Gheorghe Hagi a refuzat postul de selecţioner al echipei naţionale a României

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Gheorghe Hagi a refuzat postul de selecţioner al echipei naţionale a României. Antrenorul formaţiei Farul a transmis decizia sa printr-un comunicat de presă.

Dragi suporteri români, în urma discuţiilor din ultima perioadă, cu privire la dorinţa Federaţiei Române de Fotbal de a fi noul selecţioner al României, doresc să precizez următoarele: Am analizat în ultimele zile această posibilitate, pentru că, pe de o parte, trebuiau îndeplinite anumite condiţii ale FRF, iar pe de altă parte există proiectul pe care l-am început la Farul Constanţa în urmă cu trei ani, unde îmi doresc să construim un club puternic. Din acest motiv am decis că nu pot accepta, în acest moment, propunerea Federaţiei Române de Fotbal de a fi selecţionerul echipei naţionale.(…) A fost cu siguranţă una din cele mai dificile decizii pe care le-am luat în întreaga carieră, pentru că naţionala României reprezintă visul oricărui tehnician român. Mulţumesc tuturor celor care mi-au fost alături în aceste zile. Hai, România! Cu respect, Gheorghe Hagi”, este mesajul marelui sportiv român.

Gheorghe Hagi a fost desemnat, pe 24 iulie, prima opţiune pentru postul de selecţioner al echipei naţionale a României de către Comisia Tehnică a Federaţiei Române de Fotbal. De la acel moment, conducerea FRF a discutat cu antrenorul formaţiei Farul Constanţa condiţiile preluării conducerii tehnice a primei reprezentative.

Autor: Mihai Colț
Foto: Gheorghe Hagi Oficial

 

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Mai multe articole

Știrile zilei