Medicina mondială continuă să se dezvolte și să vină cu soluții pentru problemele cu care se confruntă oamenii. O echipă de la spitalul universitar newyorkez NYU Langone Health a realizat o intervenție de transplant în premieră, care oferă speranțe pentru persoanele care şi-au pierdut funcţia vizuală la nivelul unuia dintre ochi.
Medicii americani au efectuat primul transplant complet de ochi la un om. Intervenția a avut loc în urmă cu cinci luni, dar anunțul a fost făcut abia acum, între timp pacientul fiind atent monitorizat.
Deși persoana care a suferit transplantul nu și-a recăpătat vederea, la mai mult de cinci luni după operaţie, ochiul pacientului continuă să prezinte semne ale unei sănătăţii foarte bune, inclusiv un flux sangvin care ajunge până la retină.
Medicii admit faptul că, în această fază a transplantului, beneficiarul lui nu-și va recăpata funcția vizuală, dar intervenția reprezintă un pas uriaș pentru știință, oferind posibilitatea dezvoltării de tehnici noi.
De altfel, bărbatul care a acceptat să fie supus acestei operații a știut de la început că principalul scop al intervenției este unul de ordin estetic.
Intervenția de transplant a durat aproximativ 21 de ore şi a fost realizată pe 27 mai. Pe lângă ochiul stâng şi orbita sa, chirurgii americani au transplantat şi nasul, buzele şi alte ţesuturi de la nivelul feţei prelevate de la un donator.
Pacientul beneficiar, Aaron James, a suferit un accident la locul de muncă în 2021, atunci când chipul său a atins din greșeală o linie electrică. Întrucât el trebuia să ia oricum medicamente imunosupresoare pentru a evita respingerea grefelor realizate la nivelul feţei, Aaron James a fost un candidat ideal pentru ca medicii să încerce şi un transplant de ochi.
„Nu am destule cuvinte pentru a le mulţumi donatorului şi familiei sale, care mi-au oferit o a doua şansă în viaţă într-un moment dificil pentru ei. Sperăm ca povestea mea să poată servi drept sursă de inspiraţie pentru persoanele care suferă răni grave la nivelul feţei şi al ochilor”, a declarat Aaron James.
De altfel, bărbatul, care poate totuşi să vadă cu ajutorul ochiului său drept, s-a întors la viaţa lui de zi cu zi din statul Arkansans, unde locuieşte alături de soţia şi fiica lui, şi revine la New York o dată pe lună pentru proceduri de monitorizare medicală.
Un pas major pentru chirurgia de transplant
Medicul Eduardo Rodriguez, cel care a condus echipa de transplant, susține că chirurgia a făcut pas considerabil înainte şi a deschis calea spre următorul capitol în restaurarea vederii.
„Aaron a fost extrem de motivat să-și recapete funcția și independența pe care le-a pierdut după accidentare. Nu am fi putut cere un pacient mai perfect. O mare parte din succesul nostru în acest efort monumental îi datorăm sprijinului instituțional excepțional pe care îl primim la NYU Langone și devotamentului neclintit al echipei noastre de talie mondială, care a făcut totul pentru a oferi pacientului nostru cel mai înalt nivel de îngrijire. Această realizare demonstrează capacitatea noastră de a accepta cele mai dificile provocări și de a conduce progrese continue în domeniul transplantului și nu numai.”, a transmis dr. Eduardo Rodriguez.
„Eroul donator a fost un tânăr de 30 de ani care provenea dintr-o familie care susține ferm donarea de organe. Familia lui a donat cu generozitate țesuturi care au condus la acest transplant de față și ochi, dar a salvat și alte trei persoane cu vârste cuprinse între 20 și 70 de ani, donând rinichii, ficatul și pancreasul. LiveOnNY se mândrește că a colaborat cu o echipă excepțională de medici. Acest act de grație și procedura chirurgicală inovatoare va avea un impact pe termen lung asupra tuturor beneficiarilor de transplant.”, a punctat Leonard Achan,CEO-ul LiveOnNY, organizația de prelevare de organe pentru New York.
Intervenția a fost primită cu aplauze de lumea științifică datorită faptului că deschide calea spre o nouă pagină în medicina de transplant.
Daniel Pelaez, profesor-asociat de oftalmologie la Universitatea din Miami, apreciază că suntem în fața unei reușite remarcabile, care punctează o etapă importantă spre „obiectivul suprem de a restaura vederea”.
La rândul său, medicul chirurg Kia Washington, care lucrează de zece ani în acest domeniu la Universitatea Colorado, subliniază reușita enormă a echipei de experți de la NYU Langone Health.
Până la această operație, s-au realizat transplanturi de ochi întregi pe mici animale, iar vederea a fost restaurată cel puţin parţial în unele dintre cazuri.
Kia Washington atrage atenția că principala dificultate a unui transplant de ochi este aceea de a ajunge să se restabilească transmisiunile de informaţii către creier prin intermediul nervului optic. Acesta este secţionat atât la pacient, cât şi la donator, pentru a realiza transplantul.
Specialista americană este de părere că o astfel de reuşită la oameni va necesita combinarea „mai multor metode diferite”, printre care se numără următoarele: terapia genică, utilizarea celulelor stem şi pregătirea creierului beneficiarului prin stimulări electrice.
Premieră: celele stem injectate în nervul optic
Nu doat transplantul în sine a reprezentat o premieră. Medicul Eduardo Rodriguez și echipa sa au mai marcat o noutate absolută. Specialiștii au luat decizia de a combina ochiul donatorului cu celule stem adulte derivate din măduva osoasă a donatorului. Măduva osoasă este un țesut asemănător unui burete care se găsește în interiorul oaselor mari din organism. Celulele stem adulte care sunt transplantate pot funcționa ca terapie de înlocuire și echipaj de reparații naturale, divizându-se din nou și din nou pentru a crea celule sănătoase care înlocuiesc elementele deteriorate sau disfuncționale.„Aceasta este prima încercare de a injecta celule stem adulte într-un nerv optic uman în timpul unui transplant, în speranța de a îmbunătăți regenerarea nervilor. Am ales să folosim celule stem CD34 pozitive, care s-a dovedit că adăpostesc potențialul de a înlocui celulele deteriorate și proprietățile neuroprotectoare.”, a explicat Samer Al-Homsi, director executiv al Centrului de Transplant și Terapie Celulară și profesor la Departamentul de Medicină de la NYU Langone.În timpul transplantului, măduva osoasă, care a fost recoltată de pe vertebrele donatorului și prelucrată preoperator pentru a izola celulele stem CD34 pozitive, a fost adusă în sala de operație și injectată la conexiunea nervului optic al primitorului. „Acum am demonstrat că procedura este sigură și potențial eficientă, dar avem nevoie de timp pentru a determina dacă acest pas joacă un rol în creșterea șanselor de restabilire a vederii și dacă mai poate fi făcut ceva în viitor pentru a optimiza procedura.”, a menționat Samer Al-Homsi.
După această intervenție, medicii continuă să caute soluții și terapii menite să îmbunătățească procedura de transplant, astfel încât, pe viitor să fie posibilă redarea vederii printr-o astfel de operație.
Autor: Isabela Nicolescu
Foto: NYU Langone Health

