Casa Albă a anunţat că a fost transmisă Senatului american nominalizarea pentru funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Statelor Unite ale Americii în România.
Persoana nominalizată este Darryl Nirenberg, care are o experienţă de 40 de ani în domeniul politicii externe. El va continua să susţină interesele SUA la Bucureşti: „Ne va ajuta să consolidăm legăturile noastre cu România, să susţinem parteneriatul nostru militar, să promovăm şi să apărăm interesele economice şi de securitate ale Americii în străinătate. Darryl are 40 de ani de experienţă în politica externă, inclusiv în calitate de consilier al Comisiei pentru relaţii externe a Senatului. Un mândru absolvent al Universităţii Colgate şi al Facultăţii de Drept a Universităţii George Whashington, Darryl a fost şi va continua să fie un susţinător neobosit al agendei mele America First (America mai întâi). El ne va ajuta să consolidăm legăturile noastre cu România, să susţinem parteneriatul nostru militar, să promovăm şi să apărăm interesele economice şi de securitate ale Americii în străinătate”, a declarat Donald Trump.

