Focar de legioneloză în New York. S-au înregistrat trei decese

Orașul New York se confruntă cu un focar de legioneloză, în urma căruia s-au înregistrat trei decese. Până acum, au fost semnalate 74 de cazuri, iar opt persoane sunt internate în spital. De asemenea, 51 care au fost spitalizate anterior au fost externate.

Dr. Alister F. Martin, comisarul pentru sănătate al oraşului New York, a anunțat că „un alt newyorkez şi-a pierdut viaţa din cauza bolii legionarilor în Upper East Side”, astfel că, numărul deceselor provocate de acest focar a urcat la trei.

Anchetele derulate de autorități conduc la ideea că toate aceste cazuri au legătură cu bacteriile descoperite în turnurile de răcire ale clădirilor din Upper East Side. Turnurile de răcire ale celor 76 de clădiri au fost testate pozitiv pentru bacteria Legionella, iar proprietarilor li s-a ordonat să le golească, să le cureţe şi să le dezinfecteze.

Anul trecut, un focar comunitar de cazuri din Harlem a dus la spitalizarea a 92 de persoane şi la decesul a şapte dintre acestea. Aceste cazuri au fost asociate cu turnurile de răcire, ceea ce a determinat autorităţile municipale să adopte, în luna mai, o lege care impune inspecţii mai frecvente ale echipamentelor şi amenzi mai mari pentru proprietarii care nu respectă prevederile.

Turnurile de răcire, utilizate pentru refrigerare şi răcirea generală a clădirilor, elimină căldura din clădiri în atmosferă prin aspirarea aerului exterior prin apa caldă provenită de la un răcitor central, care este pulverizată peste un material de umplutură. Pe măsură ce ventilatoarele aspiră aerul prin apă, o cantitate mică se evaporă, răcind apa rămasă, care recirculă pentru a absorbi mai multă căldură. Oamenii se pot îmbolnăvi atunci când sunt expuşi la vaporii proveniţi din aceste sisteme, dacă sistemele acestea conţin bacterii.

De altfel, s-a constatat că turnurile de răcire şi alte medii calde şi umede, precum căzile cu hidromasaj, spa-urile, fântânile şi unele sisteme de instalaţii sanitare, sunt deosebit de vulnerabile la bacteria Legionella.

Infecție pulmonară gravă

Legioneloza este o infecţie pulmonară gravă, cauzată de bacteria legionella și are o rată de mortalitate de 9%. Contaminarea poate avea loc prin apă sau pe cale respiratorie, prin micropicături în suspensie în aer. Boala nu se transmite de la om la om.

Numele bolii provine de la primele cazuri cunoscute, declarate în 1976 într-un hotel la Philadelphia, unde asociaţia veteranilor din American Legion ţinea o conferinţă. Atunci au murit 34 de persoane.

Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Pixabay.com

CITEȘTE ȘI: Legioneloza face ravagii în cartierul newyorkez Harlem. Cinci decese au fost înregistrate până acum, iar 14 oameni sunt în spital

Mai multe articole

Știrile zilei