Venezuela este într-o situație foarte gravă, după ce țara a fost lovită de două cutremure succesive, de de 7,2 şi 7,5. Cele două seisme s-au produs la un interval de aproximativ un minut unul de celălalt, provocând prăbuşirea unor clădiri şi pagube însemnate în capitala Caracas.
Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS) a transmis că un prim cutremur cu magnitudinea de moment estimată la 7,2 a lovit la aproximativ 160 km vest de Caracas, urmat la interval de mai puţin de un minut de un seism cu magnitudinea de 7,5. Primul seism s-a produs la adâncimea de 21.9 km, iar cel de-al doilea, mai puternic, a avut o adâncime şi mai mică, de 10 km.
Țara este în strare de urgență, președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodríguez, confirmand faptul că există victime și că principalul aeroport a fost închis după ce a suferit „daune grave”, iar transportul cu metroul şi cu trenul a fost suspendat.
Presa internațională relatează că, pe fondul temerilor legate de un număr potenţial mare de victime, Rodríguez a făcut apel la medici, asistente medicale şi alţi lucrători din domeniul sănătăţii „să se prezinte la locurile lor de muncă”.
Totodată, generalul Juan Ernesto Sulbarán Quintero, şeful Gărzii Naţionale Bolivariene, a fost numit responsabil cu coordonarea intervenţiei militare în urma cutremurului.
Pe lângă capitala Caracas, regiunile cel mai grav afectate sunt statele Miranda, La Guaira, Aragua, Carabobo şi Falcón.
Având în vedere magnitudinea mare a celor două seisme, experții anticipează un număr mare de victim și însemnate pagube materiale. „Este probabil să se înregistreze un număr mare de victime şi pagube extinse, iar dezastrul va fi probabil unul de amploare”, au declarat specialiștii USGS, estimând iniţial că numărul morţilor se va situa, cel mai probabil, între 10.000 şi 100.000.
Autor: Filip Denis
Foto/ video:El Universal Online/ NBC News

