Păstrarea actualului statut juridic este soluția pentru salvarea Spitalului CF Ploiești. O astfel de decizie implică doar puțină voință politică…

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Spitalul General CF Ploiești a reușit să se impună la nivelul județului Prahova ca fiind unitatea medicală în care oamenii au cea mai mare încredere. Iar în spatele acestui succes stă implicarea unor profesioniști care au ales să-și facă meseria cu credință, punând pe primul loc interesul pacientului.

Echipa pe care dr. Irinel Totolici și ec. Georgeta Rădulescu au format-o aici este cea care face diferența și care dovedește din plin că OMUL SFINȚEȘTE LOCUL!

Iar această echipă continuă să muncească la fel ca și până acum, medicii, asistentele, infirmierele fiind zi de zi la datorie.

Decizia de a se retrage din funcția de director medical, luată de dr. Irinel Totolici, și hotărârea de a se pensiona a managerului Georgeta Rădulescu au fost unele personale și au venit abia după momentul în care cei doi profesioniști au considerat că există o persoană care poate continua toate proiectele începute de ei. Așa s-a ajuns la numirea dr. Roxana Mihaela Voicu, care a preluat funcția de director medical interimar.

Dr. Irinel Totolici își continuă activitatea medicală în cadrul Spitalului CF Ploiești

Am susținut-o pe doamna doctor Voicu și sunt alături de dumneaei. Am o colaborare extraordinară cu ea și, ori de câte ori este nevoie, o voi sprijini. Am decis să mă dedic și mai mult profesiei pe care o iubesc și pentru care m-am pregătit, cea de chirurg. După 19 ani în care m-am împărțit între funcția de director medical și profesia de chirurg, am considerat că este în beneficiul oamenilor să petrec și mai mult timp în sala de operație, acolo unde eu pot ajuta cel mai bine. Nu am plecat brusc din această funcție. A existat o perioadă de tranziție de peste un an, timp în care doamna dr. Voicu a stat alături de mine și de doamna manager Rădulescu, pregătindu-se pentru noua etapă. Mandatul meu oficial s-a încheiat în 2024, dar pentru binele spitalului am decis împreună cu doamna manager Rădulescu să accept încă o perioadă de interimat. Vreau să le transmit prahovenilor că nu s-a schimbat nimic din momentul în care am renunțat la funcția de director medical. Eu tot la Spitalul CF Ploiești lucrez, tot acolo mă pot găsi pacienții. Echipa de la Spitalul CF Ploiești continuă să-și facă datoria și își duce misiunea mai departe, acționând permanent în interesul celor pe care îi tratăm”, ne-a declarat dr. Irinel Totolici.

CITEȘTE ȘI: Omul sfințește locul! Spitalul General CF Ploiești, dovada clară că se pot oferi și la stat servicii la fel de bune ca în sistemul sanitar privat

La rândul său, ec. Georgeta Rădulescu a subliniat că dr. Roxana Voicu este un medic specialist epidemiolog foarte bun. „Ne-a fost alături în pandemie, are inițiativă și dorință de cunoaștere. S-a integrat în ECHIPĂ din primul moment, pot spune că a adus plusvaloare Spitalului General CF Ploiești prin muncă susținută, empatie și viziune! În plus, are disponibilitate mult mai mare pentru implicarea în rezolvarea sarcinilor administrative, având în vedere că nu este medic clinician”, a nuanțat interlocutoarea Ordinea Zilei.

CITEȘTE ȘI: Omul sfințește locul! Dr. Anca Florescu, medicul reumatolog care se luptă cu durerea pacienților

Dr. Voicu: Îmi doresc să păstrez aceeași echipă unită, iar spitalul să aibă aceleași rezultate bune ca și până acum

Noul director medical vrea să continue proiectele care au asigurat succesul Spitalului CF Ploiești

De-a lungul timpului am scris o serie de articole dedicate activității acestui spital. Cele mai multe dintre ele au vizat oamenii, profesioniștii pe care am avut onoarea să-i cunosc și care, prin comportamentul lor în relația cu bolnavii, mi-au arătat o latură a sistemului sanitar pe care mi-aș dori să o văd în fiecare clinică medicală din țară.

Printre cei pe care i-am cunoscut în timpul documentărilor făcute la Spitalul CF Ploiești s-a remarcat și dr. Roxana Voicu. Mi-a atras atenția de la început datorită specializării pe care o are: epidemiologia, o știință care stă la baza sănătății publice, ocupându-se de studierea și prevenirea bolilor transmisibile care pot genera epidemii, dar și de cercetarea afecțiunilor netransmisibile cu un impact major în cadrul comunităților.

CITEȘTE ȘI: Omul sfințește locul! Dr. Roxana Mihaela Voicu, medicul epidemiolog care are grijă ca pacienții și personalul Spitalului CF Ploiești să nu fie expuși bolilor

Am scris încă de atunci că prezența doctorului Roxana Mihaela Voicu în echipa acestei unități sanitare oferă plusvaloare serviciilor pe care spitalul ploieștean le pune la dispoziția pacienților și certitudinea că nu există niciun risc de îmbolnăvire „suplimentară” odată cu internarea în spital.

CITEȘTE ȘI: Omul sfințește locul. Dr. Elvira Pârlea, medicul primar ORL care a învățat de la mentorul său că atenția la detalii poate face diferența între viață și moarte

Din momentul în care s-a alăturat echipei, dr. Voicu a inițiat o serie de proiecte pentru ca pacienții și personalul Spitalului CF Ploiești să fie în siguranță. Iar după cinci ani în care a coordonat compartimentul de epidemiologie, medicul a trecut la o nouă etapă profesională, preluând funcția de director medical interimar.

CITEȘTE ȘI: Omul sfințește locul! Dr. Victor Nicolae Nicolici, chirurgul pentru care știința, inflexibilitatea și munca sunt elementele principale care îl definesc din punct de vedere profesional

Cred că fiecare început reprezintă o provocare, dar totodată și o extindere a ariei de cunoaștere și de aprofundare. Ca medic, indiferent de specialitate, responsabilitatea este permanentă. Pentru mine este o mare bucurie că am fost propusă pentru preluarea acestei funcții. Îmi doresc foarte mult să păstrez aceeași echipa unită, iar spitalul să aibă aceleași rezultate bune ca și până acum. Spitalul nostru se află  într-o perioadă de transformare, dar noi, oamenii, suntem aceeași, aveam aceleași principii și ne gândim la același lucru și anume binele pacientului. Important este ca rezultatul final al acestei transformări să fie în beneficiul pacienților. Aș vrea să le mulțumesc colegilor pentru încrederea acordată, pentru echipa minunată pe care o formăm. Îmi doresc să menținem tot ce s-a dezvoltat până în prezent, să avem aceeași colaborare și același interes comun și anume binele pacienților. Comunității prahovene îi transmit că noi suntem aceeași, serviciile medicale sunt în continuare de calitate și îi așteptăm la spitalul nostru ca și până acum. Principiul nostru fundamental rămâne: „PACIENTUL ÎN ATENȚIA TUTUROR-MÂINE POȚI FI TU ÎN LOCUL LUI!”, a transmis dr. Roxana Voicu.

CITEȘTE ȘI: Omul sfințește locul. Dr. Andra Andreescu, medicul chirurg care luptă pentru a salva pacienții de la amputație

Managerul Georgeta Rădulescu: O parte din inima mea aparține acestui spital și acelora care mi-au fost alături

Pentru Georgeta Rădulescu, Spitalul CF Ploiești a fost pentru 30 de ani casă și familie.

După 30 de ani petrecuți la Spitalul CF Ploiești, dintre care 19 în funcția de manager, ec. Georgeta Rădulescu a decis să treacă la o nouă etapă din viața sa și să se pensioneze. Nu a luat ușor această hotărâre. „Sunt 30 de ani, o viață de om, aș putea scrie o carte despre toate proiectele transformate în realitate, despre oamenii care mi-au fost alături și au crezut în mine și în echipa mea. Am avut performanțe multiple: locul I pe țară la curățenie, investiții, aparatură modernă, totul prin gestionarea corectă a fondurilor și profesionalismul salariaților. Împreună am transformat spitalul într-o unitate de top unde pacienții vin cu încredere, sunt tratați cu responsabilitate și respect, iar salariații lucrează cu drag. Cei 19 ani în care am condus echipa Spitalului CF Ploiești au însemnat foarte multă muncă, la fel de multe realizări, coordonare, dedicare, schimbarea la față a spitalului, dar și multe sacrificii și amânări în viața personală… totul în folosul pacienților și salariaților. Așa cum am spus și cu altă ocazie, aici a fost casa și familia mea, o parte din inima mea aparține acestui spital și acelora care mi-au fost alături!”, ne-a mărturisit Georgeta Rădulescu.

CITEȘTE ȘI: Omul sfințește locul! Spitalul General CF Ploiești, unitatea medicală care de 17 ani nu are niciun fel de datorii

Echipa pe care a format-o cu dr. Irinel Totolici și cu Viorina Aldea, directorul financiar-contabil al Spitalului General CF Ploiești, a reușit o performanță pe care rar o putem întâlni în sistemul sanitar din România: dezvoltarea unei unități medicale care de foarte mulți ani finalizează fiecare exercițiu financiar fără nicio datorie. Totodată, a pus în aplicare o serie de investiții care au dus la extinderea activităților pe care le are spitalul.

Unitatea sanitară prahoveană s-a dezvoltat în timp, urmărind două direcții majore : creșterea calității actului medical și eficientizarea economică a întregii activități.

CITEȘTE ȘI: Omul sfințește locul. Dr. Daniela Balauru, medicul care vrea să le redea pacienților optimismul și încrederea în viață

Obținerea rezultatelor foarte bune nu ține de niciun secret. Totul este legat de colaborare, comunicare, conștiință, încredere și respect, dar și de aplicarea unui management bazat pe viziune, un management care să asigure echilibrul în echipă. Dacă obiectivul echipei este să ofere servicii de calitate pacienților, atunci toate acțiunile trebuie îndreptate în acest sens. După părerea mea, tot ceea ce funcționează bine trebuie păstrat. Indiferent de numele managerului, al directorului medical, Spitalul General CF Ploiești trebuie să continue aceeași direcție bună pe care se află deja de o perioada mare de timp în care lucrurile au evoluat foarte mult, în interesul pacientului.”, a punctat Georgeta Rădulescu.

CITEȘTE ȘI: Omul sfințește locul! Spitalul General CF Ploiești oferă investigații complexe în gastroenterologie. Dr. Diana Dragomir efectuează proceduri de endoscopie digestivă

Cu această ocazia a dorit să transmită și un mesaj pentru echipa de care se desparte pe 17 aprilie și pe care o consideră ca fiind parte din familia sa: „Rămâneți uniți, păstrați tot ceea ce am construit împreună, fiți întotdeauna dedicați meseriei pe care v-ați ales-o!”.

CITEȘTE ȘI: Tehnică revoluționară în diagnosticarea afecțiunilor oftalmologice. Spitalul CF Ploiești, singura unitate medicală de stat din Prahova dotată cu OCT

În același timp are un mesaj și pentru locuitorii din Prahova : „Oferiți tot timpul feedback asupra serviciilor ce vă sunt puse la dispoziție de către Spitalul CF Ploiești în așa fel încât spitalul să se raporteze întotdeauna la nevoile și interesul dumneavoastră! Pacientul este prioritar!”.

CITEȘTE ȘI: Omul sfințește locul. Dr. Emil Dincă, medicul care tratează trupuri și liniștește suflete

Voința politică poate salva viețile oamenilor

Prin serviciile pe care le oferă, Spitalul CF Ploiești ajută oamenii să se vindece înainte de a deveni o urgență medicală. Astfel de politici contribuie la economisirea bugetului alocat sistemului sanitar.
Prin serviciile pe care le oferă, Spitalul CF Ploiești ajută oamenii să se vindece înainte de a deveni o urgență medicală. Astfel de politici contribuie la economisirea bugetului alocat sistemului sanitar.

În prezent, unitatea sanitară trece printr-o etapă de transformare și are nevoie să fie susținută de întreaga comunitate prahoveană, astfel încât, la final, Spitalul General CF Ploiești să-și păstreze statutul juridic și să continue să facă performanță ca entitate independentă, subordonată instituției care o va prelua.

CITEȘTE ȘI: Omul sfințește locul! Spitalul General CF Ploiești se bazează pe o echipă care a pus întotdeauna interesul pacientului pe primul loc

Dacă Ministerul Transporturilor va duce până la capăt proiectul care vizează renunțarea la toate cele 15 spitale CF aflate în administrarea sa, Spitalul CF Ploiești urmează să fie preluat de Consiliul Județean Prahova, instituție care a depus deja la Guvern o cerere în acest sens.

CITEȘTE ȘI: Omul sfințește locul. Dr. Simona Stănescu, medicul care învață oamenii cum să-și recupereze starea de bine

Trecerea dintr-o parte în alta nu ar reprezenta niciun pericol pentru Spitalul CF Ploiești, dacă noul administrator ar înțelege să păstreze activitatea acestuia așa cum este în prezent și să dezvolte un proiect care s-a dovedit unul cu impact pozitiv major în societatea locală.

CITEȘTE ȘI: Omul sfințește locul! Spitalul General CF Ploiești oferă investigații complexe în gastroenterologie. Dr. Diana Dragomir efectuează proceduri de endoscopie digestivă

Există însă riscul ca, la nivelul Consiliului Județean Prahova, să se hotărască integrarea Spitalul CF Ploiești în cadrul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești (SJUP). O astfel de decizie ar pune capăt unei povești de succes care datează de foarte mulți ani și ar duce la închiderea spitalului. Totodată, ar genera plecarea unora dintre medicii care acum lucrează aici.

Consecințele unei astfel de decizii se vor simți atât în rândul pacienților, în special în cazul celor cu boli cronice, care nu vor mai avea unde să se trateze, cât și la nivelul sistemului de sănătate din Prahova, care va trebui să găsească soluții pentru a acoperi serviciile pe care Spitalul CF Ploiești le oferă în prezent.

CITEȘTE ȘI: Spitalul General CF Ploiești este singura unitate medicală de stat din Prahova care oferă Îngrijiri Paliative. Calitatea serviciilor este superioară celei din privat

În ultimii ani, strategia de dezvoltare a Spitalului CF Ploiești s-a axat pe deschiderea unor compartimente medicale noi, unele dintre ele unice la nivelul sistemului sanitar de stat din Prahova. Activitatea spitalului a fost astfel gândită încât să vină în întâmpinarea nevoilor pe care pacienții le au, bazându-se pe frecvența serviciilor cerute de către bolnavi. Toate investițiile făcute au generat plusvaloare, astfel că spitalul a devenit eficient din punct de vedere economic, reușind să fie printre puținele unități din țară care nu declară pierderi. Mai mult, și-a asigurat din veniturile realizate o mare parte din investiții.

CITEȘTE ȘI: Omul sfințește locul! Dr. Aurelia Pușcașu, medicul pentru care zâmbetul pacientului vindecat este cea mai mare bucurie

Spitalul General CF Ploiești dispune, pe lângă secțiile de Chirurgie Generală și Medicină Internă, de o serie de compartimente unde oamenii se pot trata de diferite afecțiuni. Unitatea are compartiment de Recuperare medicală, Cardiologie, Reumatologie, Îngrijiri paliative, Endoscopie, Gastroenterologie, Anestezie și Terapie intensivă și Laborator de Radiologie și Imagistică. De asemenea, în cadrul ambulatoriului integrat au fost dezvoltate cabinete de: Medicină Internă, Chirurgie, Pneumologie, Obstetrică-ginecologie, Oftalmologie, ORL, Neurologie, Psihologie.

CITEȘTE ȘI: Spitalul General CF Ploiești, un exemplu și pentru alte unități medicale din țară. Ce servicii le oferă pacienților?

Fiecare dintre aceste specializări medicale beneficiază de serviciile unora dintre cei mai buni doctori din Prahova. În plus, dotările existente aici sunt similare cu cele pe care le întâlnim în mari spitale universitare din țară.

CITEȘTE ȘI: Omul sfințește locul! Dr. Mariana Stroe, medicul care ajută femeile să dea viață și le învață să aibă grijă de sănătatea lor

Spitalul CF Ploiești este unitatea medicală care degrevează Urgențele de mii de cazuri într-un an
Spitalul CF Ploiești este unitatea medicală care degrevează Urgențele de mii de cazuri într-un an

Activitatea instituției sanitare a fost astfel gândită încât să preia un număr cât mai divers de pacienți, care nu au probleme de sănătate devenite acute, dar care au nevoie de îngrijire medicală pentru afecțiunile lor. Discutăm despre bolnavi cronici cu diverse patologii, care se adresează Spitalului CF Ploiești pentru îngrijire de specialitate, dar și despre pacienți care prezintă afecțiuni ce necesită o intervenție chirurgicală pentru remedierea lor.

CITEȘTE ȘI: Omul sfințește locul. Dr. Cristinela Vasile, medicul care ascultă suferința pacienților și găsește mereu tratamentul potrivit

Doar în cadrul secțiilor de Medicină Internă numărul pacienților îngrijiți anual depășește patru mii de persoane. De asemenea, Secția de Chirurgie realizează în jur de 500 de operații într-un an. În acest ultim caz, discutăm despre intervenții chirurgicale programate, care au o importanță majoră pentru sănătatea publică, având în vedere că afecțiunea este descoperită din timp, iar problema chirurgicală este soluționată în faza în care nu s-a transformat într-o urgență. O astfel de abordare este benefică atât pentru pacient, cât și pentru sistemul sanitar. Odată transformată într-o urgență, o problemă de sănătate implică riscuri mai mari pentru bolnav, dar și costuri mai mari pentru soluționarea ei.

CITEȘTE ȘI: Omul sfințește locul! Dr. Doina Dana Călin, medicul care ajută pacienții să treacă, fără durere, peste intervențiile chirurgicale

Așa cum este structurat acum, Spitalul CF Ploiești ajută sistemul sanitar din Prahova să facă economii financiare importante. De asemenea, sprijină Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești (SJUP), preluând mare parte din bolnavii cronici din județ, dar și mulți dintre pacienții care necesită intervenții chirurgicale. Totodată, joacă un rol major în prevenție, contribuind în același timp la depistarea din timp a unor patologii.

CITEȘTE ȘI: Omul sfințește locul. Dr. Diana Turcu, medicul care tratează inimi

Spitalul CF Ploiești nu este unul de urgență

Spitalul General CF Ploiești este deschis pentru toată lumea. Orice persoană asigurată poate beneficia aici de servicii medicale pe baza unui bilet de trimitere. ATENȚIE! Spitalul General CF Ploiești nu este unitate medicală de urgență!

CITEȘTE ȘI: Omul sfințește locul! Investigații complexe la Spitalul CF Ploiești. Dr. Ioana Anca Popescu, medicul specializat în diagnosticarea și tratarea afecțiunilor gastrice

Persoanele care vor să se trateze la Spitalul General CF Ploiești trebuie să știe că se merge foarte mult pe programări, pacienții putând să facă lucrul acesta apelând telefonic spitalul (Tel. Centrala: 0244.587.371 | 0244.552.061 | 0244.545.181 ). Prin centrala spitalului, pot solicita interiorul secției la care doresc să ajungă.

De asemenea, pentru spitalizarea continuă (internarea pe pat), în cadrul secțiilor de MEDICINĂ INTERNĂ, pacienții se pot prezenta, FĂRĂ PROGRAMARE, la CAMERA DE GARDĂ a spitalului, unde vor fi consultați de către medicul de gardă din ziua respectivă.
Documentele necesare prezentării la internare:

  • Cartea de identitate
  • Cardul de sănătate sau adeverință înlocuitoare
  • Bilet de trimitere
  • Adeverință de salariat cu precizarea numărului de zile de concediu medical pe ultimele 12 luni
  • Cupon de pensie

Informații mai multe se găsesc pe site-ul unității medicale.

Autor: Ștefania Enache
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

 

 

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Mai multe articole

Știrile zilei