Persoanele cu dizabilități primesc sprijin financiar pentru achiziția de echipamente. Începe pre-înscrierea în program

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), în parteneriat cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), lansează proiectul național TECH ASSIST, dedicat sprijinirii persoanelor cu dizabilități prin tehnologii asistive și de acces.

Prin acest program național, orice persoană cu certificat de handicap – indiferent de grad (grav, accentuat, mediu sau ușor), copil sau adult, poate beneficia de un voucher electronic în valoare de până la 39.900 lei pentru achiziția de echipamente, precum:

  • Scaune rulante manuale sau electrice;
  • Dispozitive de ridicare;
  • Orteze și proteze;
  • Aparate pentru comunicare;
  • Alte tehnologii asistive care susțin o viață independentă.

Pentru a putea beneficia de program, solicitanții trebuie să îndeplinească următoarele criterii:

Proiectul se va desfășura până în data de 31.08.2027.

Pre-înscrierea la acest proiect va avea loc în perioada 01 octombrie (începând cu ora 10.00) – 15 octombrie 2025 (ora 16.00). 

Formularul de pre-înscriere va fi disponibil pe site-ul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD): https://anpd.gov.ro/web/ .

Atenție! Datele solicitate în câmpurile formularului includ:

  • numele și prenumele solicitantului;
  • CNP;
  • datele de contact (telefon, e-mail, adresa conform cărții de identitate);
  • tipul și gradul de handicap;
  • data de valabilitate a certificatului de încadrare în grad de handicap.

„Este necesar acordul privind prelucrarea datelor personale. În lipsa acestui acord, formularul de pre-înscriere nu va putea fi transmis deoarece datele cu caracter personal nu pot fi prelucrate fără acordul expres al solicitantului conform Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului.”, avertizează ANPDPD.

Autor: Sofia Filip
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

 

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Mai multe articole

Știrile zilei