Lecția de sănătate. Dr. Ioan Drăghilă: Țigările electronice nu elimină dependența, ci o pot consolida

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

În ultimii ani, țigările electronice și dispozitivele moderne de vaping au câștigat popularitate, în special în rândul tinerilor, fiind promovate adesea ca alternative mai puțin nocive decât țigările clasice. Designul atractiv, aromele variate și percepția că vaporii inhalați sunt mai puțin periculoși au contribuit la extinderea rapidă a acestui fenomen.

Totuși, specialiștii atrag atenția că lipsa fumului rezultat din arderea tutunului nu înseamnă lipsa riscurilor pentru sănătate. De la dependența de nicotină până la afectarea funcției pulmonare și apariția unor boli respiratorii severe, utilizarea dispozitivelor electronice ridică numeroase semne de întrebare privind efectele pe termen lung asupra organismului.

Despre impactul vapingului și al țigărilor electronice asupra sănătății, precum și despre rolul acestora în procesul de renunțare la fumat, vorbește dr. Ioan Drăghilă, medic pneumolog și șef al Secției Pneumologie II din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.

Ce tipuri de țigări electronice există și cum funcționează acestea?

Țigările electronice se regăsesc în două categorii principale. Prima include dispozitivele de vaping, care transformă în vapori lichide ce conțin diverse arome și, de regulă, nicotină. A doua categorie este reprezentată de dispozitivele care încălzesc tutunul la aproximativ 350 de grade Celsius, fără a-l arde efectiv. Acestea sunt cunoscute sub denumirea de produse cu tutun încălzit și sunt promovate ca alternative la fumatul clasic, unde temperatura de ardere a tutunului depășește 800 de grade Celsius.

CITEȘTE ȘI: Lecția de sănătate. Dr. Iulia Oaida te învață cum să gestionezi corect problemele respiratorii acasă

Provoacă aceste produse dependență la fel ca țigările clasice?

Da. Atât țigările electronice, cât și dispozitivele care încălzesc tutunul conțin nicotină, o substanță cu un puternic potențial adictiv. Specialiștii consideră astăzi că dependența de nicotină este una dintre cele mai dificile forme de dependență de tratat, simptomele de sevraj fiind comparabile, din punct de vedere al dificultății, cu cele întâlnite în cazul altor droguri puternice.

Sunt țigările electronice mai puțin periculoase pentru plămâni decât fumatul tradițional?

Deși impactul asupra plămânilor poate fi mai redus comparativ cu cel al țigărilor clasice, acest lucru nu înseamnă că utilizarea lor este lipsită de riscuri. Din perspectivă medicală, nici începerea consumului de astfel de produse și nici continuarea fumatului sub o altă formă nu reprezintă o soluție recomandată pentru protejarea sănătății respiratorii.

CITEȘTE ȘI: Lecția de sănătate. Dr. Amedeia Niță: Testarea PSA începe de la 55 de ani. În familiile cu istoric de cancer de prostată, testarea se face de la 45 de ani

Ce afecțiuni pot apărea în urma utilizării țigărilor electronice?

În ultimii ani, literatura medicală a introdus termenul EVALI (E-cigarette or Vaping Product Use-Associated Lung Injury), care desemnează afectarea pulmonară asociată utilizării țigărilor electronice. Manifestările pot include dificultăți de respirație, tuse persistentă, dureri în piept, palpitații, febră, frisoane, cefalee, greață, vărsături sau diaree. În unele cazuri, evoluția poate fi severă, necesitând internare în secții de terapie intensivă, ventilație mecanică și, din păcate, au fost raportate și decese.

Pot fi afectați și cei care nu folosesc țigări electronice, dar sunt expuși la vapori?

Da. Vaporii eliberați în spațiile închise pot avea efecte negative și asupra persoanelor din jur. Din acest motiv, Organizația Mondială a Sănătății recomandă limitarea și interzicerea utilizării țigărilor electronice în spațiile comune închise, pentru protejarea sănătății publice.

CITEȘTE ȘI: Lecția de sănătate. Dr. Cristina Blot: Osteoporoza este o boală cronică pe care o putem ține sub control prin tratament. DEXA este metoda de screening cea mai eficientă în stabilirea diagnosticului

De ce reprezintă dispozitivele cu arome un risc pentru copii și adolescenți?

Popularitatea aromelor fructate în rândul tinerilor a crescut semnificativ în ultimii ani, iar percepția că aceste produse sunt inofensive este adesea greșită. Chiar și în situația în care lichidele utilizate nu conțin nicotină, există riscul ca anumite substanțe inhalate să producă efecte nocive asupra plămânilor.

În plus, folosirea acestor dispozitive poate reprezenta primul pas către consumul produselor care conțin nicotină. Astfel, vapingul poate deveni o poartă de intrare către instalarea dependenței și menținerea comportamentului de fumător pe termen lung sau, mai rău, folosirea de substanțe ilicite (droguri).

Pot țigările electronice să ajute cu adevărat la renunțarea la fumat?

Inițial, aceste produse au fost dezvoltate și promovate ca instrumente care ar putea facilita renunțarea la fumat. Experiența acumulată în timp a arătat însă că rezultatele sunt limitate. În multe situații, utilizarea țigărilor electronice nu elimină dependența de nicotină, ci o menține sau chiar o accentuează, deoarece uneori concentrațiile de nicotină sunt mai mari decât cele întâlnite la țigările clasice.  Mai mult, ele păstrează obiceiurile și ritualurile asociate fumatului, ceea ce face mai dificilă desprinderea completă de acest comportament.

CITEȘTE ȘI: Lecția de sănătate. Dr. Bogdan Tănase: CT-ul toracic cu doză mică de iradiere, metoda cu adevărat eficientă pentru depistarea precoce a cancerului pulmonar

Cum priviți apariția noilor produse cu nicotină, precum pliculețele cu nicotină (nicotine pouches), promovate tot mai des în rândul tinerilor? Sunt acestea mai sigure decât țigările electronice sau țigările clasice?

Pliculețele cu nicotină reprezintă o categorie relativ nouă de produse care nu conțin tutun și nu presupun inhalarea fumului sau a vaporilor, fiind plasate între buză și gingie pentru eliberarea nicotinei. Deși sunt promovate frecvent ca alternative moderne și mai puțin nocive, trebuie subliniat faptul că principalul lor efect este menținerea sau instalarea dependenței de nicotină. În special în cazul adolescenților și tinerilor, aceste produse pot crea impresia falsă că sunt lipsite de riscuri deoarece nu produc fum și nu afectează direct plămânii. Totuși, nicotina acționează asupra sistemului nervos central, favorizează apariția dependenței și poate influența dezvoltarea creierului la vârste tinere.

În plus, utilizarea acestor produse poate reprezenta o poartă de intrare către consumul altor produse care conțin nicotină. Din punct de vedere medical, nu recomandăm utilizarea lor ca metodă recreațională și considerăm că orice produs care livrează nicotină trebuie privit cu precauție, mai ales atunci când este adresat sau devine atractiv pentru tineri.

Care sunt cele mai importante recomandări pentru persoanele care doresc să renunțe la fumat?

Primul și cel mai important pas este conștientizarea necesității de a renunța la fumat și asumarea fermă a acestei decizii. Atunci când motivația nu este suficient de clară, consilierea psihologică poate fi de mare ajutor. În anumite situații, medicul poate recomanda terapii de substituție nicotinică, precum plasturi, gumă de mestecat sau spray-uri cu nicotină, metode care pot reduce simptomele de sevraj și au un profil de siguranță acceptabil.

Există și opțiuni medicamentoase, însă acestea trebuie administrate doar la recomandarea specialistului, ținând cont de eventualele contraindicații și efecte adverse. Pentru cei care au reușit să renunțe la fumat, menținerea statutului de nefumător reprezintă o etapă la fel de importantă. Prevenirea recidivelor presupune perseverență, monitorizare și consolidarea deciziei de a rămâne departe de tutun pe termen lung.

Autor: Sofia Filip
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

CITEȘTE ȘI: Lecția de sănătate. Dr. Daniela Balauru și dr. Mariana Stroe explică de ce este recomandată vaccinarea anti HPV

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Mai multe articole

Știrile zilei