AFACERI CU PARFUM DE STRUGURI. Prahova Ținutul Vinului- astăzi despre Crama DAVINO

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Brandul DAVINO s-a clădit în timp, ambiționându-se să demonstreze că și România poate produce vinuri capabile să stea fără complexe lângă cele ale unor crame cunoscute în întreaga lume. Proiectul din Ceptura s-a născut în anii ’90, atunci când Dan Balaban și oenologul Bogdan Costăchescu au plecat împreună la drum pentru a dezvolta o construcție menită să se transforme într-un reper al vinului premium din țara noastră. Cei doi aveau deja ani de experiență în distribuție și un studiu atent al pieței internaționale. Erau familiarizați cu această lume și știau foarte clar că pentru a reuși vor trebui să muncească mult și să demonstreze. În 1992, marca DAVINO a fost înregistrată, iar de acolo a început să se scrie istoria cramei din Ceptura, județul Prahova.  

Astăzi, DAVINO înseamnă peste 76 de hectare de viță-de-vie în proprietate și alte șapte hectare în arendă. Toate aceste suprafețe sunt în Ceptura de Jos, în DOC Dealu Mare – Ceptura. „În ultimii ani am investit constant în replantări intensive și clone de înaltă calitate, cu densități de 8.000–10.000 de plante la hectar, mult peste media tradițională din România. Acest tip de viticultură presupune costuri și muncă mult mai mari, dar permite obținerea unor struguri cu echilibru și concentrare.”, declară Dan Balaban, proprietarul DAVINO.

Vinurile DAVINO „cresc” în pahar

Secretul” din spatele vinurilor DAVINO este unul simplu: agricultura sustenabilă. Sunt lucrate producții mici, culesul se face manual, vinificarea este realizată separat pe soiuri și parcele. Filosofia îmbrățișată de DAVINO a fost construită pe respect pentru strugure și pe o intervenție minimă.

Pentru că la DAVINO nu urmărim niciodată scurtături. Există foarte multă muncă invizibilă într-o sticlă de vin bun, iar noi credem că diferența se face exact acolo unde consumatorul nu vede: în vie, în selecția strugurilor, în răbdarea de a aștepta maturitatea perfectă, în deciziile luate zilnic în timpul fermentației și maturării. Lucrăm cu producții mici la hectar, culegem exclusiv manual, selectăm strugurii în mai multe etape și vinificăm separat fiecare parcelă și soi. Pentru vinurile DAVINO folosim fermentare și maturare în lemn, drojdii spontane în mare parte, niveluri foarte reduse de dioxid de sulf și metode cât mai puțin invazive. Nu urmărim vinuri spectaculoase pentru primele două minute într-o degustare. Urmărim vinuri care „cresc” în pahar, care au echilibru, profunzime și capacitatea de a emoționa și după ani de păstrare.”, explică interlocutorul Ordinea Zilei.

Datorită acestei politici implementate încă de la înființarea afacerii, DAVINO și-a putut construi în timp o reputație, bazată mai ales pe recomandările celor care iubesc cu adevărat vinul.

Dan Balaban amintește faptul că Ceptura are un terroir special, capabil să ofere vinuri cu forță, dar și cu o eleganță aparte. „ Solul, expunerea sud-estică, altitudinea, diferențele dintre dealuri și microclimatele creează un terroir cu o identitate foarte clară. Noi am încercat mereu să nu acoperim această identitate prin tehnologie excesivă sau prin artificii de cramă. De aceea, toate vinurile noastre sunt cupaje construite în jurul soiurilor românești Feteasca Neagră și Fetească Albă. Credem foarte mult în ideea că un cupaj mare nu este o întâmplare, ci rezultatul unui echilibru atent între soiuri, parcele și tipuri de maturare. Fiecare vin DAVINO spune și povestea timpului. Sunt vinuri construite lent, fără grabă, cu perioade lungi de stat pe drojdii și maturare, cu selecții succesive și cu foarte multă atenție pentru detaliu. Într-o lume care accelerează permanent, noi credem încă în răbdare. ”, detaliază proprietarul DAVINO.

Interlocutorul Ordinea Zilei apreciază că atuul DAVINO este consecvența, admitând faptul că în lumea vinului este relativ ușor să obții un produs foarte bun într-un an exceptional, dar este mult mai greu este să păstrezi un nivel ridicat de calitate timp de decenii.

Noi lucrăm de peste 20 de ani cu aceeași filozofie: producții mici, selecție severă, investiții constante în vie și în tehnologie, foarte multă atenție pentru detalii și refuzul compromisurilor făcute doar pentru volum. Uneori retrogradăm loturi foarte bune doar pentru că nu ating nivelul pe care îl dorim pentru gama DAVINO. De asemenea, folosim tehnologii și practici care sunt încă rare în România: flux gravitațional, pompe peristaltice, fermentare în lemn pentru anumite vinuri, fermentație malolactică integrală în baric pentru roșiile DAVINO, fermentări lungi și foarte atent controlate. Toate acestea nu sunt făcute pentru efect sau marketing. Sunt făcute pentru că noi credem că marile vinuri se construiesc din detalii.”, argumentează proprietarul DAVINO.

CITEȘTE ȘI: Cum poate deveni o simplă degustare de vin un veritabil motor economic pentru județul Prahova? Descoperă oportunitățile oferite de Ținutul Vinului!

Dar experiența DAVINO nu este doar despre vin

DAVINO administrează peste 76 de hectare de viță-de-vie în proprietate și alte șapte hectare în arendă
DAVINO administrează peste 76 de hectare de viță-de-vie în proprietate și alte șapte hectare în arendă

Dar experiența DAVINO nu este doar despre vin. Cei care ajung să simtă liniștea dealurilor din Ceptura au șansa de a se bucura de lumina specială a zonei Dealu Mare, de ritmul naturii și de a descoperi un loc unde autenticitatea încă se păstrează.

Turismul viticol nu trebuie să fie unul nișat, care se adresează doar celor pasionați de vin. La Ceptura ajung vizitatori care nu sunt atât de buni cunoscători ai acestei licori, dar care vor să se bucure de tot ceea ce zona le poate oferi.

Mulți dintre cei care ne vizitează nu sunt specialiști în vin și nici nu trebuie să fie. De fapt, credem că vinul bun trebuie să poată fi înțeles și iubit fără explicații complicate. Cei care ajung la DAVINO descoperă nu doar o cramă, ci și o anumită cultură a lucrului bine făcut: viță-de-vie îngrijită sustenabil, cules manual, mult respect pentru natură și o atenție aproape artizanală pentru fiecare detaliu. În plus, Dealu Mare este una dintre cele mai frumoase zone viticole ale României și are potențialul de a deveni una dintre cele mai interesante destinații de turism viticol din Europa de Est.”, susține Dan Balaban.

De altfel, turismul viticol are un avantaj extraordinar și anume acela de a aduce împreună agricultura, gastronomia, ospitalitatea, cultura și identitatea locală. Un turist care vine într-o zonă viticolă nu consumă doar vin. Se cazează, mănâncă în restaurante, vizitează obiective locale, cumpără produse regionale și contribuie direct la economia locului.

În marile regiuni viticole ale lumii, vinul a devenit un adevărat ambasador economic și cultural. Credem că și Dealu Mare are acest potențial. Zona are terroir, are istorie, are crame foarte bune și are o proximitate excelentă față de București. Cu infrastructură mai bună și promovare coerentă, Ținutul Vinului poate deveni una dintre cele mai importante destinații de turism experiențial din România. Dincolo de impactul economic, există și un efect foarte important asupra imaginii României. Vinul are capacitatea rară de a spune o poveste despre un loc într-un mod elegant și memorabil.”, transmite Dan Balaban.

 Afaceri de aproximativ patru milioane de euro anual și o echipă de 58 de angajați

DAVINO înseamnă astăzi un grup format din două crame și compania de distribuție, cu o cifră de afaceri consolidată de aproximativ patru milioane de euro anual și o echipă de 58 de angajați.Portofoliul grupului este structurat în jurul mai multor game : DAVINO, Valahica, Iacob, Vast, Făurar și alte proiecte dedicate retailului.Filosofia noastră rămâne aceeași: diferențiere prin calitate și prin identitatea vinurilor. Lucrăm cu șase soiuri: Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot, Fetească Albă, Sauvignon Blanc și Riesling. Vinurile noastre sunt prezente atât în HoReCa și magazine specializate, cât și în retail modern, iar exporturile reprezintă o direcție importantă pentru noi, cu piețe de desfacere în mare parte din Europa, dar și în SUA și Asia.În zona de turism viticol, primim anual aproximativ 900 de vizitatori la cramă, atât din România, cât și din străinătate, interesați să descopere vinurile, zona și povestea din spatele brandului.”, precizează interlocutorul Ordinea Zilei.La aceste rezultate s-a ajuns datorită investițiilor foarte mari realizate în ultimii și ani și datorită rafinării continue a businessului. Au fost extinse plantațiile intensive, s-a investit în clone de mare calitate, a fost modernizată infrastructura și a fost finalizată noua cramă dedicată exclusiv vinurilor roșii DAVINO. „ În paralel, am continuat să aprofundăm ceea ce considerăm esențial: înțelegerea terroir-ului nostru. În vin, experiența acumulată contează enorm. După ani de observații și degustări, ajungi să înțelegi mult mai bine fiecare parcelă, fiecare clonă, fiecare tip de fermentare sau fiecare tip de lemn.În același timp, am început pașii concreți către obținerea de struguri ecologici, iar obiectivul nostru este ca până în 2030 cea mai mare parte a plantațiilor să fie lucrată în acest sistem.”, completează proprietarul DAVINO.Una dintre direcțiile în care grupul din Ceptura crede cel mai mult este turismul viticol, apreciind că este cel care poate schimba modul în care este perceput vinul românesc.În țări precum Franța sau Italia, cramele nu mai sunt doar locuri de producție, ci adevărate destinații turistice, unde experiența înseamnă vin, gastronomie, peisaj și poveste. Credem că și România are un potențial foarte mare în această zonă. Avem regiuni viticole spectaculoase și un public din ce în ce mai interesat de experiențe autentice. Pe termen mediu, ne dorim să dezvoltăm experiențe complete pentru vizitatori – degustări tematice, tururi ghidate, evenimente și colaborări locale – astfel încât oamenii să înțeleagă mai bine cultura vinului. Pe termen lung, obiectivul este ca turismul viticol să devină un reper important pentru România, iar cramele să contribuie nu doar la producția de vin, ci și la dezvoltarea turistică și culturală a regiunilor din care fac parte.”, încheie Dan Balaban.

Autor: Ștefania Enache
Foto: DAVINO

CITEȘTE ȘI: AFACERI CU PARFUM DE STRUGURI. Prahova Ținutul Vinului – astăzi despre Domeniul Strehan

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Mai multe articole

Știrile zilei