Suedia pregătește închisorile pentru copiii care ucid. Criminalii vor face pușcărie începând cu vârsta de 13 ani

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Cândva era prezentată drept o țară în care mulți îți doreau să trăiască, dar astăzi a ajuns în situația în care bandele fac legea pe străzi. Suedia este locul în care copiii ucid, în ultimul deceniu având loc zeci de astfel de fapte. Fenomenul pare că a scăpat de sub control, astfel că autoritățile sunt nevoite să găsească o soluție la o problemă reală și imediată: ce se întâmplă cu minorii criminali, unde sunt încarcerați?

Aflat la putere din 2022, actualul guvern se pregătește pentru alegerile din septembrie, astfel că își bazează campania pe un subiect care stârnește interesul tuturor: criminalitatea în rândul minorilor. Noua retorică este cu totul alta decât cea de până acum, propunerea fiind să se renunțe la abordarea blândă din trecut, care a eșuat, și să se ia măsuri dure, astfel încât copiii cu vârsta sub 15 ani să fie trimiși la închisoare, nu plasaţi în îngrijire socială.

Statistici alarmante: bandele din Suedia au 17.500 de membri activi și 50.000 asociați

Una din închisorile din Suedia este destinată fetelor
Una din închisorile din Suedia este destinată fetelor

Noua strategie intervine în contextul în care poliția suedeză estimează că bandele au 17.500 de membri activi și 50.000 de asociați.

De altfel, această țară cândva liniștită se confruntă cu un val de criminalitate organizată, cu reţele active în traficul de droguri, fraude la scară largă şi jafuri care le aduc venituri de aproximativ 185 de miliarde de coroane suedeze (20 de miliarde de dolari) pe an.

Ca urmare a faptului că nu există pedepse aspre pentru copiii care comit infracțiuni grave, bandele au ajuns să recruteze astfel de persoane pentru a comite crime şi atentate cu bombă. Copiii cu vârste până în 13 ani, uneori chiar de 11 ani, sunt recrutați de bande pe rețelele de socializare.

Astfel, că statul suedez trebuie să ia măsuri urgente dacă nu vrea să ajungă în situația de a avea generații întregi de criminali.

Copiii de 13 ani vor ajunge la închisoare

Propunerea cu care guvernul suedez a venit este aceea ca vârsta răspunderii penale să fie redusă de la 15 la 13 ani – sub nivelul majorităţii ţărilor europene. Mai mult, minorii condamnaţi pentru cele mai grave infracţiuni vor fi închişi în penitenciare speciale, iar unul dintre acestea va fi destinat fetelor.

Avem o situaţie de urgenţă. Anul trecut, 52 de copii cu vârsta sub 15 ani au fost implicaţi în procese judiciare, fiind suspectaţi de crimă sau tentativă de crimă. Aşadar, nu vorbim despre furt, nici măcar despre agresiune sau jaf. Vorbim despre crimă!”, a atras atenția, într-o intervenție publică, ministrul justiţiei Gunnar Strommer.

Astfel că, pe 15 iunie, Parlamentul va vota o lege în acest sens. Actul normativ urmează să fie revizuit după cinci ani în funcție de cum vor evolua lucrurile.

Reducerea vârstei de răspundere penală nu este singura măsură vizată. În paralel, se are în vedere în lupta autorităților cu violența bandelor aplicarea unor pedepse cu închisoarea mai lungi şi extinderea competenţelor poliţiei. Și pare că politica guvernului de dreapta de a implementa măsuri dure dă rezultate, având în vedere că, în 2025, 44 de persoane au fost împuşcate mortal, în scădere faţă de un vârf de 62 în 2022. De asemenea, mai mulţi membri ai bandelor se află în spatele gratiilor.

Statul trebuie să găsească o soluție pentru a opri recrutarea copiilor de către bande, iar guvernul suedez apreciază că închisoarea va avea un efect disuasiv, iar programele intensive de reabilitare vor preveni recidiva.

Primele încarcerări se vor face în această toamnă

Viaţa din spatele gratiilor se va concentra pe şcolarizare, astfel încât acești minori să fie integrați cândva în societate
Viaţa din spatele gratiilor se va concentra pe şcolarizare, astfel încât acești minori să fie integrați cândva în societate

Astfel că sunt pregătite închisori speciale pentru copiii criminali. Iar una dintre ele este închisoarea Rosersberg, la nord de Stockholm. Aici ar urma să fie încarcerați cei mai violenţi delincvenţi adolescenţi.

Directorul închisorii, Gabriel Wessman, se aşteaptă ca primii deţinuţi să sosească din toamnă. Din punctul său de vedere, cea mai mare provocare, în comparaţie cu deţinuţii adulţi, va fi aceea de a le oferi adolescenţilor, dintre care unii nu au trăit niciodată departe de părinţi, confort şi sprijin. Dar viaţa din spatele gratiilor se va concentra pe şcolarizare, astfel încât acești minori să fie integrați cândva în societate.

Până acum, cei mai periculoşi delincvenţi juvenili din Suedia au fost trataţi de serviciile sociale. Dar acest sistem este considerat pe scară largă un eşec. Un raport al Oficiului Naţional de Audit al Suediei arată că nouă din zece tineri membri ai bandelor aflaţi în centre de detenţie pentru minori recidivează. În plus, opt din zece ajung în închisoare ca adulţi.

Reprezentanții guvernului apreciază că încarcerarea va proteja societatea, va asigura dreptate victimelor şi va rupe legăturile cu bandele.

Nu toată lumea susține închisoarea pentru minori

Suedia va avea trei închisori pentru copiii criminali
Suedia va avea trei închisori pentru copiii criminali

Există însă multe voci care se opun unei astfel de strategii, acuzând faptul că măsura închisorii va avea un impact negativ asupra copiilor. „Un copil de 13 ani este un copil – unul care nici măcar nu are vârsta legală necesară pentru a cumpăra băuturi energizante. Copiii sub 15 ani care comit infracţiuni grave ar trebui să fie luaţi în îngrijire şi să li se ofere tratament, în loc să fie închişi”, a declarat Wilma Roth, purtătoarea de cuvânt a Partidului de Centru, organizație aflată în opoziție.

Și autorităţile suedeze de aplicare a legii şi cele penitenciare şi-au exprimat îngrijorarea, invocând faptul că Marea Britanie şi Irlanda de Nord – unde vârsta răspunderii penale este de 10 ani – dezbat ridicarea pragului.

De asemenea, este dată ca exemplu Danemarca, țară care a experimentat în 2010 scăderea vârstei de răspundere penală la 14 ani și unde se pare că măsura nu a generat niciun efect asupra nivelului criminalităţii.

Statul suedez este pus în situația de a alege între a proteja societatea de criminali și a trata un ucigaș cu indulgență pe motiv că este copil. Iar problema nu este doar a Suediei, toate țările lumii confruntându-se cu ea. Violența în rândul minorilor a crescut alarmant, iar criminalitatea se manifestă la vârste din ce în ce mai mici.

Autor: Ștefania Enache
Foto: Pixabay.com

 

 

 

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Mai multe articole

Știrile zilei