De ce s-a blocat în farmacii vânzarea produselor Colebil şi Panzcebil?

Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) a blocat, pentru moment, vânzarea în farmacii a produselor Colebil şi Panzcebil. BIOFARM S.A., compania care le fabrică, a anunțat măsura a fost luată pentru verificarea documentelor referitoare la aceste produse.

BIOFARM S.A. informează investitorii că pentru produsele: Colebil, drajeuri; Panzcebil, drajeuri gastrorezistente a fost emisă o decizie de blocare a vânzării pe întregul lanţ de distribuţie, până la nivelul farmaciilor, ca urmare a solicitării Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, în scopul clarificării documentaţiei pentru produsele menţionate”, se arată într-un raport transmis Bursei de Valori Bucureşti.

În același document, BIOFARM S.A. menționează că ambele produse continuă să îndeplinească standardele de calitate şi de siguranţă pentru pacient.

Cu o activitate neîntreruptă din 1921, BIOFARM S.A. deţine două unităţi de producţie, exportă pe pieţe din Europa şi Asia şi oferă un portofoliu de peste 200 de produse din numeroase arii terapeutice.

În iulie, BIOFARM S.A.s-a alăturat Grupului Polpharma, liderul pieţei farmaceutice din Polonia, în urma unei tranzacţii cu o valoare estimată la 257 milioane de euro.

Autor: Sofia Filip
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

 

 

 

 

 

 

Mai multe articole

Știrile zilei