O echipă multidisciplinară formată din 33 de specialiști cu expertiză în audit, consultanță financiară, fiscalitate, evaluare, risc și reglementare din cadrul Deloitte România, precum și din avocați specializați în drept financiar-bancar, ajutor de stat și achiziții publice, drept societar și protecția datelor cu caracter personal din cadrul Reff & Asociații | Deloitte Legal a asistat Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) în evaluarea pe piloni (pillar assessment) realizată de către Comisia Europeană (CE).
Acest tip de evaluare este unul dintre cele mai complexe procese de verificare instituțională aplicate organizațiilor care pot gestiona instrumente financiare finanțate din bugetul Uniunii Europene, iar finalizarea sa marchează îndeplinirea unui jalon asumat de România ca parte din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
„Evaluarea pe piloni este un proces care testează în profunzime modul în care este construită și funcționează o instituție financiară. Desfășurarea unei astfel de evaluări presupune în egală măsură expertiză tehnică și un dialog permanent între auditor și organizație. Apreciem profesionalismul și independența echipei Deloitte România, care a asigurat desfășurarea acestei misiuni cu rigoare și obiectivitate, în conformitate cu standardele Comisiei Europene”, a apreciat Raluca Nicolescu, Director General, Banca de Investiții și Dezvoltare.
Echipa multidisciplinară Deloitte România și Reff & Asociații, care a asistat BID pe parcursul întregului proces de evaluare, a reunit expertiză juridică, de reglementare financiară, fiscală, guvernanță, management al riscurilor, securitate cibernetică și reziliență operațională digitală, pentru a răspunde nevoilor complexe ale proiectului. Echipa de consultanță a Deloitte România a fost formată din Claudiu Ghiurluc, Andrada Tănase, Alexandra Smedoiu și Alin Chitu, Parteneri, Laura Lică-Banu și Andrei Stan, Directori, Andreea Micu, Cristina Rusu, Cristina Viisoreanu, Cristina Cojocaru, Angela Borza și Silvia Mata, Senior Manageri, Lavinia Munteanu, Miruna Ciopeală și Paul Evi, Manageri, Victoria Tocan, Florin Iordănescu, Gheorghe Borta, Ioana Popa, Marinela Tanase și Ioana Popa, Consultanți seniori, Luca Birtalan, Cătălin Simache, Consultanți.
Din echipele de drept financiar-bancar, drept societar, achiziții publice, protecția datelor cu caracter personal ale Reff & Asociații au făcut parte Andrei Burz-Pînzaru și Georgiana Singurel, Parteneri, Silvia Axinescu, Counsel, Adrian Coman și Roxana Bratosin, Senior Manageri, Bogdan Vlad, Corina Damaschin și Florin Grumeza, Asociați Seniori, Sebastian Maxiniuc și Tudor Munteanu-Jipescu, Asociați.
„Această misiune a confirmat capacitatea echipei noastre multidisciplinare de a răspunde unor cerințe extrem de riguroase, la intersecția dintre audit, expertiza financiară, juridică și de reglementare. Finalizarea cu succes a evaluării pe piloni pentru BID este un rezultat cu impact direct asupra modului în care România va putea accesa fondurile Uniunii Europene, iar contribuția Deloitte la acest demers reflectă angajamentul nostru față de proiecte de importanță strategică pentru economia națională”, a declarat Andrada Tănase, Partener, Advisory, Deloitte România.
„Mai mult de 4.000 de ore investite de o echipă de 33 de profesioniști Deloitte cu competențe și cunoștințe ce acoperă atât solicitările specifice ale celor nouă piloni definiți de Comisia Europeană, cât și o bună parte din procesele operaționale, de guvernanță, management al riscurilor și financiare ale BID… totul sumarizat într-un raport de 400 pagini (incluzând anexele) ce a îndeplinit cerințele Comisiei Europene. Mă simt privilegiat că am făcut parte dintr-o astfel de echipă ce a livrat cu succes un astfel de proiect cu importanță aparte pentru BID și pentru România”, a completat Claudiu Ghiurluc, Partener, Audit și Servicii Conexe, Deloitte România.
Evaluarea CE confirmă consolidarea capacității băncii de a implementa instrumente financiare susținute din fonduri ale Uniunii Europene și a cuprins noua piloni: sistemul de control intern, sistemul contabil, auditul extern independent acordarea de finanțare din fonduri ale UE prin intermediul granturilor, achizițiile publice, instrumentele financiare, excluderea de la accesul la finanțare, publicarea de informații referitoare la beneficiari si protecția datelor cu caracter personal.
Banca de Investiții și Dezvoltare este singura bancă de dezvoltare deținută 100% de statul român, prin Ministerul Finanțelor. BID contribuie la dezvoltarea economică și socială a României prin facilitarea accesului la finanțare, mobilizarea investițiilor și implementarea unor instrumente financiare care sprijină competitivitatea economiei, inovarea și tranziția către o dezvoltare sustenabilă.
Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanță fiscală și juridică, consultanță, consultanță financiară și managementul riscului către aproximativ 90% din companiile prezente în topul Fortune Global 500® și către mii de companii din sectorul privat. Experții firmei contribuie la atingerea unor rezultate măsurabile și de durată, care ajută la consolidarea încrederii în piețele de capital, care permit companiilor să se transforme, să prospere și să deschidă calea către o economie mai puternică, către o societate mai echitabilă și o lume sustenabilă. Cu o istorie de peste 180 de ani, Deloitte acoperă peste 150 de țări și teritorii. Obiectivul său este să creeze un impact vizibil în societate cu ajutorul celor aproximativ 470.000 de profesioniști la nivel mondial.

