Bergenbier S.A., parte a grupului Molson Coors Beverage Company și unul dintre principalii producători de bere din România, a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de aproape 939 milioane lei și a virat către bugetul de stat impozite și taxe de aproximativ 267 milioane lei. Rezultatele reflectă un an marcat de presiuni economice, fiscale și de consum, într-un context în care piața berii din România a atins cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani.
Potrivit datelor publice comunicate de Asociația Berarii României, piața berii a scăzut în 2025 cu 4% față de anul anterior, până la 14,4 milioane hectolitri. În ultimii patru ani, sectorul a acumulat o contracție de aproximativ 15%, evoluție influențată de presiunea asupra puterii de cumpărare, creșterea costurilor și un cadru fiscal impredictibil.
„2025 a fost unul dintre cei mai dificili ani pentru industria berii din România, iar rezultatele noastre trebuie privite în acest context. Am operat într-o piață în scădere, cu presiune crescută asupra consumatorilor și cu un cadru fiscal tot mai dificil pentru companii. În aceste condiții, prioritatea noastră a fost să rămânem aproape de consumatori, să ne consolidăm portofoliul și să continuăm să construim pe termen lung. Lansarea Madrí Excepcional, dezvoltarea brandului Caraiman și activările Bergenbier ne-au permis să rămânem relevanți într-o piață aflată în contracție.”, a declarat Mihai Voicu, Director General al Bergenbier S.A.
În ultimii ani, Bergenbier S.A. a continuat să își diversifice portofoliul, cu accent pe segmentele core, premium și fără alcool. Această direcție a susținut capacitatea companiei de a răspunde unor preferințe de consum în schimbare, într-o piață în care deciziile de cumpărare au devenit tot mai sensibile la preț, promoții și valoare percepută.
„Rezultatele din 2025 reflectă disciplina financiară și capacitatea companiei de a se adapta într-un mediu economic dificil. În pofida presiunilor existente în piață, Bergenbier S.A. a continuat să genereze valoare economică și să contribuie semnificativ la bugetul de stat, cu aproximativ 267 milioane lei în taxe și impozite plătite în cursul anului. În perioada 2023-2025, contribuțiile fiscale ale companiei s-au ridicat la aproape 797 milioane lei, ceea ce confirmă rolul pe care îl avem în economia locală și responsabilitatea cu care gestionăm resursele companiei.”, a menționat Oana Popa, Director Financiar al Bergenbier S.A.
Pentru anul 2026, compania păstrează o abordare prudentă. Instabilitatea fiscală, presiunea asupra costurilor de producție și scăderea puterii de cumpărare continuă să influențeze perspectivele întregului sector, într-un moment în care piața berii are nevoie de predictibilitate și de un cadru care să susțină producția locală.
„Privim 2026 cu prudență din prisma contextului economic, dar și cu încredere în fundamentele afacerii noastre. Industria berii traversează o perioadă complexă, iar predictibilitatea economică și fiscală rămân importante pentru susținerea investițiilor și a dezvoltării pe termen lung. Vom continua să investim în brandurile noastre, în oameni și în eficiența operațională, astfel încât să răspundem cât mai bine schimbărilor din piață și așteptărilor consumatorilor.”, a concluzionat Mihai Voicu.
Parte a grupului Molson Coors Beverage Company Central & Eastern Europe, compania Bergenbier S.A. a fost fondată în 1994, iar marca Bergenbier a fost lansată un an mai târziu. Astăzi, Bergenbier S.A. este în top trei companii producătoare de bere din România, având o fabrică modernă la Ploiești și o rețea performantă de distribuție națională. Portofoliul companiei cuprinde mărci care acoperă toate segmentele pieței. Pe lângă berile produse la Ploiești, printre care Bergenbier, Caraiman, Madrí Excepcional, Fresh 0.0, Staropramen, Stella Artois, Beck’s, Noroc și Löwenbräu, compania importă și distribuie în exclusivitate Leffe, Hoegaarden, Miller Genuine Draft, Corona și Franziskaner. De asemenea, compania are în portofoliu variante 0.0% alcool pentru Bergenbier, Stella Artois, Staropramen și Corona.
De peste două secole, Molson Coors fabrică băuturi care aduc oamenii împreună pentru a se bucura de toate momentele vieții. De la Coors Light, Miller Lite, Molson Canadian, Carling și Staropramen la Coors Banquet, Blue Moon Belgian White și alte mărci cunoscute, Molson Coors produce unele dintre cele mai îndrăgite mărci de bere din lume. În timp ce istoria companiei este înrădăcinată în bere, Molson Coors oferă astăzi un portofoliu modern care se extinde dincolo de industria berii. Molson Coors Beverage Company este o companie cotată la bursă, care operează prin Molson Coors America de Nord și Molson Coors Europe și este tranzacționată la New York și la bursa canadiană.

