Get this Widget

Banii nu cumpără sănătate: SINDROMUL ITALIA trimite “badantele” care lucrează în străinătate direct la Socola

0

Zeci de mii de femei din România au ales să plece la muncă în străinătate în speranța că banii câștigați acolo le vor ajuta familiile să trăiască mai bine. Multe dintre ele au fost obligate să-și lase copiii în țară în grija taților sau în grija unor rude sau prieteni.

Chiar dacă reușesc să trimită acasă sume importante de bani, aceste mame își privează fără voie copiii de grija părintească. Atât ele, cât și micuții lor ajung să sufere din cauza distanței, iar această suferință ia de multe ori forma unor depresii crute. Specialiștii vorbesc chiar despre “Sindromul Italia”, făcând trimitere la țara în care au emigrat în ultimele decenii cele mai multe romance.

Directorul medical al Institutului de Psihiatrie Socola Iaşi, prof. univ.dr. Roxana Chiriţă, a explicat faptul că “Sindromul Italia” reprezintă o nouă formă de depresie, specifică femeilor care se stabilesc temporar în străinătate, pentru a lucra ca asistenţi familiali, şi care se extinde, în mod ocazional, şi la copiii pe care îi lasă acasă.

De altfel, statiticile arată că, în 2016, la Institutul de Psihiatrie Socola din Iaşi au fost internate 3.384 de femei cu depresie, iar în 2017 – 3.177 femei, în ambii ani, câte un procent de 5% dintre acestea putând fi încadrat în “Sindromul Italia”.

“Foarte mulţi români au ales în ultimele două decenii să emigreze în Vest, pentru un trai mai bun. Una din ţările în care aceştia s-au integrat destul de repede şi au reuşit să îşi găsească un loc de muncă este Italia. Însă, odată cu trecerea timpului, această decizie a emigrării scoate la iveală o serie de aspecte negative, în special în rândul femeilor. Îmbunătăţirea situaţiei financiare produce iniţial o stare de optimism şi de mulţumire a întregii familii, însă, după câţiva ani, relaţiile familiale au de suferit, în special din cauza separării îndelungate a mamelor de copii”, a declarat prof. univ.dr.  Roxana Chiriţă.

“Sindromul Italia” nu este o depresie simplă, fiind o afecțiune care provoacă îngrijorare în rândul specialiștilor. Pentru a descoperi cele mai eficiente modalități de tratare a acestei afecțiuni experți ai Universităţii italiene Udine, vor veni, în perioada 21 – 28 ianuarie, la Institutul de Psihiatrie Socola din Iaşi. Ei vor analiza modul în care femeile din regiunea Moldovei, aflate la muncă în Italia, reuşesc să menţină legăturile familiale cu cei rămaşi în ţară. Instituția italiană a acordat fonduri pentru realizarea unui proiect de cercetare, coordonat de Donatella Cozzi, conferenţiar universitar în Antropologie Culturală, şi Michaela Marchetti, antropolog, de la aceeaşi instituţie universitară italiană.

Scopul proiectului este acela de a studia experienţa migraţiei reflectată la întoarcerea acasă în familiile ale căror femei au lucrat în ultimii ani în Italia.

“”Sindromul Italia” se defineşte ca o patologie psihică specifică femeilor care migrează din Europa de Est pentru a lucra ca asistenţi familiali şi care se extinde în mod ocazional către copiii pe care îi lasă acasă. Aceste femei nu reuşesc să se adapteze, nu cunosc limba, le este dor de familie, de ţară. Ele ajung în spitale de psihiatrie cu depresie sau psihoze delirante şi trăiesc cu teama că sunt urmărite, persecutate şi au senzaţia că cineva chiar încearcă să le ucidă. De asemenea, unele dintre acestea ajung să sufere de acest sindrom după ce îşi pierd locul de muncă obţinut cu greu în străinătate. De multe ori, primele simptome care apar sunt doar fizice, fără o legătură aparentă cu o tulburare psihică. Apar dureri de spate, de membre, tulburări gastrointestinale şi de somn sau modificări de apetit”, a declarat prof. Chiriţă.

Femeile care suferă de “Sindromul Italia”   se simt foarte obosite şi li se pare imposibil să ducă la capăt chiar şi cea mai banală activitate. Mai mult, ajung să vorbească despre lipsa oricăror emoţii, despre o “goliciune” interioară şi despre senzaţia unei apăsări permanente în piept.

Autor:Ștefania Enache
Foto: Pixabay.com
Facebook Comments

Share.

Leave A Reply