Premieră! Centru Regional de Radiologie Intervențională la SJU Ploiești. Ce proceduri medicale se vor putea realiza aici?

Pacienții din Prahova vor avea la dispoziție un Centru Regional de Radiologie Intervențională. Proiectul este dezvoltat în cadrul Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești, fiind destinat diagnosticării și tratamentului minim invaziv al unor afecțiuni vasculare și neurovasculare complexe.

În prezent, acest centru dispune de două angiografe de ultimă generație:

  • AXIOM Artis Zee Biplane
  • ARTIS Icono

De asemenea, beneficiază de extinderea echipei medicale prin cooptarea unui nou specialist în radiologie intervențională, fapt ce va permite efectuarea unor proceduri avansate pentru pacienții din Prahova și din județele învecinate.

Reprezentanții Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești au anunțat că, în cadrul Laboratorului de Radiologie Intervențională, pot fi realizate:

Proceduri diagnostice:

  •  angiografii cerebrale;
  •  angiografii ale aortei toracice și abdominale;
  •  angiografii ale membrelor superioare și inferioare;
  •  evaluarea anevrismelor și malformațiilor vasculare;
  •  explorarea stenozelor carotidiene, vertebrale și renale.

Proceduri terapeutice minim invazive:

  •  angioplastii cu balon și stent;
  •  angioplastii carotidiene;
  •  angioplastii ale arterelor renale, mezenterice, subclavii și vertebrale;
  •  tratamentul stenozelor arteriale periferice;
  •  angioplastia fistulelor arterio-venoase utilizate pentru dializă;
  •  embolizarea anevrismelor și a hemoragiilor;
  •  embolizarea fibroamelor uterine, cu păstrarea fertilității;
  •  embolizări în patologia oncologică și preoperatorie.

De asemenea, în cadrul laboratorului se efectuează proceduri extravasculare:

  •  vertebroplastii;
  •  nucleoplastii;
  •  infiltrații paravertebrale;
  •  puncții diagnostice și evacuatorii ghidate CT;
  •  tratamentul intervențional al nevralgiei de trigemen.

Mai mult, în perioada următoare, activitatea centrului va fi extinsă prin introducerea unor proceduri de înaltă complexitate, precum: trombectomia mecanică în accidentul vascular cerebral acut și chemoembolizarea hepatică, destinate tratamentului tumorilor hepatice.

Prin dezvoltarea acestui centru, Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești își consolidează statutul de centru regional de referință, oferind pacienților acces la proceduri moderne, minim invazive, care reduc riscurile operatorii, timpul de recuperare și durata spitalizării. Dezvoltarea infrastructurii medicale și dotarea cu echipamente de ultimă generație au fost realizate cu sprijinul Consiliului Județean Prahova, contribuind la creșterea accesului populației la servicii medicale de înaltă performanță.”, au transmis reprezentanții SJU Ploiești.

Autor: Sofia Filip
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

 

 

Mai multe articole

Știrile zilei