Concursul de admitere pentru anul universitar viitor va fi organizat la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI), în perioada 30 iunie – 5 iulie 2025. Candidaţii au posibilitatea să înscrie un singur dosar pentru trei facultăţi.
Orice absolvent de bacalaureat care vrea să devină inginer sau arhitect la TUIASI se poate înscrie, cu o singură taxă şi un singur dosar, la oricâte specializări doreşte de la trei dintre cele 11 facultăţi ale TUIASI.
Candidaţii care doresc să îşi depună dosarul la toate facultăţile, mai plătesc o singură taxă suplimentară şi urmează acelaşi proces.
Admiterea se va face online, pe platforma www.admitere.tuiasi.ro, unde vor fi încărcate toate dosarele celor care candidează.
Repartiţia se face, automat şi în timp real, în funcţie de opţiunile candidaţilor. După mai multe etape de rezultate intermediare şi perioade de confirmări, pe 26 iulie se va finaliza integral procesul de admitere la licenţă.
Înscrierea la cele 11 facultăţi se face pe baza notelor de la examenul de bacalaureat: fie media generală, fie combinată cu media la un anumit obiect (matematică, informatică sau fizică).
La Facultatea de Automatică şi Calculatoare va fi organizat concurs de admitere de tip test grilă, iar la Facultatea de Arhitectură „G. M. Cantacuzino” va fi o probă de desen tehnic.
Pentru masterat, înscrierile se fac în perioada 7 – 18 iulie, probele tip concurs fiind organizate în intervalul 19 – 21 iulie. Rezultatele finale vor fi anunţate pe 25 iulie, iar sesiunea de toamnă este programată pentru intervalul 8 – 17 septembrie.
La doctorat, anul acesta vor fi disponibile 170 de posturi.
„Pentru admiterea la studiile de licenţă, am aplicat de anul trecut un calendar mai extins din perspectiva candidatului (depunere dosar, examen unde este cazul) şi mai restrâns din perspectiva comisiilor de admitere (verificare, anunţare rezultate iniţiale, redistribuiri, anunţare rezultate finale). În acest mod, procesul de admitere din vară va fi complet încheiat în ultima săptămână a lunii iulie, ceea ce este benefic pentru toţi cei implicaţi, de la candidaţi la cadre didactice. Admiterile la master şi la doctorat se vor derula după calendare similare cu cele cu care ne-am obişnuit deja, doar adaptat la noile date de finalizare a studiilor de licenţă şi, respectiv, master. Însă, variaţiile calendaristice nu vor fi deloc semnificative”, a declarat Dan Caşcaval, rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi.
Autor: Mădălina Lazăr
Foto: Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi
CITEȘTE ȘI: În ce condiții poate promova un elev doi ani de studii într-unul singur?

