Uimitor. Telescopul Spațial Hubble al NASA a fost martorul procesului de dezintegrare al unei comete. Șansa ca lucru acesta să se întâmple în timp ce Hubble observa cometa este extraordinar de mică.
Cometa K1, al cărei nume complet este C/2025 K1 (ATLAS) – a nu se confunda cu cometa interstelară 3I/ATLAS – nu a fost ținta inițială a studiului Hubble.
„Uneori, cea mai bună descoperire științifică are loc din întâmplare. Această cometă a fost observată deoarece cometa noastră inițială nu era vizibilă din cauza unor noi constrângeri tehnice după ce am câștigat propunerea noastră. A trebuit să găsim o nouă țintă – și chiar când am observat-o, s-a întâmplat să se dezintegreze, ceea ce este o șansă foarte mică”, a povestit John Noonan, profesor în cadrul Departamentului de Fizică al Universității Auburn din Alabama.
Noonan nu știa că K1 se fragmentează până nu a vizualizat imaginile a doua zi după ce le-a făcut Hubble. „În timp ce analizam inițial datele, am văzut că în acele imagini erau patru comete, când ne-am propus să ne uităm doar la una. Așa că știam că este ceva cu adevărat special.”, a explicat Noonan.
CITEȘTE ȘI: Misiunea SPHEREx a obținut date noi despre cometa interstelară 3I/ATLAS. Au fost detectate molecule organice
Acesta este un experiment pe care cercetătorii au vrut dintotdeauna să-l facă cu Hubble. Ei au propus multe observații Hubble pentru a surprinde destrămarea unei comete. Din păcate, acestea sunt foarte dificil de programat și nu au avut niciodată succes.
„Ironia este că acum studiam doar o cometă obișnuită și aceasta s-a prăbușit în fața ochilor noștri. Cometele sunt rămășițe ale erei formării sistemului solar, deci sunt alcătuite din «materiale vechi» – materialele primordiale care au format sistemul nostru solar. Dar nu sunt neatinse – au fost încălzite; au fost iradiate de Soare și de razele cosmice. Așadar, atunci când ne uităm la compoziția unei comete, întrebarea pe care o avem întotdeauna este: «Este aceasta o proprietate primitivă sau se datorează evoluției?» Prin deschiderea unei comete, putem vedea materialul antic care nu a fost procesat.”, a menționat cercetătorul Dennis Bodewits, profesor la Departamentul de Fizică al Universității Auburn
Hubble a surprins fragmentarea K1 în cel puțin patru bucăți, fiecare cu o coamă distinctă, învelișul pufos de gaz și praf care înconjoară nucleul de gheață al unei comete. Hubble a separat clar fragmentele, dar pentru telescoapele terestre, la acea vreme acestea apăreau doar ca niște pete luminoase, abia distincte.
CITEȘTE ȘI: Astronomii au observat o stea pe moarte care înghite o planetă. Se va întâmpla la fel și cu Terra?
Imaginile lui Hubble au fost realizate la doar o lună după cea mai recentă apropiere a cometei K1 de Soare, numită periheliu. Periheliul cometei se afla în interiorul orbitei lui Mercur, la aproximativ o treime din distanța dintre Pământ și Soare. În timpul periheliului, o cometă se confruntă cu cea mai intensă încălzire și stres maxim. Imediat după periheliu, unele comete de perioadă lungă, precum K1, tind să se dezintegreze.
Înainte de a se fragmenta, cometa K1 era probabil puțin mai mare decât o cometă obișnuită, având probabil un diametru de aproximativ 8 kilometri. Echipa estimează că această cometă a început să se dezintegreze cu opt zile înainte ca Hubble să o observe.
Hubble a realizat trei imagini de câte 20 de secunde, câte una în fiecare zi, între 8 și 10 noiembrie 2025. În timp ce observa cometa, una dintre bucățile mai mici ale cometei K1 s-a destrămat și ea.
Deoarece vederea clară a lui Hubble poate distinge detalii extrem de fine, echipa a putut urmări istoria fragmentelor până în momentul în care erau o singură bucată. Acest lucru le-a permis să reconstruiască cronologia.
Dar, procedând astfel, au descoperit un mister: De ce a existat o întârziere între momentul în care cometa s-a destrămat și momentul în care izbucnirile luminoase au fost văzute de la sol? Când cometa s-a fragmentat și a expus gheață proaspătă, de ce nu a strălucit aproape instantaneu?
Echipa are câteva teorii. Cea mai mare parte a strălucirii unei comete este lumina soarelui reflectată de granulele de praf. Dar când o cometă se deschide, dezvăluie gheață pură. Poate că un strat de praf uscat trebuie să se formeze peste gheața pură și apoi să fie împrăștiat. Sau poate căldura trebuie să ajungă sub suprafață, să acumuleze presiune și apoi să ejecteze o coajă de praf în expansiune.
„Niciodată până acum Hubble nu a surprins o cometă fragmentată atât de aproape de momentul în care s-a destrămat efectiv. De cele mai multe ori, este vorba de câteva săptămâni până la o lună mai târziu. Și în acest caz, am putut să o vedem la doar câteva zile după. Acest lucru ne spune ceva foarte important despre fizica a ceea ce se întâmplă la suprafața cometei. Este posibil să vedem intervalul de timp necesar pentru a forma un strat substanțial de praf care poate fi apoi ejectat de gaz.” a spus Noonan.
Echipa de cercetători așteaptă cu nerăbdare finalizarea analizei gazelor provenite de la cometă. Analizele efectuate la sol arată deja că K1 este foarte ciudată din punct de vedere chimic – are un conținut semnificativ mai scăzut de carbon, în comparație cu alte comete. Analiza spectroscopică realizată de instrumentele STIS (Space Telescope Imaging Spectrograph) și COS (Cosmic Origins Spectrograph) ale Hubble va dezvălui probabil mult mai multe informații despre compoziția cometei K1 și despre originile sistemului nostru solar, deoarece telescoapele spațiale ale NASA continuă să contribuie la înțelegerea științei planetare.
Cometa K1 este acum o colecție de fragmente aflată la aproximativ 400 de milioane de kilometri de Pământ. Situată în constelația Pești, se îndreaptă spre ieșirea din sistemul solar și este puțin probabil să se mai întoarcă vreodată.
Descoperirile din timpul acestei observații au fost publicate, miercuri, în revista Icarus.
Autor: Corina Gheorghe
Foto: NASA, ESA, Dennis Bodewits (AU)/ Prelucrare imagine: Joseph DePasquale (STScI)
