Cu excepția poreclei pe care a primit-o în copilărie, Godăcel e destul de mulțumită de viața ei. Lucrează la o editură din Londra și are o carieră strălucită în față, niște prieteni minunați și un logodnic chipeș, pe nume Kit, de ai cărui părinți îi place, în ciuda extravaganțelor burgheze de care dau dovadă. Kit o adoră pe Godăcel dintr-o grămadă de motive, printre care și delicioasele și nespus de elaboratele feluri de mâncare pe care ea i le pregătește.
Totuși, când Kit recunoaște, cu două săptămâni înainte de nuntă, că a făcut ceva absolut îngrozitor, lui Godăcel i se face dintr-odată foarte… foame. Deși cei doi hotărăsc să nu anuleze nunta, tot jonglatul cu așteptările venite din partea familiei, presiunea de la locul de muncă și efortul de a face tortul perfect o tulbură din ce în ce mai tare pe viitoarea mireasă. Prinsă între o viață pe care și-a dorit-o mereu și faptul că nu obține ceea ce știe că merită, Godăcel se trezește în ziua nunții că, deși e dispusă să privească dincolo de minciunile pe care ni le spunem cu toții ca să putem merge mai departe, nu se simte tocmai pregătită să facă acest pas.
„Autoarea înțelege foarte bine cât de legate sunt plăcerea culinară și cea literară. De asemenea, romanul ne arată că fiecare alegere pe care o facem în privința mâncării are legătură cu clasa socială din care facem parte.”, notează The Times.
Cine este Lottie Hazell?Lottie Hazell e scriitoare, specialistă în literatură contemporană și designer de boardgames. Deține un doctorat în Scriere creativă, obținut la Loughborough University. Cercetările ei urmăresc aspectele subversive ale feminității în secolul XXI, cu accent pe viața domestică și pe textele culinare. În prezent, locuiește în comitatul Warwickshire, aflat în centrul Angliei. Godăcel e primul ei roman.
Descoperiți în premieră un fragment din carte
„Godăcel și‑a ținut musafirii afară până când a pus masa – o stivă improvizată de cutii de carton înghesuite una în alta și acoperite cu fețe de masă. Margot a umplut o carafă cu apă, făcând gheața să pârâie, iar Godăcel a aranjat farfuriile cu mâncare. A pus puiul în mijloc, încercând înainte cartonul de dedesubt cu mâna. Apoi, de o parte și de cealaltă a puiului, câte un castron cu salată și o supieră cu cartofi. Lângă ele, la fiecare capăt al mesei, platouri cu pâine cu maia și mici boluri cu unt bătut. Totul delimitat de clești de lemn, aranjați simetric. Masa arăta exact așa cum își imaginase.
Margot a dat să ia o felie de pâine, dar Godăcel a oprit‑o. Margot a dat ochii peste cap și s‑a așezat pe scaun, gata să se apuce de mâncat.
— Veniți la masă! a strigat Margot către cei de afară.
Godăcel a fixat‑o cu privirea.
— Ce e? Mi‑e foame!
— Ia te uită! a făcut Seb, cu obrajii trandafirii de la vin și soarele de la opt seara.
Godăcel a zâmbit și le‑a făcut semn musafirilor să ia loc.
— Uau! a exclamat Sophie, în picioare în spatele unui scaun. Doamne, cum să gătești în halul ăsta când de‑abia v‑ați mutat?
— E culmea, nu‑i așa? a spus Margot, cu o felie de pâine în mână. Stai jos, Sophie, ca să mănânc și eu felia asta fără să mă certe.
— Luați loc, i‑a îndemnat Godăcel. Unde vreți.
S‑a uitat la prietenii ei cum se așează în jurul ei, aplecându‑se să cerceteze felurile de mâncare cu ochii sclipind.
— Vă rog, a început Godăcel, arătând spre mâncare, dar Kit a ridicat mâna.
— Înainte să începem, voiam să spun câteva cuvinte.
Godăcel s‑a rezemat de spătar, și‑a împreunat mâinile în poală și s‑a uitat la Kit, care a dat scaunul în spate și s‑a sculat în picioare. Margot a ridicat paharul, lăsând pâinea deoparte câteva clipe, și a lovit cu furculița în el.
— Mersi, Marg, a zis Kit, zâmbind, iar Margot a înclinat capul. Un mic toast, a continuat, cu paharul în mână.
Godăcel se uita cum se învârtejește lichidul auriu, întrezărind prin vin marginile zâmbetului lui distorsionat. S‑a aplecat ca să‑l vadă mai bine, încrucișându‑și privirea cu a lui.
— În cinstea norocului meu, a continuat Kit, uitându‑se la Godăcel.
Sasha a râs, iar Margot a plesnit‑o ușor.
— Da, știu, a spus Kit, întorcându‑se spre Sasha. De parcă aș merita și mai mult noroc în viață. Dar iată‑mă în noua noastră casă, alături de prieteni dragi și de o femeie excepțională, pe care am convins‑o cumva să mă ia de bărbat.
Kit s‑a uitat din nou la Godăcel și a ridicat paharul. Godăcel a lăsat capul în jos, conștientă că se uită toți la ea, și a zâmbit în sinea ei. În copilăria petrecută la Derby, această viață, acest bărbat fuseseră dincolo de orice închipuire.
— În fine, voiam să spun printr‑un toast că sunt recunoscător pentru toate. A înălțat paharul și mai sus și a ridicat din sprâncene, încurajându‑i pe musafirii așezați la masă să facă la fel. — Așadar, să ciocnim pentru sursa tuturor lucrurilor bune din viața mea: viitoarea mea soție. În sănătatea lui Godăcel!
Godăcel a ascultat cum prietenii ei îi rostesc numele, dând noroc și râzând.
— Kit, a fost adorabil, a spus Margot, cu paharul de apă gol, dar voi doi sunteți scârboși.
— Ai dreptate.
Kit a încuviințat din cap și s‑a așezat la loc.
— Tu de ce nu poți să ții astfel de toasturi? a mormăit Sophie către Seb în timp ce salatele erau luate din castroane cu linguri de lemn, iar fire de bulgur se împrăștiau pe fața de masă. În loc să se uite la ei, Godăcel s‑a aplecat, a luat cu degetele flămânde o bucată de pui de pe platou, s‑a întins peste masă și i‑a băgat‑o în gură lui Kit.
— Cea mai bună mâncare din viața mea! a spus Kit, cu carnea între dinți.
Era într‑adevăr cea mai bună mâncare din viața lor – așa insista Sophie, deși ea era genul de persoană care mânca de bunăvoie piept de pui fiert. Când se cunoscuseră, iar Godăcel îi spusese că e editoare adjunctă la Fork House, Seb zisese cu voce stridentă că și lui Sophie îi place să gătească și că în fiecare duminică fac chili cu carne tocată de curcan pentru mai multe mese.
***
— Tot nu pot să‑ți zic așa, a făcut Sophie, aranjându‑și tacâmurile unul lângă altul înainte să se aplece peste masa improvizată, făcând cutiile să se miște, și să cuprindă cu mâna ei mâna lui Godăcel.
Terminaseră de mâncat – în mare: Seb încă ungea coji de pâine cu ultimele resturi de unt și întingea în sosul rămas de la pui –, iar conversația deviase spre priceperea culinară a lui Godăcel. Primise laudele cu eleganță, se gândea, cu colțurile buzelor ridicate, cu ochii plecați, în timp ce lăsa complimentele să o inunde și să o revigoreze ca o cafea băută după masă.
— Așa îi spune toată lumea, a intervenit Sasha din celălalt capăt al cutiilor, iar Godăcel a remarcat că ochii i se făcuseră mici de la băutură.
— Eu nu‑i zic Godăcel, a spus Margot, aplecându‑se peste soția ei.
— Margot e singura care‑mi spune pe numele real. Când o aud, am impresia că am făcut o boacănă. Toată lumea îmi zice Godăcel. Poți să le mulțumești părinților mei pentru poreclă.
— Nu te înțelegi cu ai tăi?
Sophie s‑a aplecat spre ea, i‑a luat mâna și i‑a strâns‑o, cu unghiile lăcuite strălucind.
— Să trecem la desert!
Godăcel și‑a tras mâna din strânsoarea lui Sophie și s‑a ridicat să scoată semifreddoul din congelator. Mai târziu, Kit avea să spună ce plăcut e să ai ca prieteni cupluri care chiar fac eforturi. Când a băgat lingurița în semifreddo, Sophie a zâmbit pe deasupra castroanelor pe jumătate goale și a spus suav:
— Ar trebui să participi la Bake Off.
Margot s‑a uitat la Godăcel și a trebuit să întoarcă privirea; Sophie nu‑și dăduse seama că nu‑i face un compliment. Godăcel i‑a mulțumit oricum.
— Clar ai câștiga!
Seb a zâmbit și s‑a întors spre Sophie.
— Își face singură tortul de nuntă, ceva franțuzesc. Ții minte că ți‑am povestit? Godăcel a surâs în timp ce se uita la Seb, care se apleca să‑și mai taie o felie de înghețată, cu brațele musculoase încordate pe sub cămașa Ralph Lauren.
— Da, un croquembouche, a confirmat Godăcel.
— Așa, da, a încuviințat Seb, lingându‑și un deget murdar de înghețată topită de cafea.
— Ce frumos! a exclamat Sophie, încrețindu‑și nasul. Mi‑ar plăcea și mie să am timp să fac atâtea dulciuri.
Godăcel a ridicat din umeri.
— Deși, când mănânc așa ceva – un deliciu, apropo –, simt efectiv că‑mi iese unt prin toți porii, a continuat.
— Înghețata nu conține unt, a corectat‑o Godăcel.
Se ajunsese la momentul când farfuriile erau goale, iar atmosfera devenea dezagreabilă, ca senzația de uscăciune pe care o avea Godăcel în gură de la vin. Băutura și conversația nu mai erau plăcute, ci îi făceau capul să zvâcnească. A închis ochii când a început Kit să vorbească, fără să dea semne de oboseală din cauza companiei, a alcoolului sau a orei târzii.”
Alice Books este o editură suficient de trăsnită încât să-ți propună lucruri la care nici nu te-ai fi așteptat în feed-ul vieții. Editura își propune să îi familiarizeze pe cititori cu diferite culturi, să aducă speranță într-o lume dominată de schimbări haotice, să deschidă conversații necesare și să spună lucrurilor pe nume, cu autenticitate și onestitate. Titlurile sale deschid minți, vindecă, apropie, aduc claritate și ne ajută să ne cunoaștem mai bine.Colecții: ALT UNGHI, CLOSURE, Evergreen, Book Nook, Mysterious Alice, Young Alice, Classic Alice, Modern Alice, Yesterday, Graphic Alice, Kokoro, Daring Alice, Little Alice.Printre autorii publicați se numără: Jennette McCurdy, Charlotte Perkins Gilman, Saraid de Silva, Cella Serghi, Mona Awad, Sarah Wynn-Williams, Sabahattin Ali, Katie Kirby, Miguel Gane, Osamu Dazai, Sohn Won-Pyung, Mick Herron, M.L. Rio, Yu Miri, Sang Young Park, Baek Sehee, Makoto Shinkai, Naruki Nagakawa, Aiden Thomas, Michelle Zauner, Keum Suk Gendry-Kim, Perhat Tursun, Jacqueline Harpman, Natsume Soseki, Yoru Sumino.
Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Editura Alice Books
CITEȘTE ȘI: Fragment în exclusivitate din Împăcare pe Via Transilvanica, cartea de debut a jurnalistei Anca Iosif
