Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș și Spitalul Clinic Universitar „George Emil Palade” din Târgu Mureș semnează acordul de constituire a Consorțiului Medical din Târgu Mureș.
Constituirea Consorțiului reprezintă un pas important în consolidarea colaborării instituționale pentru dezvoltarea unui model integrat de servicii medicale, educație universitară, cercetare aplicată și inovare în sănătate. Prin acest acord, instituțiile partenere își propun să valorifice în mod complementar resursele clinice, didactice, științifice și tehnologice, în beneficiul pacienților, al comunității academice și al sistemului regional de sănătate.
Consorțiul va susține dezvoltarea unor filiere clinice prioritare, utilizarea eficientă a resurselor, proiecte comune de cercetare și formare profesională, precum și accesarea coordonată a unor finanțări naționale și europene dedicate sănătății.
Autor: Sofia Filip
Foto: Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș

