody are alte planuri: e hotărâtă s-o vadă pe Sadie că se distrează – cu Desmond, vecinul cel nou și sexy.

Înalt, bronzat, musculos și iubit de copii, Desmond e un adevărat „coșmar“. Trebuie să aibă totuși un defect, e bărbat până la urmă, se gândește Sadie, hotărâtă să păstreze distanța. Dar pe măsură ce timpul trece, atracția dintre cei doi devine tot mai puternică, iar viața lui Sadie, din ce în ce mai complicată…

Nebunie de-o vară e atât de amuzantă și de sexy; am râs în hohote.“, scrie USA Today.

Tracy Brogan, autoarea cărții, a fost nominalizată de trei ori la Premiul RITA al Asociației Scriitorilor de Romane de Dragoste din America, prima dată pentru romanul Nebunie de-o vară, și a primit mult râvnitul Diamond Award din partea Amazon Publishing. Cărțile ei s-au vândut în peste un milion de exemplare.

Prima poveste de dragoste. Adam, Eva și Noi poartă semnătura lui Bruce Feiler, cel care semnează rubrica „This Life“ din Sunday New York Times și este autorul a șase bestselleruri New York Times consecutive, incluzând Walking the Bible, Abraham și The Secrets of Happy Families. Bruce Feiler este și scenarist/prezentator al serialelor PBS Walking the Bible și Sacred Journeys With Bruce Feiler.

Încă din Antichitate, o poveste anume s-a aflat în centrul fiecărei conversaţii despre bărbaţi şi femei. Un cuplu a reprezentat câmpul de luptă pentru relaţiile interumane şi identitate sexuală. Prea des, povestea acestui cuplu a fost folosită pentru a pune distanță între reprezentanții celor două sexe. Istoria a dat vina pe Adam şi pe Eva – dar mai ales pe Eva – pentru că ar fi adus păcatul, minciuna şi moartea în lume.

În această uimitoare reexaminare a vieţii lor, Bruce Feiler a luat încă o dată una dintre poveştile fundamentale ale culturii şi a reinterpretat-o pentru timpurile noastre, spulberând secole de înţelepciune convenţională pentru a prezenta cel mai faimos cuplu din istorie într-o uimitoare lumină nouă.

Feiler călătoreşte din Grădina Edenului în Irak în Capela Sixtină din Roma, din Londra lui John Milton în Hollywoodul lui Mae West, descoperind o bogată contra-istorie de artişti, gânditori şi conducători care i-au perceput pe Adam şi pe Eva ca pe nişte exemple de relaţie durabilă, ce dăinuie, chiar se consolidează în urma încercărilor prin care trece. Într-o vreme a discordiei şi a temerilor referitoare la rezistenţa structurii noastre sociale, Feiler eliberează primul cuplu al civilizaţiei din cuşca în care a fost ţinut captiv timp de generaţii şi arată cum poate acesta să fie, încă o dată, model de unitate, reconciliere şi dragoste.

Conţinând tot umorul, puterea de analiză şi înţelepciunea prin care Bruce Feiler s-a făcut îndrăgit de milioane de cititori, Prima poveste de dragoste ne oferă încă un motiv pentru care să îi omagiem pe Adam şi pe Eva ca figuri centrale ale timpului nostru şi ne reaminteşte că până şi cele mai cunoscute poveşti ne pot încă surprinde, inspira şi îndruma.

CĂRȚI OFERITE DE LITERA.

Autor: Ștefania Enache
Foto: Litera/ Pixabay.com
Facebook Comments

Share.

Leave A Reply