Teii sunt printre arborii longevivi din flora Europei. Multe exemplare au peste 300-400 de ani, iar unii arbori monumentali (în special în Germania, Cehia și Polonia) au fost estimați la vârste între 800 și 1.000 de ani. De exemplu, Teiul din Glienecke (Germania) are peste o mie de ani. În România, cel mai bătrân tei, cu o vârstă de peste 500 de ani este considerat Teiul din Leliceni (județul Harghita).
Teiul din Leliceni are peste 500 de ani, măsoară 20 de metri înălţime şi are 390 centimetri circumferinţa trunchiului.
Teiul a fost plantat în prima parte a anilor 1500. În memoria oamenilor locului, copacul a fost perceput dintotdeauna ca un arbore singuratic, care a străjuit biserica din localitate. De-a lungul secolelor, povestea teiului merge mână în mână cu destinul oamenilor şi cu istoria locului. A fost martorul invaziei tătarilor şi a altor evenimente importante, supravieţuind catastrofelor naturale care au marcat locul.
Arborele este un important simbol al regiunii. În anul 1992 a fost declarat monument al naturii, conform Registrului monumentelor judeţului Harghita.
Teii fac parte din categoria foioase, ajungând de la 20 la 40 m înălțime, cu frunze străbătute de nervuri și anvergura de 6-20 cm și flori cu sămânță dicotiledonată. Florile, în număr de 2-10, uneori și mai multe, sunt alb-gălbui, plăcut mirositoare, așezate pe un peduncul comun, concrescut aproape pe jumătatea lungimii lui, cu o bractee lungă în forma de limbă, de culoare verde-galbuie.
În orașe, aspectul său decorativ – cu frunze în formă de inimă și flori galben-pal – îl face ideal pentru alei, parcuri și grădini publice, este des plantat și pentru beneficiile sale ecologice:
- captează praful și poluanții din aer,
- produce umbră densă și creează un microclimat mai răcoros,
- absoarbe dioxidul de carbon și eliberează oxigen,
- reduce stresul urban și zgomotul.
CITEȘTE ȘI: SĂNĂTATE DIN NATURĂ. Salcâmul și multiplele sale proprietăți terapeutice
În diverse culturi europene, teiul a fost considerat un arbore cu semnificații mistice. La slavii vechi, era dedicat zeiței iubirii și fertilității, Lada. În mitologia germanică, teiul era legat de zeița Frigg (soția lui Odin), protectoarea familiei și a maternității. Era adesea plantat în piețele satelor, unde oamenii se adunau pentru a lua decizii importante — crezând că sub tei se spune doar adevărul. În unele regiuni se credea chiar că spiritele bune se adăpostesc în el.
Arborele are proprietăți terapeutice deosebite
Florile de tei (Tilia cordata sau Tilia platyphyllos) conțin uleiuri esențiale, flavonoide și mucilagii, substanțe cu efecte calmante, expectorante și diaforetice. Ceaiul de tei este unul dintre cele mai populare remedii naturiste, folosit pentru:
- calmarea nervozității și anxietății,
- tratarea răcelilor și gripei (ajută la transpirație și scade febra),
- ușurarea somnului (efect sedativ blând),
- ameliorarea durerilor de gât și tusei seci.
CITEȘTE ȘI: Bujorul, floarea națională a României
Studiile contemporane confirmă potențialul terapeutic al teiului. Extractele prezintă efecte anxiolitice, antioxidante și antiinflamatoare, susținute prin cercetări farmacologice moderne. Activitatea sedativă este comparabilă cu a unor medicamente ușoare, dar fără efecte adverse notabile.
De asemenea, cercetările arată că extractele de tei pot modula răspunsul imun și au un efect protector asupra celulelor expuse stresului oxidativ. Proprietățile diuretice și emoliente îl recomandă și în tratamentul infecțiilor respiratorii și al tulburărilor gastrointestinale ușoare.
CITEȘTE ȘI: SĂNĂTATE DIN NATURĂ. Liliacul și puterile sale vindecătoare
Riscuri și contraindicații ale teiului
- Reacții alergice
Unele persoane pot experimenta reacții alergice la florile de tei, manifestate prin erupții cutanate, prurit sau dificultăți respiratorii. Este important să se facă un test de alergie înainte de a consuma sau aplica teiul pe piele.
- Interacțiuni cu medicamente
Ceaiul de tei poate interacționa cu anumite medicamente, cum ar fi anticoagulantele sau medicamentele pentru tensiune arterială. Consumul excesiv sau necontrolat poate amplifica efectele acestor medicamente, așa ca este recomandat să consultați un medic înainte de utilizare.
- Efecte diuretice excesive
Datorită efectului său diuretic, consumul excesiv de ceai de tei poate duce la deshidratare sau dezechilibre electrolitice. Este important să se consume teiul cu moderație și să se mențina un aport adecvat de lichide.
- Efecte sedative în exces
Consumul prea mare de ceai de tei poate induce o stare de somnolență excesivă, ceea ce poate afecta capacitatea de a conduce sau de a opera echipamente. Se recomandă consumul moderat, mai ales înainte de activități care necesită vigilență.
„Tei alb (Tilia tomentosa) arbore din familia Tiliaceae, cu frunze albe argintii, mai frecvent în zonele joase, sudice, dar cultivat peste tot prin parcuri, în lungul străzilor, pe alei. Lemnul său moale, ușor, omogen, ușor de prelucrat este întrebuințat pentru confecționarea diferitelor obiecte casnice. Se punea și în construcții, cel puțin o bârnă, un corn în credința că apăra de trăsnet. Din scoarța de tei se extrag fibre pentru legat, folosite în pomicultură și viticultură, pentru frânghii, rogojini. Lemnul de tei este o importantă materie primă industrială pentru mobilă ușoară, chibrituri. Calapoade, planșete de desen, cărbune pentru desen și praf de pușcă, creioane de desen.
Florile (Flores Tiliae) conțin mucilagii, tanin, saponine, malați, tartrați, coloranți. Sunt între cele mai bogate în nectar.
Ceaiul din flori de tei este folosit în mai toate afecțiunile căilor respiratorii: tuse, bronșite, astm și alte afecțiuni pulmonare. Ceaiul de tei cu pojarniță se lua contra durerilor de inimă. Se mai folosea în boli în boli neuro-psihiatrice, dureri de cap, amețeli și indigestii. Ramurile se puneau în scăldătorile contra reumatismului. Din cărbuni de tei pisați amestecați cu scrum de fasole și de coadă de bostan, cu smântână se făcea o alifie cu care se ungeau bubele dulci(eczemă infecțioasă la copii). Femeile care aveau pierderi mari de sânge beau apă cu cărbune de tei pisat.
Acestor credințe și practici străvechi, generate de importanța complexă a teiului, de frumusețea lui, li s-au alăturat elemente cultice străine. Numeroase sunt creațiile literare populare, în care apare teiu, cu semnificații diferite.
Tei pădureț, tei pucios (Tilia Cordata) arbore, mai scund din familia Tiliaceae; crește la altitudini mai mari decât teiul alb și cel cu frunze mari (Tilia Plattyphillos). Avea aceleași întrebuințări casnice și medicinale.
În unele zone, florile de tei se foloseau la vopsit în galben deschis.
Cu cărbune de tei pregăteau meșterii țărani vopseaua neagră cu care colorau florile de pe pereții ”tronurilor” și alte piese de mobilier țărănesc.
Ceaiul din flori se ia contra tusei, în răceli fiind calmant Praful de cărbune se folosea pentru răpciugă la cai. Cu fibre de tei dospite se frecau oile pe picioare când se inflamau.”, explică Valer Butură, în Enciclopedie de etnobotanică românescă, Editura Științifică și Enciclopedică, București 1979.
CITEȘTE ȘI: SĂNĂTATE DIN NATURĂ. Socul, o plantă versatilă cu numeroase proprietăți medicinale
Cele mai mari păduri de tei din România
Teiul este răspândit prin pădurile din regiunile de dealuri până aproape de zona muntoasă. Teiul din pădurile noastre cuprinde trei specii importante: teiul cu frunza mare (Tilia platyphyllos), teiul cu frunza mică (Tilia cordata) și teiul alb (Tilia tomentosa).
Zonele unde se găsesc cele mai mari păduri de tei sunt, în ordinea mărimii acestora:
- Tulcea (Cetățuia, Niculițel, Luncavița, Babadag, Ciucurova, Topolog),
- Iași (Bârsani, Grajduri, Ciurea, Mironeasa, Poieni),
- Caraș Severin (Ramna, Bocșa Montană, Bocșa Română, Bozovici, Bergeasca, Băile Herculane, Valea Smardei),
- Ilfov și Giurgiu (Lipia, Bojdani, Snagov, Ciofliceni, Scrovistea, Mihai Bravu, Călugăreni, Vânători Mici, Căscioarele, Malu Spart, Pustnicu, Cernica).
Autor: Corina Gheorghe
Foto: Primăria Leliceni/ Pixabay.com
CITEȘTE ȘI: SĂNĂTATE DIN NATURĂ. Urzica te scapă de stres și de oboseală
