Ce se întâmplă cu plafonarea prețului la energie?

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Ministerul Energiei a transmis că, până la finalul acestei săptămâni, documentul privind schema de plafonare-compensare pentru perioada post 1 aprilie 2025 va fi pus în transparenţă.

Sebastian Burduja susține că sunt luate în calcul mai multe scenarii posibile, cel mai probabil dintre ele având în vedere continuarea actualei scheme pentru minimum trei luni pentru energie electrică, iar pentru gaze pentru 12 luni, în vederea acoperirii anului gazier şi susţinerii procesului de reumplere a depozitelor de gaze, pe parcursul acestui an.

De altfel, situația actuală a consumatorilor vulnerabili din România şi scenariile de lucru după expirarea actualului mecanism de sprijin privind plafonarea şi compensarea preţurilor la energie au fost analizate luni, în cadrul şedinţa de lucru a Comitetului Interministerial privind protejarea consumatorilor vulnerabili şi combaterea sărăciei energetice.

Dorim să restabilim funcţionarea normală a pieţei energiei, într-o manieră raţională şi graduală, astfel încât să evităm creşteri bruşte ale facturilor la energie. Dacă nu am lua în calcul măsura prelungirii mecanismului de sprijin, ne-am asuma riscul unei posibile creşteri accelerate ale costurilor cu energia pentru populaţie şi mediul economic de la 1 aprilie 2025. Mai mult, Guvernul a alocat un buget iniţial de 3 miliarde lei pentru începutul acestui an pentru susţinerea schemei de plafonare-compensare, ceea ce va permite plăţi semnificative către furnizori în perioada imediat următoare. În cadrul întâlnirii au fost prezentate şi numeroase propuneri de măsuri tranzitorii, cu accent pe transparentizarea pieţelor de energie şi creşterea lichidităţii. În zilele următoare le vom integra în propunerea de act normativ, care va fi publicată în transparenţă până la finalul acestei săptămâni”, a declarant ministrul Energiei.

Reuniunea de luni a fost prezidată de vicepremierul Marian Neacşu, cu participarea ministrului Energiei, Sebastian Burduja, a preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, George Niculescu, reprezentanţi din partea Ministerului Muncii, Agenţiei Naţionale de Administrarea Fiscală, Consiliul Concurenţei şi a principalilor actori din sectorul energetic românesc.

În ultima perioadă prețurile la energie au înregistrat majorări semnificative pe bursă. Autoritățile din România susțin că creşterea preţurilor pe bursele de energie din ultima perioadă – de până la 60 euro/MWh pentru gaz (+65%) şi 110-115 euro/MWh pentru energie electrică (+25%) – este influenţată de tensiunile geopolitice din regiune, deciziile Federaţiei Ruse, nivelul interconexiunilor între ţările din estul şi vestul Uniunii Europene şi gradul de înmagazinare a gazului la nivelul Uniunii Europene.

Autor: Ioana Galeș
Foto: Arhiva Ordinea Zilei
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Mai multe articole

Știrile zilei