Legea bugetului de stat a fost adoptată, vineri, de Parlament, cu 319 voturi „pentru”, 104 voturi „împotrivă”, o abţinere, iar doi parlamentari nu au votat. Totodată, a fost adoptată Legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
„Vă mulţumesc tuturor parlamentarilor care aţi votat bugetul. Un buget care prevede o nouă abordare, corectă faţă de cetăţeni. Cu această ocazie, le spun românilor că toate reformele făcute până acum – reforma administraţiei, reforma pensiilor speciale, reducerile de cheltuieli din instituţiile publice – sunt reflectate în acest buget. Bugetul reprezintă şi centura de siguranţă pe care o avem în faţa unor derapaje nedorite. Astfel, nimeni nu va putea arunca la coş efortul românilor, făcut în ultimele luni, şi risipi finanţele publice. Spunem adevărul şi facem tot ce ne stă în putinţă pentru a echilibra situaţia financiară. Avem forţa necesară să îndreptăm lucrurile şi să punem România pe baze corecte şi realiste. Trebuie să lucrăm în continuare pentru a întări România pentru că vedem ce se întâmplă la nivel mondial, iar noi trebuie să avem capacitatea să răspundem oricărui şoc care poate veni din afară”, a declarant premierul Ilie Bolojan.

