Meteorologii nu au vești bune, anunțând că marți se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate în Oltenia, Muntenia, sudul şi local în centrul Moldovei şi în cea mai mare parte a Transilvaniei. Prognoza meteo mai indică faptul că local va fi caniculă, disconfortul termic va fi în creştere, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) pe arii restrânse va atinge pragul critic de 80 de unităţi.
Datele Administrației Naționale de Meteorologie ( ANM) arată că temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 37 de grade, cu cele mai mari valori în sud-vestul Olteniei. Pe arii restrânse, noaptea va fi tropicală, cu minime de 18…20 de grade.
În acest context, ANM a emis o avertizare cod portocaliu pentru perioada 11 august, ora 10.00 – 12 august, ora 10.00. Astfel, în judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj şi Maramureş, canicula se va intensifica, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor încadra între 35 şi 38 de grade, cu cele mai mari valori în Câmpia de Vest, unde izolat se vor atinge 39 de grade. Local, în special în zonele deluroase, noaptea va fi tropicală, cu minime de 19…21 de grade.
Foto: Arhiva Ordinea Zilei/ ANM

