Platforma de vânzări online Shein urmează să intre pe bursa de la Hong Kong, autoritatea chineză de reglementare a pieţelor (CSRC) aprobând o cerere în acest sens.
CSRC a anunțat, într-un comunicat oficial, că planul Shein este acela de a vinde până la 341,6 de milioane de acţiuni.
Shein a fost înfiinţată în China și a făcut eforturi mari pentru a se impune ca o companie „globală”, mutându-şi sediul în Singapore în 2021. Cu toate acestea, cea mai mare parte a lanţului său de aprovizionare se află încă în China, astfel că trebuie să solicite aprobări din partea autorităților chineze pentru orice mișcare de business plănuită.

