Pe 21 iunie, Ludice își deschide porțile și te invită la un eveniment plin de voie bună, creativitate și descoperire – pentru toată familia! Vizitatorii vor avea parte de o zi specială: un maraton de activități gratuite dedicate copiilor, adolescenților și părinților, de dimineață până seara! Între orele 10:00 și 20:00, sărbătorim lansarea noului spațiu de joacă și creativitate cu o zi întreagă plină de ateliere, povești manga, pictură pe față și jocuri pentru toate vârstele.
Intrarea este liberă, activitățile sunt gratuite, iar fiecare vizitator primește o băutură din partea casei.
Ludice este un spațiu de educație non-formală și recreativă dedicat copiilor, adolescenților și părinților, oferind un context jucăuș în care aceștia își pot exprima curiozitatea și creativitatea pentru o dezvoltare bazată pe comunitate și valori sănătoase. Este locul în care joaca educă, unde copiii descoperă, experimentează și cresc, iar părinții găsesc un spațiu de conectare și relaxare.
Evenimentul de lansare aduce împreună joaca liberă, creativitatea artistică și cultura pop japoneză. Cu sprijinul partenerilor Happy Color (prin proiectul „Caravana cu Jocuri”) și Nezumi by Nemira (primul și singurul imprint editorial dedicat manga din România), ziua de 21 iunie promite distracție pentru toate gusturile.
Ce găsești la Ludice Day:
- Ateliere de joacă pentru copii mici și mari (Happy Color)
- Pictură pe față cu Alexia – zâne, supereroi, pisicuțe sau fluturi
- Atelier de caligrafie japoneză – îți afli numele în kanji!
- Povești despre manga – susținute de Mălina Coșan, traducătoare din japoneză și expertă în cultura manga
- Standuri cu jocuri și cărți de la Happy Color și Nezumi – pentru cei care vor să plece acasă cu un suvenir creativ
Relaxare pentru părinți:
În timp ce micuții explorează, părinții se pot bucura de un spațiu de relaxare (indoor & outdoor), unde îi așteaptă cafea de specialitate, locuri comode și o atmosferă calmă – pentru un binemeritat moment de respiro.
Str. Paul Urechescu nr. 12, Sector 2, București. contact@ludice.ro/ 0758 224 275

