Sub masca unui demers menit să aducă mai multe resurse financiare și o dezvoltare a sistemului de sănătate publică, România a aplicat un plan de descentralizare care a avut ca principal rezultat politizarea masivă a unui domeniu strategic și creșterea și hrănirea unor rețele dezvoltate în jurul acestui sector. Sistemul medical a devenit scena unor interese de partid și de gașcă, și a unor interese de afaceri, în timp ce interesele pacienților și angajaților au fost total ignorate de cei care au putere de decizie. Bolnavul a ajuns un simplu „figurant” în filmele electorale ale unor vedete politice, numite din „întâmplare” în anumite funcții, iar medicii s-au transformat în „vinovații de serviciu” pentru tot ce nu funcționează într-un sistem îmbolnăvit cu bună știință de partidele și găștile care controlează centrele de putere în ultimele decenii.
Scoaterea spitalelor publice de sub controlul Ministerul Sănătății și trecerea lor sub autoritatea administrațiilor locale se reflectă astăzi în tot ceea ce se întâmplă în sistemul sanitar. Descentralizarea nu a făcut altceva decât să „castreze” această instituție care acum poate doar asista de pe margine la tot ceea ce se întâmplă în Sănătate, puterea de decizie fiind în altă parte.
Și așa s-a ajuns în situația în care cetățeni ai aceluiași stat nu au drepturi similare atunci când vine vorba despre ocrotirea sănătății. România de astăzi este un „Stat Național, Suveran și Independent, Unitar și Indivizibil”, în care sistemul sanitar oferă servicii medicale de calitate doar acelora care au avut privilegiul de a se naște sau de a trăi într-o anumită regiune a țării. Pentru cei mai puțin norocoși…
Dr. Marian Stamate face o analiză a cauzelor/ motivelor/intereselor care au dus la acest fenomen, dar și a consecințelor pe care descentralizarea le-a avut și le are asupra sistemului de sănătate din România.
Încă de la început, medicul atrage atenția că „România nu este stat federal, astfel încât să poată fi acceptată integral o astfel de filozofie, un astfel de concept”. „Noi avem un Stat Național, Suveran și Independent, Unitar și Indivizibil. (Alin. 1), conform Constituției României. Emanarea unui asemenea concept și construct constituțional vine întotdeauna dintr-un mental colectiv popular și intelectual transmis drept voință colectivă, clasei politice, de-a lungul vremii. Ori, așa-zisa descentralizare vine să conteste acest concept fundamental, de temelie, al Statului Român, inducând o federalizare sui generis a României”, punctează interlocutorul Ordinea Zilei.
În susținerea acestui punct de vedere, dr. Stamate face trimitere direct la Constituție care prevede, în primul rând, garanția dreptului la sănătate: „Articolul 34 alineatul (1) stipulează că dreptul la ocrotirea sănătății este garantat. Cum să garantezi ceva în care nu poți interveni?!”, întreabă medicul.
De asemenea, tot articolul 34 alineatul (2) impune statului obligația de a lua măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice. Totodată, articolul 34 alineatul (3) stipulează că organizarea asistenței medicale, a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente și maternitate, controlul profesiilor medicale și alte măsuri de protecție a sănătății se stabilesc prin lege.
„ Astfel, vedem că descentralizarea aceasta nici nu ar fi trebuit să aibă loc, conform Constituției, întrucât federalizarea Sănătății:
- nu este în interesul Statului unitar, lipsește Statul de mijloacele de intervenție și control necesare;
- nu este în interesul pacienților și nici conform așteptărilor lor;
- nu este constituțională;
- nu corespunde modelului politic de guvernare românesc.;
- nu corespunde mentalului colectiv istoric al poporului român, care vede permanent în capii țării un ghid individual sau colectiv și de la care așteaptă permanent soluții, resurse , protecție și ajutor, în schimbul loialității cetățenești și a supunerii civice și în schimbul votului, noțiunea de inițiativă și autonomie comunitare fiind slab reprezentate, percepute sau puse în practică , în România.”, precizează interlocutorul Ordinea Zilei.
Filmul unei descentralizări făcute de politicieni, nu de medici
Dacă analizăm modul în care s-au petrecut rând pe rând schimbările care au dus la ceea ce se întâmplă astăzi în Sănătate, vom constata că la baza acestui proces nu se află un medic, inițiativa primară a descentralizării prin lege aparținând unul om politic, Hajdu Gábor – UDMR, cel care a fost ministru al Sănătații între 1996-1998.
El a fost cel care a pus în practică descentralizarea coordonării activităților medicale, inclusiv prin reducerea personalului și a atribuțiilor Ministerului Sănătății și descentralizarea Casei de Asigurări, prin filiere la nivel judetean. De asemenea, tot el a fost cel care a schimbat rolul Ministerului Sănătății de la unul de gestiune directă și asumată a unităților sanitare, la unul axat mai mult pe o politică sanitară, adică un rol pasiv.
„Ulterior, un moment-cheie a fost Ordonanța de Urgență nr. 70/2002, emisă în timpul guvernării conduse de Adrian Năstase (prim-ministru) și a ministrului Sănătății Daniela Bartoș, care a promovat descentralizarea administrativă a spitalelor către autoritățile locale (primării și consilii județene).”, amintește dr. Marian Stamate.
Galeria politicienilor care au contribuit la această descentralizare îl include și pe Cseke Attila (UDMR). El a fost persoana care a gestionat și finalizat efectiv transferul unui număr mare de spitale. În mandatul său (2009-2011), Guvernul a aprobat actele normative (în special în iunie 2010) care prevedeau transferul managementului de la Ministerul Sănătății la autoritățile locale (Consiliile Județene și Locale) pentru peste 370 de spitale. „Probabil că este doar o coincidență că doi mari promotori ai descentralizării Sănătății provin dintr-o anumită formațiune politică, cu o ideologie cunoscută, și că nici unul dintre ei nu era medic, ci absolvenți de Drept, ambii – deci fără experiență în sistemul sanitar și fără o viziune minimală, măcar, asupra nevoilor reale ale acestui sistem. Unul dintre cei doi conduce acum Ministerul Dezvoltării.”, subliniază interlocutorul Ordinea Zilei
Roluri cheie în tot acest proces au avut și Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR) și Asociația Orașelor din România (AOR), care au negociat termenii transferului cu Ministerul Sănătății pentru a se asigura că autoritățile locale primesc resursele și competențele necesare.
În același timp, Consiliile Județene și Consiliile Locale, prin reprezentanții acestora – președinții de Consilii Județene și primarii – au preluat responsabilitatea numirii managerilor de spitale, a gestionării patrimoniului și, în teorie, a co-finanțării și dezvoltării unităților sanitare.
Cum și-a satisfăcut Sorin Oprescu orgoliile de șef prin descentralizarea din Sănătate?
„Un personaj extrem de important pe drumul acesta al descentralizării la maximum a Sănătății românești (eu i-aș spune destructurare) a fost Sorin Oprescu. El considera că „sistemul centralizat era depășit”. Rolul lui Sorin Oprescu în descentralizarea sistemului sanitar din România este legat în principal de perioada în care a fost Primar General al Municipiului București (2008–2015), manifestându-și activ interesul și sprijinul pentru transferul spitalelor de la Ministerul Sănătății către autoritățile locale”, indică dr. Marian Stamate.
Astfel, de numele lui Sorin Oprescu se leagă o serie de negocieri politice, dar și implementarea unui program pilot la nivelul sistemului sanitar din Capitală. „În calitate de Primar General, a fost implicat în discuții decisive cu Ministerul Sănătății (de exemplu, cu ministrul Attila Cseke în jurul anului 2010) pe tema Ordonanței de Urgență privind descentralizarea sistemului sanitar. S-a discutat despre un program pilot în București pentru transferul spitalelor (cu excepția celor de urgență), urmând ca, în funcție de rezultate, proiectul să se extindă la nivel național.”, nuanțează interlocutorul Ordinea Zilei.
CITEȘTE ȘI: MOȘTENITORII ROMÂNIEI. Erica Stănescu: Acolo unde se respectă medicul, se respectă viața!
Mai mult, sub administrarea sa, Municipalitatea a preluat o parte din spitalele din București, care erau inițial în subordinea Ministerului Sănătății. Aceste unități medicale au trecut sub controlul CGMB, ceea ce reprezenta o formă concretă a descentralizării.
„În calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru Sănătate, a condus ședințe de avizare pentru proiecte legate de transferul competențelor către autorități locale (ex: dezbateri din 2003-2007 privind finanțarea CNAS județene și managementul spitalelor). A susținut explicit descentralizarea în moțiuni și interpelări, argumentând că centralismul blochează investițiile locale! De exemplu, în ședința Senatului din 28 iunie 2007, a pledat pentru reforme care să permită mult dorita autonomie financiară a unităților sanitare.
În 2010, s-a opus formei inițiale a proiectului de lege privind descentralizarea spitalelor, argumentând că transferă costuri administrative (utilități) către locale fără control asupra managementului medical – evident, așa s-a deschis ușa spre bunul plac în teritoriu.
A numit OUG privind descentralizarea un „simulacru”, cerând, evident, numirile directorilor de spitale și mai multă autonomie locală. Ca Primar General, el a exercitat presiune și a negociat cu Ministerul Sănătății pentru ca Ordonanța de Urgență privind descentralizarea (c. 2010) să fie adoptată într-o formă care să ofere control real autorităților locale asupra spitalelor preluate. În 2010, el a criticat public o variantă a proiectului de descentralizare care ar fi dat autorităților locale doar sarcina de a finanța utilitățile și reparațiile.
Membru al nomenclaturii comuniste si aparent un apropiat al familiei Ceaușescu, Sorin Oprescu acum este urmărit (în mod incert și inconsistent, deocamdată) de organele judiciare ale statului, adăstând de ani buni prin Grecia. Acest Sorin Oprescu este cel care ajuns primar a fost acuzat de corupție în formă agravată. Tot el a fost candidat la președinție, vicepreședinte al PSD, președinte al PSD București, senator al celui mai mare partid al României, teoretic un partid de stânga și tot teoretic sensibil la realitatea și la nevoile populației, PSD.”, comentează medicul.
Toate aceste acțiuni ale lui Sorin Oprescu indică de fapt că „personajul își dorea să conducă singur mai multe spitale, Colegiul Medicilor, UMF, Senatul României – în același timp și avea nevoie de diverse înlesniri legislative”.
Dr. Marian Stamate amintește faptul că, ulterior, în baza descentralizării legalizate, Sorin Oprescu a ajuns în situația în care, de la a conduce un singur spital din București, conducea efectiv 19 spitale ale Capitalei – o imensă sursă de putere și de profit politic și, probabil, și material, dar și o imensă sursă de putere în interiorul a ceea ce este denumit colocvial „UMFISTANUL bucureștean” (așa-zisa lume academică medicală). „Aceste spitale sunt baze clinice și conțin catedre ale membrilor acestei organizații. Și cum nu a putut ajunge rector al UMF „Carol Davila”….”, argumentează medicul.
Mișcarea lui Oprescu a fost una atent gândită, astfel că pentru a masca anumite aspecte de implicare directă și pentru a recompensa un set de persoane fidele sau utile, a mai fost creată o nouă instituție- tampon între Primarul General și cele 19 spitale: ASSMB (Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București).
Sub masca unor așa-zise concursuri, Sorin Oprescu era cel care numea 19 manageri de spitale din București. „Unii dintre acești manageri numiți de el au ajuns celebri în sens negativ. Să ne aducem aminte de cazul Spitalului Malaxa, de exemplu”, completează dr. Stamate.
Rețelele de putere din sistemul sanitar își văd doar propriile interese
Perioada în care aveau loc toate aceste schimbări era una de glorie pentru PSD, mulți dintre primari aparținând la vremea respectivă acestei organizații politice. Ca senator PSD care avea în grijă zona Sănătății (fiind în conducerea Comisiei de Sănătate de la Senat), Sorin Oprescu devenea un fel de ministru al Sănătății mai aplicat decât cel în funcție, având în vedere că brusc instituția aceasta guvernamentală pierdea controlul supra unui număr imens de unități sanitare.
În urma procedurii de descentralizare, la Ministerul Sănătății rămâneau doar câteva spitale de urgență, institutele plus leprozeriile, restul unităților sanitare trecând la primari și la președinții de consilii județene.
Practic, asistăm la un transfer al puterii de la Minister la șefii din administrațiile locale, care erau sub controlul partidului, care la rândul său era sub controlul conducerii centrale etc. „O piramidă de putere în sistemul sanitar paralelă (și deseori contrară în interese) cu ierarhia și controlul oficial”, susține interlocutorul Ordinea Zilei.
Rețeaua amintită mai sus se dezvoltă și se adaugă rețelei „UMFISTANULUI” din orașele mari, universitare, și ea paralelă cu ierarhia/controlul Ministerului Sănătății, având la rândul său interese proprii si chiar contrare MS, întrucat „UMFISTANUL” aparține instituțional de Ministerul Educației.
Ministerul Sănătății a rămas doar…o clădire
„ Astfel, descentralizarea a atomizat, practic, Sănătatea din România: statul pierde controlul, deși este considerat responsabil pentru sănătatea națiunii atât de către popor, cât și de către Constituție și deși i se cer investiții financiare în sistem, deși sistemul de urgență îi aparține etc. Ministerul Sănătății rămâne, în multe cazuri, spectator impotent la marele spectacol al Sănătății descentralizate, întrucât nu mai are instrumentele de informare, prevenție, control, corecție și intervenție, este un cațeluș de pluș și cam atât. MS rămâne o clădire în fața căreia merg reporterii să filmeze când se întamplă vreo nenorocire (ocazie de breaking news, de regulă împănate cu reclame aducătoare de venituri) și un loc unde au ocazia sindicatele care nu colaborează foarte strâns cu Guvernul să își strige nemulțumirile. MS e doar o scenă deocamdată și cam atât.”, este de părere medicul.
Pentru a întări ceea ce spune, dr. Stamate dă ca exemplu Ministrul Educației, care are „infinit mai multă putere și influență în sistemul sanitar românesc decât Ministrul Sănătății, întrucât controlează UMF-urile din toată țara care, la rândul lor, controlează ferm și bine organizat cele mai mari sisteme de sănătate regionale din România, adică, de facto, întregul sistem de sănătate românesc etc..”
S-a ajuns la umilirea medicilor de către mediocrii din politică
Cei care au profitat din plin de acest proces au fost și primarii orașelor care au unități sanitare în subordine, beneficiind de o sursă de afaceri excelentă, dar și de o sursă de angajări „cum trebuie” pentru familiile extinse și pentru personalul sanitar aferent fidelilor propriei bule. „Au căpătat astfel o nouă sursă de putere și influență în voievodatul propriu, descentralizarea fiind împlinirea unor fantasme de-o viață pentru mulți dintre ei : să fie ei (unii doar cu studii primare sau maximum gimnaziale sau chiar foști milițieni pe vremea comunismului) superiori și cu drept de viață și de moarte asupra medicilor (unii cu studii și practică occidentală), să îi dea afară când vor, să stea medicii la ușa lor pentru angajări și aprobări etc. Prin puterea pe care au căpătat-o aceste personaje politice încearcă să își compenseze niște complexe cumplite de inferioritate”, precizează medicul.
Sunt făcute praf politicile integrate de sănătate
Dr. Marian Stamate avertizează că descentralizarea este nefericită și dăunătoare și din perspectiva politicilor integrate de sănătate, care trebuie să fie eficiente în rezultatele obținute, cost-eficiente din punct de vedere economic, rapide în elaborare și implementare, realiste.
„Nu ai cum face asta fără o evaluare a evantaiului de patologie dintr-o anumită regiune, mică sau mare, evaluare sau mapare care trebuie să țină cont de specificul respectivei populații (vârstă, sex, alimentație, economie locală, gradul de sărăcie, resurse pre-existente, geografie, grad de educație sanitară etc). De asemenea, nu poți face un management național și rațional al resursei umane medicale. Prin abordarea la bunul plac a problemei spitalelor de către autoritatea locală, totul se duce de râpă: de exemplu, se cumpără CT-uri și RMN-uri la prețuri halucinante în spitale care nu au spațiu pentru ele, care nu au medici radiologi, care nu au asistenți de radiologie, doar pentru că…nu-i așa, să fie bine, ca să nu fie rău?! Sunt ținute deschise, cu costuri zdrobitoare, unități sanitare din subordinea autorităților locale care nu au pacienți, pentru că sunt destui români care încă mai au instinct de conservare și merg la spitale unde chiar pot să își rezolve problemele, nu la spitalul primarului unde pot doar să facă un selfie cu clădirea, cel mult. Iar partidele X sau Y, de care ține primarul respectiv, nu fac nimic, pentru că banii sunt publici și nu îi interesează. Ceea ce interesează aceste partide este că dețin controlul politic zonal și asta le-a adus voturi la precedentul ciclu electoral și le va aduce și la următorul, pentru a avea locuri în Parlament și în Guvern, deci acces la resurse, deci putere și bogăție. De ce să își bați capul cu ceea ce trebuie făcut cu adevărat în sprijinul pacienților, al sistemului sanitar pe care se sprijină țara etc? O mână spală pe alta și amândouă obrazul, vorba lui Anton Pann”, constată interlocutorul Ordinea Zilei.
Medicul mai atrage atenția și asupra unui alt fenomen, întrebându-se dacă suntem siguri că baronii locali care au acum pe mâna tot ce înseamnă Sănătate sunt loiali Statului Român?! „Nu ne temem că pot apărea cazuri în care aceste loialități să fie dubitabile (foreign or shared loyalties, mai ales când primarii nu sunt cetățeni români, de exemplu) sau inexistente și aș numi aici, în primul rând, loialitatea față de propriul interes financiar și politic strict local? Și pun această întrebare prin prisma simplă a importanței covârșitoare și imediate a Sănătății pentru siguranța națională a României.”
Le pasă românilor de propria sănătatea?
În situația acesta nu s-a ajuns doar din vina politicienilor, la fel de vinovată este și populația ( adică pacienții), care este perfect conștientă de toate aceste lucruri și care tolerează actuala stare din România.
„Sunt multe situații unde spitalul este cel mai mare angajator public din zonă, deci sunt mulți cetățeni (cu familiile lor cu tot) care depind de el, pentru că au timp să își facă și treburile lor private deseori în timpul programului, în timp ce primesc salariu, asigurări de sănătate, drept la o pensie ș.a.m.d. Toți aceștia sunt legați de primar, deci de partidul X/Y/Z, sunt în piramida de influență și acțiune. Toți aceștia se vor opune oricărei inițiative lucide pentru că o găsesc contrară intereselor lor zilnice și imediate. În plus, salarii în localitate înseamnă și bani de cheltuit la supermarketurile din localitate.
Idem, sponsorii locali ai partidelor/primarilor au o bună zonă de afaceri în spitale: dispariția descentralizării bunului-plac ar scădea sponsorizările personale și politice, partidele ar avea pușculițele mai goale, campaniile electorale ar fi mai sărace sau nu ar mai fi, firmele de publicitate și de sondaje politice ar pierde clienți și bani, tot ce înseamnă televiziuni, afișaj stradal, radiouri, mass-media ar pierde bani și ei, înțelegeți?! În concluzie, pare logic să prezumăm că nimeni nu vrea renunțarea la descentralizare, pentru că ar seca brusc un fluviu financiar care curge nestingherit și la cheremul voievodatelor locale.
Individualismul românilor și lipsa lor de viziune și grija pentru ziua de mâine, dar mai ales pentru cea de poimâine – sunt legendare.
Și revin aici la o realitate dură: în final, românilor nu le pasă de propria sănătate și viață și nici de a celor dragi lor, lista de valori e inversată în gândirea lor îndreptată mai degrabă spre magicul imaginar medieval și pseudo-creștinism (acela în care îi transfera lui Dumnezeu propriul lor liber arbitru și propria responsabilitate existențială, în fond o lașitate globală). Ei nu înțeleg că funcționarea defectuoasă spre deloc a sistemului care ar trebui să le salveze viețile duce la moarte, în final. Sooner or later….”, avertizează medicul.
Foloasele la nivel local, ponoasele la nivel central
Pentru ca descentralizarea să fie reală, trebuie ca atât analiza nevoilor, deciziile consecutive acestor evaluări locale, finanțarea, cât și responsabilitatea asumată a rezultatelor și a managementului sanitar să fie la nivel local.
Iar atunci când lucrurile merg prost, populația respectivei unități teritoriale (oraș, municipiu, județ etc) să meargă să ceară socoteală local, nu central. „Altfel, ne furăm căciula în stil tradițional neaoș românesc: găștile de băieți deștepți cu foloasele la nivel local, iar ponoasele sunt transferate la nivel central, pentru că imediat sunt activate rețelele de presă și rețelele media care să arunce responsabilitatea și acuzele la nivel central.
Se știe că în România guvernele sunt slabe și acționează într-o manieră pompieristică, deoarece depind într-o manieră complet nefericită de baronii locali și imediat se accesează resurse centrale, fonduri de urgență și de rezervă (eventual din banii din împrumuturi externe) și se pune batista pe țambal, iar băieții deștepți locali își văd veseli de socotelile lor și tot asa. Ne învârtim într-un imens și etern cerc vicios care este perdant pe toate liniile de forță imaginabile.
Ce dovadă mai mare de impotență decizională a ministrului Sănătății doriți decât aceea că nu reușește să demită nici măcar un manager de spital care îi este în subordine, în București?! Darămite în teritoriu..Vă puteți creiona tabloul și amploarea lipsei de autoritate?!
În concluzie, iată că, dincolo de prevederile Constituției, atunci când vorbim de Sănătate, România este, totuși, un stat cumva federal-puzzle, un fel de uniune din interes a unor cnezate sau, după caz, voievodate mai mici sau mai mari, așa cum am învățat noi la istoria cea veche a țării. Doar că ne prefacem că nu vedem asta. Politica struțului călcat de tren exact când el își îngropase capul, în siguranță, în nisipul dintre liniile de cale ferată.”, încheie interlocutorul Ordinea Zilei.
Autor: Ștefania Enache
Foto: Ordinea Zilei
