Get this Widget

Poluarea schimbă culoarea monumentul indian Taj Mahal

0

Unul dintre cele mai cunoscute monumente din lume, Taj Mahal, construit din marmură albă şi datând din secolul al XVII-lea, are de suferit din cauza poluării.

Praful şi fumul provenite de la furnalele fumegânde şi de la autoturismele din oraşul Agra (nord), al optulea cel mai poluat oraş din lume, învăluie adesea Taj Mahal. Astfel, monumentul indian,considerat una dintre cele şapte minuni ale lumii,a început să-și schimbe culoarea și să capete nuanţe galbene şi verzi din cauza efectelor poluării zona în care se află.

Un avocat specializat în domeniul mediului la Curtea Supremă a Indiei a declarat că insectele minuscule din râul Yamuna, în care sunt deversate apele menajere ale oraşului, se aşează pe zidurile construcţiei, iar excrementele acestora pătează marmura. Curtea a criticat guvernul pentru că nu face suficient pentru a conserva monumentul, construit de împăratul Shah Jahan pentru a servi drept mausoleu pentru soţia sa, Mumtaz Mahal. ”Dacă cercetătorii indieni şi (ecologiştii) nu pot rezolva problema, ar trebui să contacteze experţi străini sau ecologişti, iar cei care pot veni vor fi fericiţi să ajute”, a precizat avocatul M.C. Mehta, care a luptat să salveze Taj Mahalul de la poluare în ultimele trei decenii.

Restauratorii curăţă marmura cu o pastă din argilă minerală, care înlătură impurităţile de pe suprafeţe şi poate fi apoi îndepărtată cu apă.

Mai mult, activiștii atrag atenția că pânza freatică din Agra ar putea deteriora fundaţia din lemn a monumentului. Alte motive de îngrijorare sunt drumurile pline de vehicule poluante şi construcţiile ridicate într-un ritm galopant în vecinătatea monumentului, scrie AGERPRES.

Schimbarea culorii nu a apărut brusc. Ecologiştii şi istoricii au avertizat de mult timp despre riscul pe care îl presupune funinginea şi fumul de la fabrici şi tăbăcării pentru monument.

Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Pixabay.com

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply