Este important ca proprietarii de câini să cunoască obligațiile legale privind deținerea, identificarea și asigurarea condițiilor de bunăstare și protecție a patrupedelor.
- Proprietarii sunt obligați să-și înregistreze câinii, aceștia putând circula pe teritoriul României doar însoțiți de proprietari și de carnetul de sănătate.
- Microciparea câinilor cu stăpân este obligatorie conform OUG 155/2001, fiind o măsură utilă și eficientă.
- Solicitarea unui câine din adăpost este posibilă începând cu a 8-a zi lucrătoare de la cazare, iar animalele sunt încredințate numai după consultarea și pregătirea lor de către medicul veterinar.
- Sterilizarea câinilor de rasă comună este o altă obligație legală, iar gestațiile, fătările și numărul de pui trebuie declarate unui medic veterinar cu liberă practică.
- Abandonul câinilor revendicați sau adoptați este interzis și sancționat conform legislației în vigoare.
- De asemenea, constituie contravenții lăsarea liberă a câinilor în curțile de folosință comună, neridicarea de îndată a excrementelor lăsate de animalele de companie și neridicarea resturilor rezultate în urma hrănirii acestora pe domeniul public.

