Profesia medicală trebuie regândită, astfel încât cei care o practică să intre în rândul celor cu meserii liberale. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor Bucureşti, este de părere că se impune o separare a Legii profesiei medicale de Legea 95 privind reforma în domeniul sănătăţii. În acest mod se va ajunge la regândirea profesiei medicale ca fiind una liberală, nu ca una care se încadrează în statutul funcționarului public.
„Dacă vrem să schimbăm ceva, cred că trebuie să plecăm de la încadrarea profesiunii de medic. Cred că ceea ce trebui să aducem în spaţiul public şi punctul din care trebuie să începem este acela de a recunoaşte că profesia medicală este una liberală, că sub nicio formă nu este o profesie care să se încadreze în statutul de funcţionar public. Pentru a putea pune la punct reglementările care ţin de profesia medicală, primul pas este de a separa legea profesiei medicale de acea junglă care se numeşte Legea 95, care a ajuns să aibă cu mult mai multe schimbări şi amendamente decât articole şi în care de fapt cred că şi juriştii încep să se încurce datorită faptului că atât de multe lucruri au fost adăugate, schimbate, amendate, încât nu mai ştii la un moment dat ce este valabil şi ce se bate cap în cap cu ce. Punctul de la care trebuie să plecăm este să separăm legea profesiei medicale de Legea 95 şi să o regândim ca pe o profesie liberală şi nu ca pe statutul unui funcţionar public”, a explicat Cătălina Poiană.

