Peste 148.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a susțin luni prima probă a Evaluării Naționale

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Absolvenții clasei a VIII-a susțin luni prima probă a Evaluării Naționale. Ministerul Educației a anunțat că s-au înscris peste 148.000 de elevi.

Evaluarea Naţională se va desfășura în 2.956 de unităţi de învăţământ/centre de examen. Probele încep luni, cu Limba şi literatura română. Primele rezultate vor fi comunicate în 1 iulie, iar rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor, în 8 iulie.

Mare atenție! Accesul elevilor în unităţile de învăţământ/centre de examen este permis în intervalul orar 8:00 – 8:30. Aceştia trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valid şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise. Pentru executarea schemelor şi a desenelor se poate folosi şi creion negru.

Probele încep la ora 9:00, când elevii vor primi broşura cu subiectele şi hârtie ştampilată pentru ciorne (acolo unde este cazul, pot fi solicitate şi pagini suplimentare).

Pentru fiecare probă scrisă, durata de rezolvare a subiectelor este de 120 de minute (două ore), calculate după completarea casetei de identificare (datele introduse de elevi vor fi verificate de asistenţii din sălile de examen).

Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, elevii pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Judeţeană/a Municipiului Bucureşti de organizare a examenului, în baza prevederilor procedurii cu privire la asigurarea condiţiilor de egalizare a şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare care susţin examenele naţionale în anul 2026”, a precizat Ministerul Educației.

  • Reguli specifice

Este interzisă introducerea în sălile de examen a oricărui tip de materiale ajutătoare: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări, cărţi, ciorne, rezumate, culegeri etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi a telefoanelor mobile şi a instrumentelor electronice de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare.

Totodată, în sălile de examen nu pot fi introduse obiecte precum ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea, elevii având obligaţia de a lăsa aceste obiecte personale în sala de depozitare stabilită de comisia din unitatea de învăţământ/centrul de examen. Cei care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop nu vor fi acceptaţi în examen. Probele sunt monitorizate/înregistrate audio-video.

  • Rezultate şi contestaţii

Elevii care susţin acest examen vor afla rezultatele (afişate online şi în şcoli/centre de examen) în data de 1 iulie, până la ora 12:00.

Vizualizarea lucrărilor şi depunerea contestaţiilor au loc în zilele de 1 iulie, după prima afişare, în intervalul orar 14:00 – 18:00, respectiv în zilele de 2 şi 3 iulie.

Elevii pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Naţională. La momentul vizualizării lucrării/lucrărilor, elevii trebuie să fie însoţiţi obligatoriu de un părinte/reprezentant legal. Depunerea contestaţiilor nu este condiţionată de vizualizarea lucrărilor. În egală măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă la depunerea unei/unor contestaţii”, a menționat Ministerul Educaţiei.

Elevii care depun/transmit contestaţii completează, semnează şi depun/transmit şi o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai elevilor.

Rezultatele finale vor fi afişate miercuri, 8 iulie.

Comunicarea rezultatelor se realizează anonimizat prin coduri individuale care înlocuiesc numele şi prenumele, atât în centrele de examen, cât şi pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale. Codurile individuale sunt distribuite elevilor pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută.

  • Linie telefonică dedicată

Ministerul Educaţiei şi Cercetării pune la dispoziţia celor interesaţi linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi privind desfăşurarea Evaluării Naţionale. Numărul va fi disponibil în zilele în care au loc probele scrise, între orele 8:00 – 16:30 (luni şi miercuri). Subiectele şi baremul de corectare vor fi publicate în fiecare zi cu probă scrisă, la ora 15:00, pe site-ul dedicat.

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, este media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obţinute la probele din cadrul Evaluării Naţionale.

Autor: Mădălina Lazăr
Foto: Arhiva Ordinea Zilei/ MEC

 

 

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Mai multe articole

Știrile zilei