Bernadette Szocs și-a trecut în palmares un nou succes international. Jucătoarea de tenis din România a devenit vicecampioană mondială în proba de dublu, la Campionatul Mondial Individual 2025. Ea a cucerit o medalie de argint istorică pentru tenisul de masă românesc, într-o cursă în care a avut-o alături pe Sofia Polcanova, prietena sa care reprezintă Austria.
Cele două sportive, vicecampioanele europene en titre, au avut un parcurs extraordinar la Doha, cu cinci victorii pe tabloul principal de dublu feminine.
Bernadette Szocs şi Sofia Polcanova s-au luptat în finală cu Wang Manyu/Kuai Man (China), într-un meci în care jucătoarele din Europa au încercat să-şi impună jocul, însă pe care l-au cedat, scor 0-3 (6-11 6-11, 5-11).
Pentru Bernadette Szocs, argintul din Doha reprezintă prima medalie mondială la seniori din carieră.
De asemenea, ea este prima jucătoare din România cu medalie mondială în proba de dublu feminin, după titlul mondial cucerit de Maria Alexandru, împreună cu Shoko Takahashi, în 1975.
Parcursul este cu atât mai preţios cu cât Bernadette şi Sofia sunt primele sportive din Europa, care după 1977 joacă finala mondială de dublu feminin.
Ultima româncă medaliată la Campionatul Mondial Individual a fost Otilia Bădescu, cu bronzul din 1993.
Cu acest nou succes, tenisul de masă românesc oferă încă un sportiv pe podiumul mondial, după argintul obținut de Ovidiu Ionescu, în proba de dublu masculin, cu Alvaro Robles, în 2019.
Autor: Mihai Colț
Foto: Federația Română de Tenis de Masă

