Get this Widget

Povestea Castelului Magna Curia

0

Castelul Bethlen sau Magna Curia (Curtea mare) din Deva este cel mai vechi monument de arhitectură civilă, extrem de valoros, păstrat într-o stare de conservare foarte bună. Este așezat în partea de sud a cetății Devei, la poalele acesteia.

Să descoperim împreună povestea Castelului Magna Curia.

Nu există documente care să indice o dată sigură a ridicării construcției, de aceea datarea este aproximativă. Oricum, clădirea datează din perioada Renașterii, cel mai probabil de la sfârșitul sec. al XVI-lea și a cunoscut mai multe faze de construcție și mai mulți proprietari.

Prima mențiune documentară datează din anul 1520 când nobilul Benedict este numit „castellanus et provisor curiae de Dewa”. Date despre clădire, sporadic, găsim în documentele referitoare la domeniul Devei. Acestea fac referiri la o fază de construcție la sfârșitul sec. al XVI-lea.

Pașii voievozilor răsună prin Magna Curia

Voievodul Transilvaniei, Cristofor Bathory a dăruit Cetatea Devei, în anul 1581, guvernatorului Francisc Geszthy, care a restaurat-o pe la 1582, cu acest prilej ridicând și o casă pe locul actualului castel. Sau dacă nu el a construit-o, atunci a găsit acolo o clădire relativ recent construită. Cert este că pe placa funerară a mamei acestuia apar menționate pentru prima dată clădirile de la poalele cetății.

Această clădire a fost locuită în decursul timpului de voievozii Sigismund Bathory, generalul Basta, Ștefan Bocskay, Gabriel Bathory.

Cel care a conferit actuala înfățisare clădirii a fost Gabriel Bethlen, comandantul oștilor princiare, care a primit domeniul de la Gabriel Bathory în anul 1608, ca răsplată pentru serviciile făcute cu prilejul alegerii sale. După ce a fost ales ca principe în anul 1613, Gabriel Bethlen donează domeniul Devei soției sale Susana Karoly, care rămâne proprietara castelului până la decesul său survenit în anul 1622.

Din câteva scrisori din acea perioadă reiese faptul că s-au achiziționat mai multe materiale și obiecte de interior (cahle de la Cluj, cărămizi de la Sibiu, piatră cioplită, uși, zaruri, șindrilă pentru acoperișuri etc.). Unele erau clar destinate castelului dar e probabil ca unele materiale să fi fost utilizate și la construcțiile din cetate.

Venus de Murany și aventurile sale

După moartea Susanei Karoly, domeniul îi revine lui Ștefan Bethlen, nepot de frate al principelui. La moartea timpurie a lui Ștefan Betheln, domeniul trece în proprietatea soției sale Maria Szechy, a cărei frumusețe și viață aventuroasă a fost cântată în literatura maghiară sub numele de Venus de Murany. Castelul a fost atacat de următorul soț al acesteia, Ștefan Kun, pe care îl părăsise și se retrăsese la Magna Curia.

În anul 1640 vinde cetatea, domeniul și castelul principelui Gheorghe Rakoczi I pentru suma de 6.000 de taleri. Cu acest prilej a fost întocmit un inventar din care reiese că aproximativ același număr de încăperi se regăsesc și astăzi.

După 1687, când în cetate a fost instalată garnizoana austriacă, domeniul Devei a intrat în administrație fiscală. Atunci a fost realizată de către arhitectul italian Giovanni Morendo Visconti, singura reprezentare cunoscută a cetății și a clădirilor de la poalele sale, din care însă lipsește edificiul care poate fi identificat cu Magna Curia.

De acum, clădirea a putut fi închiriată, primul beneficiar al acestui sistem fiind generalul Ștefan Steinville. În 1730 domeniul și Magna Curia intra în proprietatea contelui Giulio Visconti, maestrul împărătesei Elisabeta Cristina, care îl închiriază antreprenorului financiar De Nicola, care, la 19 august 1743, îl vinde pentru 60.000 de forinți guvernatorului Transilvanei, Ioan Haller.

Influențele lui Conrad Hammer

Acum castelul cunoaște cele mai ample și semnificative modificări și îmbunătățiri. Cel care a realizat aceste lucrări de construcție a fost Conrad Hammer. El a modificat complet bastionul dinspre curte, cel vechi, cel mai de sus a fost dărâmat și construit altul nou, a refăcut fațadele, ancadramentele ușilor și ferestrelor au fost „împrospătate” și reașezate conform noului proiect, a refăcut acoperișul, frontispiciul, a împărțit fațada cu un brâu, a construit scara principală și pe cea dinspre gradina mică, a zidit scară spre grădina mare, a refăcut complet și boltit trei încăperi la parter și una la etaj, a curățat ștucaturile vechi și a decorat cu ștucaturi noi încăperile de la etaj etc. Lucrările de sculptură în piatră au fost realizate de meșterul sibian Friedrich Wacherberger.

În anul 1756 se face un inventar care cuprinde rezultatele acestor lucrări și din care reiese descrierea castelului. Curtea exterioară era precedată de o poartă, refăcută și decorată cu două blazoane vechi. Poarta interioară a fost decorată pe partea exterioară cu statuia Sf. Florian, apărătorul incendiilor și pe partea interioară cu statuia Fecioarei Maria, flancată de îngeri.

Castelul este menționat ca și clădire nouă cu două nivele de locuit, prevăzută cu patru bastioane de colț și peste 30 de încăperi. Scara dinspre grădina mică (astăzi dinspre parc) dădea în „casa fetelor”. La etaj se afla și sala de audiențe, sufrageria mare cu balconul din mijlocul fațadei, două camere pentru oaspeți, toalete. La parter se aflau camere pentru personalul administrativ și oficialii domeniului, magazii pentru unelte și alimente, o mică bucătărie. O scară ducea la o pivnița mare care se întindea pe aproape jumătate din subsol.

Balconul de deasupra intrării principale, construit în forma de lojă în stil baroc, ca și decorațiunile celelalte ale clădirii, este o adevărată operă de artă. Compozițiile florale se împletesc cu figurile a doi Atlași, motive mitologice des utilizate.

În preajma castelului se aflau trei grădini, una cu flori, în partea de est, în mijlocul căreia era amplasată o fântâna decorată cu statuia unui leu rampant, elementul principal al blazonului familiei Haller. O altă fântână se află în mijlocul curții interioare care conținea elementul principal al blazonului familiei Daniel, (familia Sofiei, soția guvernatorului), o lebădă cu săgeată în gât. Aceste elemente de pe cele două blazoane se regăsesc și pe decorațiunile șemineului din sala de audiente, deasupra cărora se poate vedea un Fenix în flăcări.

În partea de nord se găsea o seră cu plante exotice (lămâi, viole, portocali, lauri etc.), în partea de vest există o grădină de legume, iar coasta dealului adăpostea menajeria. Tot aici se află o închisoare.

Din anul 1938 castelul a devenit sediul Muzeului Civilizației Dacice și Romane. O ultimă restaurare a clădirii s-a efectuat între anii 1997-2006.

Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Muzeul Civilizației Dacice și Romane

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply