Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale (MMFTSS) anunță o schimbare importantă în ceea ce-i privește pe pensionarii de invaliditate. Guvernul a aprobat noi criterii pentru încadrarea în gradele de invaliditate şi evaluarea capacităţii de muncă, fiind extins astfel dreptul la muncă pentru această categorie de pensionari.
„Noul cadru legal deschide posibilitatea rămânerii în activitate şi pentru pensionarii de invaliditate gradul I sau II, în locuri de muncă sau activităţi independente adaptate capacităţii lor de muncă”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale.
Oficialul guvernamental nu explicat clar în ce condiții se poate continua activitatea, dar din informațiile prezentate până acum reiese că persoanele care beneficiază de pensie de invaliditate vor putea munci fără a-și pierde acest drept.
Autor: Sofia Filip
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

