O contestație poate bloca realizarea noului Institut al Inimii din Târgu Mureş

Două dintre cele patru firme care au participat la licitaţia de atribuire a proiectării şi execuţiei noului Institut al Inimii din Târgu Mureş au contestat procedura. Prin această acțiune orice demers a fost blocat, până când vine un răspuns de la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor. Ricurile sunt foarte mari, având în vedere că proiectul a obţinut o finanţare de aproape 105 milioane de euro prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Aşteptăm cât de repede o soluţie. Contestaţia a fost depusă în ultima zi. Evident că ne încurcă, PNRR-ul este de asemenea natură încât există un deadline. Perspectiva asta nu ne încurcă pe noi strict ca şi activitate medicală, noi ne facem în continuare de activitatea, se fac intervenţii. Toată problema este că proiectul e finanţat prin PNRR şi ştim cu toţii că la mijlocul anului 2026 trebuie date în funcţiune toate investiţiile. Suntem exact la limită. Ideea este să se stabilească câştigătorul cât mai repede cu putinţă. Problema e că ar trebui să se judece cu celeritate aceste contestaţii când este vorba de PNRR, unde există un termene limită. Atribuirea a fost făcută cu supervizarea Agenţiei Naţionale de Achiziţii Publice, fiecare pas pe care l-am făcut a fost supervizat şi aprobat – la fiecare pas ni se dădea ok-ul din punct de vedere al legalităţii să mergem mai departe”, a explicat prof.univ.dr. Horațiu Suciu, șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş.

La rândul său, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a confirmat informația, admițând faptul că toată lumea este preocupată, dar acesta este cadrul legal și trebuie respectat. „Dacă acest contract se finalizează în prima jumătate sau se semnează în prima jumătate a acestui an, sunt convins că vom găsi soluţii pentru ca el să se realizeze în timp, în termenul impus de obligaţiile care şi le-a asumat România în cadrul PNRR”, a susținut Alexandru Rafila.

Autor: Victoria Preda
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

Mai multe articole

Știrile zilei