Diana Buzoianu, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, a anunțat că Programul Rabla pentru persoane fizice va fi lansat în perioada următoare, cu un buget de 200 de milioane de lei. Oficialul a menționat că pentru anul viitor „rămân de avut mai multe discuţii”, cea mai importantă fiind despre „analiza impactului pe reducerea de emisii pentru toate programele AFM”. Ministrul Mediului a mai precizat că voucherele vor scădea, dată fiind situaţia economică destul de dificilă.
„Noi suntem într-o situaţie economică destul de dificilă în care dorim să sprijim oamenii care într-adevăr au nevoie de astfel de ajutoare. Persoane care-şi permit maşini de zeci de mii de euro nu mai avem posibilitatea în acest an să oferim vouchere de 37.000 de lei, ele vor scădea, dar eu zic că e o veste bună că reuşim să salvăm o parte din program”, a declarat Diana Buzoianu, într-un interviu pentru RFI.
Programul va fi lansat „imediat ce se închide pachetul 2 de măsuri”.
Întrebată care sunt efectele aplicării Programului Rabla în atâţia ani, în condiţiile în care acesta viza scoaterea de pe piaţă a maşinilor poluante şi înlocuirea lor cu unele mai prietenoase cu mediul, Buzoianu a răspuns că nu există astăzi „măcar o singură analiză de impact asupra mediului a ultimelor 20 de ediţii ale programului. Iniţial, acest program a fost conceput ca un program de mediu. Într- adevăr, ţinta din PNRR de maşini vechi care ar fi trebuit scoase din uz a fost atinsă, dar a fost gândit şi pentru a ajuta industria auto, ceea ce nu este rău, doar că nu acesta este scopul Ministerului Mediului. Adică noi aici trebuie să gândim proiecte care să ajute mediul”, a explicat Buzoianu.
Oficialul guvernamental a subliniat însă că, potrivit experţilor, acest program „a şi încurajat aducerea unor maşini vechi în România, ca să poată fi apoi vândute şi să se obţină voucherele. Deci există şi un efect invers, ca să spunem aşa. Apoi, e greu de susţinut că tu ai un program de mediu, dar care creşte consumul tot pe maşini individuale. Deci sunt aici nişte lucruri care nu au fost spuse de frica de a nu deranja foarte mulţi oameni care beneficiază de ele. Mai este un aspect: voucherele acestea se dau în câteva minute şi nu ţin cont de veniturile pe care oamenii le au. Adică noi astăzi îi subvenţionăm şi pe cei care au 10.000 de euro pe lună şi poate chiar nu ar avea nevoie de aceste vouchere, dar dăm acest voucher şi unui om care altfel nu şi-ar permite să renunţe la maşina veche pentru că are un salariu minim pe economie. Toate aceste lucruri nu au fost gândite de la bun început. Nu există astăzi măcar o singură analiză de impact a ultimelor 20 de ediţii ale programului”, a mai spus ministrul Mediului.
Autor: Ioana Galeș
Foto: Ministerul Mediului

