Producătorii și comercianții care nu se supun noilor reglementări UE privind ambalajele pot risca retragerea produselor din piață

Cerințele de sustenabilitate devin o condiție esențială pentru accesul pe piață și pentru menținerea competitivității, iar companiile sunt obligate  să acorde o atenție sporită ambalajului și modului în care acesta respectă noile standarde europene. Începând cu 12 august 2026, un regulament UE (Packaging and Packaging Waste Regulation – PPWR) introduce un nou cadru de conformare pentru toate companiile care fabrică, importă, distribuie sau comercializează produse ambalate în Uniunea Europeană.

Conformitatea nu mai este doar responsabilitatea fabricantului, ci devine o obligație care trebuie gestionată pe întregul lanț de aprovizionare.

Principalele prevederi

Regulamentul conține prevederi foarte stricte și clare, punând accent pe proiectarea ambalajelor, care trebuie să fie reciclabile și să faciliteze refolosirea lor, conform principiilor economiei circulare. În același timp, companiile vor trebui să se asigure că volumul și greutatea ambalajelor sunt limitate la strictul necesar și, pentru anumite categorii de ambalaje din plastic, să respecte cerințe privind utilizarea unui conținut minim de material reciclat.

Noile reguli promovează, de asemenea, reutilizarea și reumplerea ambalajelor în sectoarele vizate de regulament și restricționează folosirea PFAS (substanțe chimice folosite pentru a face ambalajele rezistente la apă și grăsimi, dar dificil de eliminat din mediu) în anumite ambalaje destinate contactului cu alimentele. Totodată, regulamentul prevede implementarea unui sistem armonizat de etichetare pentru ambalaje și containerele de colectare a deșeurilor și interzicerea anumitor formate de ambalaje de unică folosință.

Dincolo de cerințele tehnice aplicabile ambalajelor, noul regulament privind ambalajele și deșeurile de ambalaje consolidează obligațiile de conformare pentru operatorii economici, prin reguli mai stricte privind evaluarea conformității, documentația tehnică, declarația UE de conformitate și trasabilitatea informațiilor de-a lungul întregului lanț de aprovizionare.

Pe cine afectează?

Noile cerințe UE au un impact asupra întregului lanț de aprovizionare. Acestea stabilesc obligații distincte pentru fiecare categorie de operator economic, în funcție de rolul pe care acesta îl are în introducerea și punerea la dispoziție pe piață a ambalajelor sau a produselor ambalate.

  • Fabricantul poartă responsabilitatea principală pentru conformitatea ambalajului cu cerințele PPWR. Acesta trebuie să efectueze evaluarea conformității, să întocmească documentația tehnică, să emită declarația UE de conformitate și să se asigure că ambalajul îndeplinește toate cerințele aplicabile înainte de introducerea pe piață.
  • Importatorul are obligația de a se asigura că ambalajele introduse pe piața Uniunii Europene sunt conforme cu cerințele PPWR. În cazul ambalajelor provenite din țări terțe, importatorul trebuie să verifice existența documentației tehnice necesare și să se asigure că este întocmită declarația UE de conformitate, așa cum prevede regulamentul, înainte de introducerea produselor pe piața Uniunii, sau să o întocmească, dacă nu există.
  • Distribuitorul are obligația de a acționa cu diligența necesară înainte de punerea la dispoziție pe piață a produselor. Acesta trebuie să verifice că ambalajele sunt însoțite de documentele și informațiile prevăzute de regulament și să nu comercializeze produse despre care știe sau ar trebui în mod rezonabil să știe că nu respectă cerințele PPWR.

În anumite situații, un distribuitor sau un importator poate fi considerat fabricant și va prelua toate obligațiile aferente acestui rol, spre exemplu, atunci când introduce pe piață un produs sub propria marcă sau modifică un ambalaj într-un mod care poate afecta conformitatea acestuia.

Declarația UE de conformitate – elementul central al conformării

Una dintre cele mai importante noutăți introduse de PPWR este instituirea declarației UE de conformitate ca document esențial pentru demonstrarea respectării cerințelor regulamentului.

Declarația UE de conformitate nu reprezintă doar o formalitate administrativă, ci documentul prin care fabricantul își asumă responsabilitatea că ambalajul respectă toate cerințele aplicabile. Aceasta trebuie să fie susținută de documentația tehnică și pusă la dispoziția operatorilor economici și a autorităților competente, în condițiile prevăzute de regulament.

Din perspectivă practică, declarația UE de conformitate va deveni un document care trebuie să circule pe întregul lanț de aprovizionare. Importatorii și distribuitorii vor trebui să verifice existența acesteia și să implementeze proceduri interne care să le permită să demonstreze că au efectuat verificările impuse de PPWR.

Ce riscă acele companii care nu se conformează?

Consecințele nerespectării noilor cerințe pot fi semnificative atât din perspectivă comercială, cât și din perspectivă financiară.

În funcție de natura abaterii și de mecanismele de sancționare stabilite la nivel național, companiile se pot confrunta cu interzicerea introducerii pe piață sau a punerii la dispoziție pe piață a produselor în ambalajele neconforme sau pot fi obligate să retragă produsele afectate și să adopte măsuri corective pentru remedierea neconformităților identificate. De asemenea, acestea pot fi sancționate administrativ (nivelul amenzilor va fi stabilit de fiecare stat membru UE), iar, în situațiile cu impact semnificativ asupra conformității, poate fi necesară chiar rechemarea produselor deja distribuite către clienți.

Autori: Adrian Teampău, Director, Taxe de mediu și Economie circulară, și Anca Andrei-Cimbru, Manager, Taxe de mediu și Economie circulară, Deloitte România
Foto: Deloitte România

 

 

Mai multe articole

Știrile zilei