Univesitatea Transilvania din Brașov a inclus în oferta sa educațională un master în premieră națională. Este vorba despre un program de masterat de medicină tradiţională chineză.
Prof. Dr.Med. Liliana Rogozea, prorector al Universității Transilvania, programul de master este realizat în parteneriat cu Universitatea de medicină tradiţională din Beijing şi este al doilea din Europa. Un program similar mai există Barcelona. Programul de master de la Brasov este acreditat de ARACIS.
Trebuie menționat că toate disciplinele de specialitate vor fi predate de profesori chinezi, Universitatea neavând, deocamdată, experienţă în acest domeniu.
Liliana Rogozea a amintit că la admiterea de anul acesta de la Universitatea Transilvania, cea mai căutată facultate a fost cea de Medicină, cu peste 15 candidaţi pe un loc fără taxă la admitere.
Autor: Sofia Filip
Foto: Universitatea Transilvania din Brașov

