Dr. Thomas Rau, unul dintre pionierii medicinei biologice, în România

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Aproximativ 95.000 de cazuri noi de cancer au fost estimate ȋn 2020, ȋn România, și ȋn jur de 54.000 de decese cauzate de aceeași boală. Numărul de cazuri se ȋncadrează ȋn media europeană, ȋnsă țara noastră are o mortalitate mai mare și în creștere.

Pentru tratarea cancerelor și nu numai, ȋn state europene precum Germania, Franța sau Elveția, unele asigurări de sănătate acoperă și costurile terapiilor integrative sau combinarea acestora cu cele tradiționale. Dr. Thomas Rau, unul dintre pionierii medicinei biologice, vine ȋn România, ȋntre 27 și 29 aprilie, pentru a le vorbi medicilor de diferite specializări despre cele mai noi terapii și subiecte de actualitate din domeniu. Printre ele, se numără tratarea cancerelor, bolilor autoimune și a sindromului de colon iritabil.

Prof. Dr. Thomas Rau M.D. a studiat medicina la Universitatea din Berna, principala facultate de Medicină din Elveția, și a promovat examenele medicale finale, ȋn SUA, ȋn 1976. Și-a ȋnceput cariera ȋn reumatologie, medicină internă și generală și a lucrat ca medic convențional până ȋn 1992. Ȋn acea perioadă, Dr. Rau a observat că medicina clasică nu este suficientă, ȋn toate cazurile, și a ȋnceput să studieze terapiile naturale. După ce le-a integrat ȋn tratamentele pacienților săi, a văzut la aceștia progrese remarcabile. Astfel, a continuat prin a-și dezvolta propria teorie, numită medicină biologică, și bazată pe detoxifierea, alimentația, digestia și ȋntărirea sistemului imunitar. Tratamentul cu medicina biologică poate fi o alternativă la tratamentul clasic, dar poate co-exista și cu tratamentul clasic, susținând pacientul pe parcursul ședințelor de chimioterapie/radioterapie din punct de vedere imunitar, hormonal și energetic.

Ȋn ultimele trei decenii, dr. Rau a tratat zeci de mii de pacienți din toată lumea, cu diferite afecțiuni. Ȋn același timp, a scris articole și cărți despre acest domeniu foarte important al medicinei, dar a și predat teoria și practicile sale altor medici.

Ȋn perioada 27 – 29 aprilie, Dr. Thomas Rau vine ȋn România, pentru a susține un masterclass. Evenimentul este organizat de clinica de Medicină Integrativă QUANTICA720°, singurul partener român al clinicii elvețiene Biomed Sonnenberg, fondată de Prof. Dr. Thomas Rau.

Autor: Sofia Filip
Foto: Clinica de Medicină Integrativă QUANTICA720°

 

 

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Mai multe articole

Știrile zilei