Restricții de circulație în Ploiești. Ce zone sunt afectate?

Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației din Ploiești a aprobat programul de lucru privind continuarea lucrărilor ce fac obiectul contractului – „Străpungere strada Laboratorului în prelungirea străzii Gh. Gr. Cantacuzino, inclusiv deviere rețele tehnico – edilitare și reamplasare împrejmuire existentă”, după cum urmează:

  • se va  închide  total Laboratorului – legătura cu Bulevardul Republicii, pentru trei zile, începând de miercuri – 08.07.2026 ( zilele 08,09 și 10 iulie);
  • se va închide total str. Poligonului legătura cu str. Laboratorului, pentru trei zile, începând de luni – 13.07.2026 (zilele 13,14 și 15 iulie);
  • se va  închide  pe  o  singură  bandă  Laboratorului, drum înfundat BAT, pentru trei zile, începând de joi – 16.07.2026 (zilele 16,17 și 18 iulie);
  • se va închide total sensul giratoriu – luni – 13.07.2026;
  • se va închide total str. Laboratorului, ieșire spre str. Gh. Gr. Cantacuzino, pentru trei zile, începând cu data de marți – 21.07.2026 (zilele 21,22 și 23 iulie).

„Executantul lucrării, S.C. Andaur Construcții S.R.L., se va ocupa de menținerea semnalizării corespunzătoare a zonei, conform normativelor în vigoare. Biroul Rutier al Poliției Municipiului Ploiești și Poliția Locală Ploiești vor urmări respectarea acestei hotărâri și vor asigura închiderea/fluidizarea circulației în zonele de acces, care vor fi restricționate.”, a transmis Primăria Ploiești.

Autor: Mihai Colț
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

 

Mai multe articole

Știrile zilei